Grav accident auto în Timiș: șapte suporteri greci au murit
27 ianuarie 2026
Victimele sunt șoferul microbuzului și șase pasageri, toți suporteri ai echipei grecești PAOK Salonic, care se îndreptau spre Franța pentru a asista la partida din Europa League dintre PAOK și Olympique Lyon.
Microbuzul în care se aflau cei zece suporteri greci s-a ciocnit pe contrasens cu un TIR iar forța impactului a făcut ca vehiculul să fie pur și simplu spulberat.
Potrivit cercetărilor polițiștilor rutieri din Lugoj, microbuzul a fost condus dinspre Caransebeș spre Lugoj de un bărbat de 29 de ani. La un moment dat, în încercarea de a depăși un alt vehicul, acesta a pătruns pe sensul opus, a acroşat o cisternă și a intrat frontal într-un TIR.
Inițial, la locul accidentului au fost găsite șase persoane decedate, iar ulterior o a șaptea victimă a murit în drum spre spital. În microbuz se aflau, pe lângă cei șapte decedați, trei persoane care au fost transportate la spital.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii și echipajele medicale ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, inclusiv autospeciale de descarcerare și un ATPVM (Autospecială de Transport Personal și Victime Multiple).
Una dintre persoanele rănite se află în stare gravă, a declarat şeful DSU Raed Arafat, la Digi24.
Reacții internaționale
Președintele clubului PAOK, Ivan Savvidis, a transmis un mesaj emoționant după tragedie: „O tragedie de nedescris ne-a lovit astăzi. Sunt profund îndurerat pentru pierderea atât de nedreaptă a unor tineri, suporteri ai echipei noastre iubite, care călătoreau pentru a fi alături de PAOK”, a spus el, exprimându-și condoleanțele pentru familiile victimelor și speranța pentru recuperarea răniţilor.
Guvernul de la Atena a confirmat, de asemenea, decesul fanilor greci și a anunțat că este în comunicare cu autoritățile române pentru sprijinul necesar familiilor, potrivit AP.
os/das (Spotmedia.ro, Digi24)