Berliner Zeitung de pildă scoate în evidenţă „apropierea fără precedent care domneşte în relaţiile germano-israeliene”. O „apropiere exprimată şi de premiera istorică” a discursului rostit în Bundestag, la 27 ianuarie, ziua eliberării lagărului de la Auschwitz de preşedintele statului evreu, Shimon Perez, în memoria celor 6 milioane de evrei asasinaţi în anii 40 ai veacului trecut.

Berliner Zeitung mai scrie: „Acest discurs din parlamentul german al lui Shimon Perez, ca principal vorbitor, lansează un semnal frumos şi important al memoriei şi reconcilierii”. Dar, potrivit ziarului din capitala germană, oraşul în care s-a conceput şi ordonat genocidul, ar „da de gândit, în contextul intensităţii acestor raporturi bilaterale, germano-israeliene, faptul că Germania nu urmează exemplul altor „prieteni ai Israelului”. Ţări, care s-ar distanţa de statul evreu fiindcă nu ar mai dori să accepte tratamentul aplicat palestinienilor”.

Pornind de aici, ziarul cere Angelei Merkel să nu permită trecutului s-o determine să renunţe la presiuni asupra statului evreu, o renunţare care, potrivit cotidianului, ar slăbi poziţia Comunităţii Internaţionale faţă de Orientul Mijlociu.

Pulsul timpului încearcă, într-un mod mai adecvat, să-l ia şi Gazeta Wyborcza. Cotidianul liberal polonez abordează problemele Europei cu ziua Holocaustului. În ziar citim: ”Aniversarea eliberării lagărului de la Auschwitz constituie în toată Europa ziua memorială dedicată Holocaustului. Or, astfel de zile se fixează abia când memoria devine carentă”. Ziarul deplânge neîncrederea multor europeni în sursele istorice şi într-o amintire a genocidului comis asupra evreilor, în care li se pare că nu s-ar reflecta adevărul istoric, ci, pasămite, „o şmecherie politică făcută în interesul statului fondat de supravieţuitorii sistemului concentraţionar nazist”.

De unde această neîncredere? Cine sunt aceşti europeni? Ziarul polonez notează: „aceşti europeni sunt noii imigranţi din ţările arabe şi urmaşii lor. În Marea Britanie, populaţia arabă boicotează ziua memorială a Holocaustului. În Franţa mulţi profesori se tem să predea Holocaustul, fiindcă le e frica de violenţele la care ar putea fi supuşi din partea elevilor lor. Încât necesitatea fixării unei date speciale de comemorare a victimelor Holocaustului demonstrează că mulţi europeni - şi nu doar imigranţii veniţi de curând – continuă să aibă probleme să-şi asume moştenirea criminală a continentului nostru.

Inutil de subliniat că aceleaşi lacune de memorie afectează şi sfera crimelor comuniste.

În ce-i priveşte pe imigranţii musulmani, numeroase ziare occidentale abordează şi azi ofensiva franceză împotriva veşmântului femeilor musulmane numit burcă. La mijloc, scrie conservatorul Corriere de la Sera din Milano „este lupta care se dă pentru simboluri religioase. Suntem bombardaţi cu ele şi cu litigiile din jurul lor”, regretă cotidianul milanez, care-şi exprimă încrederea că francezii vor fi în stare „să determine norme şi proceduri raţionale şi practice” şi să-şi apere identitatea, „reacţionând aici şi acum în conformitate cu graniţele şi tradiţiile lor”.

La polul opus al acestei chestiuni care nu ţine doar de croitorie, cotidianul parizian de stânga Liberation consideră suspect „neliniştitorul entuziasm” care a cuprins părţi ale dreptei franceze în legătură cu măsurile prohibiţioniste vizând utilizarea vălului ce acoperă tot corpul femeii musulmane. În ardoarea aprobării acestor demersuri prohibitive privind burca, al cărei purtat urmează să fie interzis în toate instituţiile publice, ziarul descoperă un „ce” iraţional, propriu paranoicilor identităţii franceze. Când de fapt femeile condamnate să poarte asemenea veşminte ar fi ele însele, potrivit aceluiaşi cotidian, doar „victime”.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Vlad Drăghicescu