”Dacă afganii află că sunt iezid, mă omoară de viu. În ochii lor, noi nu suntem oameni”. Kheiri Zabri, în vârstă de 37 de ani, privește îngrijorat afară, prin perdelele rulotei sale, mișcate de vânt. Din decembrie locuiește cu soția și cele trei fiice într-un lagăr din Malakasa, nu departe de Atena.

Micul lagăr este arhiplin de refugiați. Mulți dintre aceștia sunt originari din Afganistan și Siria. Noii-veniți locuiesc în corturi, în timp ce se construiesc adăposturi suplimentare. Într-o noapte, luna trecută, a avut loc o încăierare cu cuțite în fața rulotei sale, între circa o sută de sirieni și afgani. Un sirian de 31 de ani a fost ucis, iar opt persoane au fost rănite. Poliția greacă a arestat zeci de oameni.

Zabri a povestit pentru DW că în timpul încăierării, nu au intervenit nici polițiștii care patrulează în afara lagărului, și nici armata din baza militară de alături. El și familia sa trăiesc cu o teamă permanentă. La fel și celelalte familii de iezizi din lagăr. Aceștia aparțin unei minorități religioase persecutate de IS în Irak.

În afara familiilor, în lagăr mai trăiesc grupuri mari de bărbați singuri. ”Joacă fotbal la ora 3 dimineața. Nici nu avem voie să ne plângem. Când vecinii noștri au făcut-o, au fost atacați”, povestește Zabri.

Vin și torționarii

Dar este vorba despre mai mult decât refugiați tiranici care intimidează alți oameni în tabăra de refugiați. În Irak, Zabri nu s-a temut, când IS a atacat satul său, pe 3 august 2014. Localitatea a fost una dintre cele două în care iezizii au luptat cu islamiștii până când li s-a terminat muniția. Au murit în acele lupte 40 de bărbați, dintre care doi erau membri ai familiei sale. Un alt văr al său a fost decapitat la Mosul.

Zabri a fugit cu familia sa în regiunile kurde din Irak. Dar a părăsit și lagărul de refugiați de acolo. Nu a mai avut încredere în promisiunile kurzilor de a-i apăra pe iezizi. Deoarece cu scurt timp înainte ca trupele IS să invadeze provincia Sindchar, trupele kurde s-au retras de acolo.

Și deși șapte membri ai familiei sale și-au pierdut viața în 2015 în încercarea de a emigra în Grecia prin Turcia și Marea Egee, Zabri și-a luat inima în dinți și s-a urcat cu soția și copiii într-o barcă a unei călăuze. ”Ne-am gândit că e mai bine să murim, decât să trăim permanent în nesiguranță”. Nu și-a putut imagina că nu va lăsa călăii în urma sa.

”Mulți oameni de aici aparțin IS, sunt tocmai cei de care am fugit”, spune Hussein Khidher, un bărbat de 29 de ani. În lagărul Malakasa se vorbește că bărbatul care l-a omorât pe refugiatul sirian luna trecută ar aparține IS.

”Ne numesc Kafir, adică necredincioși”, povestește o femeie, Ilhan. În bucătăria minusculă gătește un prânz simplu din carne și orez. O siriancă din lagăr a avertizat-o. Femeia fugise din orașul Deir El-Zour, controlat încă de IS. ”M-a avertizat să nu vorbesc de rău IS în public, pentru că aici sunt atât de mulți membri”.

Islamiștii răspândesc teama

Soțul său își amintește de anumite discuții care se purtau la coadă la mâncare în lagărul Moria de pe insula Lesbos. Acolo și-au petrecut primele două luni după sosirea în Grecia. În timpul Ramadanului, musulmanii radicali au încercat să-i pedepsească pe cei care nu țineau post. Acest lucru i-a determinat pe mulți kurzi și iezizi să părăsească lagărul. Așa au ajuns unii dintre ei în Malakasa.

Khidher, în vârstă de 29 de ani, vorbește araba și farsi. A auzit cum unii arabi și afgani i-au numit pe alții necredincioși. ”Au vorbit chiar și despre Grecia și alte țări europene ca fiind căminul necredincioșilor. Ce caută aici, așadar? Sunt aici pentru că autoritățile îi caută, pentru că sunt criminali”.

Ayad Khidher Khano, în vârstă de 27 de ani, a venit în lagărul Malakasa în urmă cu un an. Era șef de bucătărie în zona pentru familii din lagărul de pe Lesbos. ”Situația de acolo este aceeași cu cea din Sindshar”, povestește el pentru DW. IS-ul, pe care îl aveam în Irak, este acum aici. Pot să vă arăt pe cineva care a pus bombe în Fallujah”. Fallujah a fost primul oraș ocupat de IS în 2014. A văzut cum IS a ucis 27 de membri ai familiei sale în Sindschar. Amintirea carnagiului din 2014 îl urmărește încă. ”Foloseau cuțite pentru a face economie de muniție”.

Strigătul la rugăciune al unui muezin se aude în tot lagărul, dintr-un cort folosit ca moschee. ”Sunt mândru să fiu iezid. Dar nu aici. Aici spun că sunt kurd”, spune Khano. Celelalte familii fac același lucru. Numai atunci când vorbesc cu translatori în care au încredere își dezvăluie adevărata identitate.

Dar vecinul său sirian din Deir El-Zour l-a recunoscut după șnurul alb-roșu de la mână, o tradiție iezidă. ”Mi-a povestit că femeile iezide sunt sub controlul lor în Siria, că fratele său are o sclavă iezdă”.

Peste 6.000 de bărbați iezizi au fost uciși de IS. Iar peste 6.000 de femei iezide și copii sunt ținuți ca sclavi sau forțați să lupte pentru IS. Celor mai multe familii iezide din Malakasa le sunt încă dispăruți membri ai familiei.

Autoritățile ignoră amenințarea

Khano povestește că s-a adresat organizațiilor de ajutorare și ministerului grec al Migrației din cauza fricii și a amenințărilor. ”Dar pe nimeni nu-i interesează de noi. Ne spun că nu pot face nimic pentru noi”.

Carolina Nikolaidou, reprezentanta Organizației pentru Migrație din Atena, spune că autoritățile grecești decid asupra locului în care sunt ținuți refugiații. Dar presupune că iezizii care s-au declarat kurzi au generat anumite confuzii. Pentru a ameliora situația în Malakasa, ministerul plănuiește să mute refugiații de anumite naționalități. Încă nu este clar dacă acest lucru va fi valabil și pentru iezizi. Autoritățile cercetează dacă la încăierarea de la Malakasa au luat parte și islamiști care aparțin de IS. Dar mediile grecești scriu că nu există dovezi clare.

Pe insula Lesbos, poliția greacă a dezvăluit pentru site-ul eKhatimerini.com: ”498 cetățeni străini au fost arestați de la începutul anului pentru diferite delicte, dar nici unul nu a avut legături concrete cu terorosmul islamist”.

În contextul amenințărilor din partea IS, activiștii iezizi au încercat să-și mute rudele în alte lagăre. Parlamentarii europeni au ajutat la organizarea mutării a 700 de iezizi în Portugalia. Dar încercarea a eșuat, pentru că autoritățile grecești și europene au refuzat să ofere statut special anumitor grupe de refugiați.