Biblia ne sfătuieşte să ne ferim de minciună, dacă vrem să trăim. Regele David ne recomandă să ne păzim „limba de rău şi buzele de cuvinte înşelătoare/ Caută pacea şi aleargă după ea” ne mai cere, în context, autorul Psalmului 34.

„Dulce ca mierea e glonţul patriei”, ne informa la rândul său, cu decenii în urmă, într-un roman minunat, Petru Popescu. Or, în lumea globalizată şi mai cu seamă în Ţara Sfântă nu se mai ştie exact unde începe şi unde se termină patria. Ceea ce se ştie azi este că glonţul ei intră în acţiune cu efecte tot mai devastatoare, nu doar pe câmpul de luptă din Gaza, Tel Aviv, Ierusalim, ci şi, dincolo de oricare fruntarii, în imaginile mincinoase difuzate în internet. Sub formă de minciună propagandistică.

După ce şi-a însuşit lecţia dură a războaielor trecute, câştigate pe câmpul de luptă dar pierdute la televiziuni, statul evreu a început să acorde o atenţie sporită războiului din internet. Militarii israelieni n-au pierdut timpul după uciderea şefului militar al Hamas şi, contând pe efectual ei disuasiv, au difuzat pe reţelele de socializare imaginea executării şefului terorist palestinian imediat după încheierea operaţiunii.

Concomitent, prietenii statului evreu au lansat o primă rundă în războiul psihologic, anunţându-i pe Twitter pe şefii grupării islamiste radicale care conduce fâşia Gaza că ar face bine să stea în adăposturi dacă nu vor să-şi piardă viaţa.

Responsabilii israelieni n-au irosit clipe preţioase nici în alte sfere ale actualei încleştări. S-a răspândit cu iuţeala fulgerului informaţia, de altfel corectă, privind avertismentele lansate populaţiei civile palestiniene din Gaza. Israelienii îi ceruseră prin manifeste şi în emisiuni radio în arabă să se ţină la distanţă de instalaţiile militare ale grupării Hamas spre a se reduce riscul pierderilor accidentale de vieţi omeneşti.

Inutil de subliniat că această informaţie ar trebui să contribuie la ameliorarea imaginii efortului militar israelian. Ai cărui responsabili nu scapă nici un prilej să reliefeze evidenţa. Şi-anume, că statul evreu se apără în faţa agresiunii teroriste exercitate printr-un tir permanent de rachete, susţinut de săptămâni, de luni şi de ani zile, de către Hamas, împotriva civililor din sudul Israelului.

Dar una este realitatea, alta, uneori, imaginea ei. La Ierusalim s-a înţeles ceea ce în războiul din Liban, din 2006, în cel precedent, din Gaza, desfăşurat în 2008 şi în timpul luării cu asalt a navei militanţilor propalestinieni, Mavi Marmara, mai păruse încă a fi oarecum obscur.

Acest adevăr e simplu. În lumea informaţională, litigiile militare se câştigă ori se pierd nu doar cu tancurile şi loviturile chirurgicale, ci, nu în ultimul rând, pe net, într-o reţea, care se preface instantaneu într-o zonă de război, deîndată ce primul „glonţ al patriei” a început să şuiere în văzduh.

Cum înţelege partea teroristă să poarte acest război nu mai e, în schimb, de mult o noutate. Extremiştii mângâie cu măiestrie ieşită din comun claviatura sentimentelor occidentale, apăsând cu maximă vigoare pe glandele lacrimogene ale unui public relativ lesne de isterizat cu imagini de prunci morţi ori răniţi.

În timp ce armata israeliană şi-a creat o secţie de presă interactivă şi se foloseşte de Twitter, Facebook şi Youtube, între altele spre a ocoli mass-media oficială, care în multe ţări e accentuat ostilă guvernului de la Ierusalim, propagandiştii Hamas se ocupă cu falsificatul.

Extremiştii, care nu de azi de ieri ştiu bine ce efecte benefice are asupra deciziilor guvernamentale apusene presiunea opiniei publice din vest, contrafac pe bandă rulantă imagini cu părelnice succese militare proprii ori cu copii, chipurile, muribunzi ori morţi.

Ziarul berlinez Die Welt evidenţiază în context o serie de astfel de plăsmuiri de agitprop puse în circulaţie de Hamas. „În Facebook”, scrie ziarul „există zeci de filme documentând diversele scorneli”. De pildă, un video BBC înfăţişând evacuarea unui palestinian rănit, care câteva secunde mai târziu se ridică şi traversează, bine mersi, scena.

În altă peliculă figurează, aparent, „un băieţel palestinian, şi el rănit, care, cu ultimele puteri îi întinde mâna frăţiorului său. În realitate, e vorba de un copil sirian”, una din victimele masacrului săvârşit în ţara vecină de regimul Assad şi de adversarii acestuia. „Imaginea acestui copil (sirian) se difuzase prima oară la 28 octombrie”, într-un moment în care israelienii încă nu interveniseră spre a pune capăt tirurilor de rachete din Gaza.

În focul luptei propagandistice activiştii din Gaza prelucrează asemenea imagini şi le transmit mai departe, fiind uneori preluate nediscriminat de jurnalişti occidentali, care se văd apoi nevoiţi să-şi ceară public scuze. Aşa i s-a întâmplat bunăoară ziaristului britanic Jon Donnison, de la BBC, după cum relevă acelaşi ziar berlinez.

Demascate ca falsuri de sute de tineri auxiliari ai statului evreu, aceste jertfe palestiniene inventate sunt menite, evident, să fie adăugate profitabil, de către Hamas, celor ucise realmente, ca „victime colaterale”, în raidurile antiteroriste ale Israelului.

De partea cealaltă, israelienii scot în evidenţă modul în care militanţii palestinieni ignoră legile războiului, dreptul umanitar şi internaţional, ascunzându-şi trupele, comandamentele şi armele în spitale ori în spatele scuturilor vii. Unii comentatori pro-israelieni consideră chiar că Hamas a transformat amplificarea numărului de victime civile din rândul palestinienilor în obiectiv tactic major.

Cert e, că litigiul din Orientul Mijlociu cu toate ramificaţiile lui politice, morale, religioase, culturale, a transformat o bătălie militară limitată între două entităţi minuscule, Israel şi Gaza, într-o încleştare mondială . Unica democraţie autentică, de tip occidental, din Orientul Mijlociu se confruntă pe moment nu doar cu terorismul, ci şi cu utopia islamistă. Care nu acţionează doar local, ci internaţional. E prima bătălie gigantică online, primul război propagandistic, global, din internet.