Grevă la Dacia Piteşti
24 martie 2008Potrivit viceliderului sindical Ion Iordache, toţi salariaţii din primul schimb sunt prezenţi la locurile de muncă, în secţiile unde îşi desfăşoară activitatea, dar nimeni nu lucrează, iar până în acest moment nu s-au înregistrat incidente majore, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Greviştii îi aşteaptă cu sufletul la gură pe reprezentanţii patronatului pentru a negocia. Nu se lucrează în nicio secţie. La secţia de presaj apariţia şefilor de secţie a fost întâmpinată cu huiduieli şi proteste, iar de la montaj nu va mai ieşi astăzi nicio maşină. Nu pot să vă spun ce pierderi vor fi înregistrate în urma acestei greve, ştiu că s-a vorbit de 10 milioane de euro pe zi, dar noi nu am făcut niciun calcul. Aşteptăm ca patronatul, de urgenţă, să vină să discute cu noi", a declarat Ion Iordache, viceliderul sindical de la Dacia Renault.
Potrivit lui Iordache, greva generală de la Dacia Renault va continua şi în schimburile doi şi trei, sindicatul având semnăaturile a peste 80 la sută dintre cei 13.000 de angajaţi ai uzinei.
Peste zece mii de angajaţi ai uzinei Dacia Renault din Piteşti au intrat în grevă generală pe termen nelimitat, luni dimineaţă, începând cu ora 7.00, după ce au eşuat negocierile purtate de sindicat cu patronatul fabricii privind majorările salariale.
Conducerea companiei a înaintat o ofertă de creştere salarială cu 118 lei, în condiţiile în care sindicaliştii au cerut o majorare de 550 lei, în două tranşe: 350 de lei începând cu 1 ianuarie 2008 şi 200 de lei începând cu 1 iunie.
"Greva era inevitabilă după modul în care patronatul a înţeles să negocieze cu noi. Greva este pe timp nelimitat, iar revendicările noastre rămân cu acelaşi conţinut. Aşteptăm creşterile salariale pe care le-am cerut, aşteptăm creşterea cuantumului primelor de Crăciun şi de Paşte şi rezolvarea tuturor revendicărilor noastre. Noi suntem deschişi dialogului şi negocierilor şi le aşteptăm cu foarte mare interes", declara, luni, la declanşarea grevei, Ion Iordache, viceliderul sindical de la Uzina Dacia Renault.
Conducerea Dacia a arătat, vineri, într-un comunicat de presă, că o creştere de 550 de lei s-ar traduce printr-o majorare medie a salariilor cu 64,2%.
"Dacă particularizăm, aceasta înseamnă o majorare cu 74% pentru nivelul minim aferent unui muncitor necalificat, de 70,7% pentru nivelul minim aferent unui muncitor calificat şi o majorare cu aproximativ 27% pentru specialişti. Dacă adăugăm la această creştere măririle induse de celelalte solicitări de majorare, adică a primelor de Paşte şi Crăciun şi a primei de vacanţă, creşterea medie ar ajunge la aproximativ 64,2%", se mai arată în comunicat.