Prognozele de creştere economică sunt sumbre şi nimeni nu poate şti cât de rapid vor reuşi Grecia şi Italia să-şi aducă finanţele publice sub control. Între cele două ţări există asemănări dar şi mari deosebiri.

Emma Marcegaglia conduce o firmă de dimensiuni medii activă în branşa metalurgică, având sediul la Mantua, în nordul Italiei. Ea ocupă funcţia onorifică de preşedintă a Asociaţiei Industriaşilor Italieni, fiind portavocea tuturor întreprinzătorilor deziluzionaţi şi mai ales adversari ai politicii economice a guvernului de la Roma. "Aşteptăm, spune ea, de ani de zile reforme. Eforturile noastre, ale întreprinzătorilor, nu au niciun rezultat dacă nu reuşim să ne recuperăm credibilitatea dispărută astăzi întrutotul. Nu merităm această situaţie, nu merităm să sfârşim cum a sfârşit Grecia."

Italia nu se poate compara cu Republica Elenă. Italia este cea de-a treia economie, ca pondere, din zona euro, având companii de renume mondial între care FIAT, Benetton, Ferrero. Regiunile industriale din jurul oraşelor Milano şi Torino deosebesc încă Italia de alte ţări-problemă din zona euro, cum ar fi Spania sau Grecia, care trăiesc mai ales din turism şi afaceri imobiliare.

Totuşi, Tatiana Eifrig, analist în cadrul băncii FINNAT, cu sediul la Roma, observă de ani de zile o lentă prăbuşire a industriei Italiene. Ea a declarat: " Italia a avut cândva o industrie foarte importantă, şi pe structura ei ar trebui reclădită ţara. Industria îşi mută capacităţile de producţie în afara graniţelor fiindcă nu beneficiază în Italia de condiţii normale care să-i garanteze supravieţuirea. Mă refer aici mai ales la impozite şi la autorizaţiile de construcţie." Mai devreme sau mai târziu, adaugă Eifrig, şi FIAT se va muta în America. Producţia are oricum loc în altă parte de mai multă vreme - în Polonia sau Serbia.

Preşedintele concernului FIAT, Sergio Marchionne, deplânge precarele condiţii-cadru de stimulare a industriei italiene. Un aparat administrativ uriaş dar ineficient, sindicate de orientare tradiţională care nu permit schimbări, vin să înăbuşe orice progres. Probleme apar deja în chestiuni simple, cum ar fi reglementarea pauzei de prânz. "E clar că pentru noi e mai ieftin să producem în Polonia. Cei 6500 de muncitori din singura uzină poloneză pe care o avem, cea de la Tychy, produc exact la fel de mult ca şi cinci uzine din Italia", a spus Marchionne.

Noul premier va trebui să schimbe această stare de fapt, dacă va voi să repună pe picioare industria italiană. A doua arie de probleme se referă la datoriile de stat. Şi aici Italia se deosebeşte net de Grecia, mai ales în privinţa cifrelor absolute. Având un volum de 1900 de miliarde de euro, datoria Italiei este prea mare pentru orice umbrelă de salvare a UE. Tatiana Eifrig a explicat: "Nici nu are sens alcătuirea unei astfel de umbrele. Trebuie găsite alte căi, create alte posibilităţi, inclusiv ieşirea din Uniune. Numai astfel economia se poate însănătoşi, prin revenirea la vechea monedă, chiar dacă aceasta va fi masiv depreciată iniţial."

Există totuşi şi asemănări între Italia şi Grecia. Impozitele sunt mari, dar la fel este şi evaziunea fiscală. Şi corupţia este larg răspândită în ambele ţări. Apoi, şi educaţia lasă de dorit. 46 la sută din angajaţii italieni nu au absolvit decât 10 clase, ceea ce e prea puţin pentru o naţiune industrializată. Or, tocmai în domeniul educaţiei, guvernul Berlusconi a impus drastice măsuri de economisire, din dorinţa de a aduce sub control problema datoriilor cu care se confruntă Italia.

Autor: Tilmann Kleinjung / Ioachim Alexandru

Redactor: Medana Weident