1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Home office: indiscreţia digitală

23 mai 2020

Arată-mi biblioteca ta ca să îţi spun cine eşti! Germania se prezintă relaxată în perioada home office-ului.

Imagine: Imago Images/Panthermedia/Monkeybusiness

Haioasa scenă din interviul difuzat în emisiunea Spiegel TV începe în minutul 24. Uşa se deschide, în timp ce şeful ecologiştilor Robert Habeck acordă un interviu în direct. Habeck se întoarce şi face un semn pentru a evita catastrofa. Uşa se închide, pentru scurt timp. Câteva momente mai târziu, în încăpere pătrunde fiul lui Habeck, la bustul gol.

"Acum eşti în direct la televizor", spune Habeck şi zâmbeşte încurcat. Moderatorul emisiunii Spiegel TV, Markus Feldenkirchen, zâmbeşte şi el. "Ni se întâmplă, în această perioadă, să primim vizite neaşteptate", comentează el. "Ştim cu toţii cum este."

Ecologistul Robert Habeck la o conferință de presă Imagine: picture-alliance/dpa/M. Kappeler

Câteva minute mai târziu, uşa se deschide iar. De această dată, fiul lui Habeck iese din cameră, complet îmbrăcat. Habeck îşi dă ochii peste cap. Răsuflă uşurat, când uşa este închisă din exterior. Scene de acest gen au invadat reţelele sociale din Germania în ultimele luni.

Germania se schimbă. În era Corona, conferinţele digitale şi intervenţiile televizate s-au mutat în spaţii private. Digitalizarea intră în casele germanilor. Lucrând de acasă, computerele, căştile, microfoanele şi telefoanele mobile au înlocuit de mult televizoarele, radio-difuzoarele sau reportofoanele. Şi nici codul vestimentar nu mai este luat în serios.

Tricouri da, cravate nu

"Există tendinţa de a renunţa la codul vestimentar", observă Wolfgang Beck, coordonator al programului de studii media la facultatea de filosofie-teologie Sankt Georgen (PTH) din Frankfurt, în discuţia cu DW. În timpul conferinţelor video, mulţi participanţi poartă tricouri, în loc de cămăşi sau sacouri. Iar adresarea ocoleşte formulele de politeţe. Beck afirmă că "se poate vorbi despre americanizare sau scandinavizare".

Tendinţa nu este nouă, mai adaugă Beck, ea a fost doar potenţată de criza actuală. "Evoluţiile sociale spre un stil mai lejer existau şi înainte. Asistăm doar la accelerarea evoluţiei generale a societăţii spre ceva mai multă relaxare."

Niciun cuvânt fără biblioteca mea

În ciuda abordării relaxate, asistăm la intensificarea eforturilor pentru o prezentare cât mai aranjată a realităţii prin instrumentele digitale. "Cei care transmit dintr-o sufragerie dezordonată, par mai degrabă familişti", afirmă specialistul în media, Moritz Stock, de la Universitatea Siegen, într-un interviu acordat Deutschlandfunk. "În schimb, cei care îşi aleg colţul cel mai aranjat al locuinţei, trec drept specialişti în amenajări interioare".

Home office printre rufeImagine: Imago/S. Gudath

Un rol aparte în apariţiile din home office îl joacă biblioteca din fundal. "Pentru colegii din mediul academic, biblioteca este extrem de importantă, uneori fiind chiar luminată", confirmă şi coordonatorul de studii Wolfgang Beck.

Frigidere şi şifoniere

Pe conturile de Twitter @Room Rater şi  @BookCredibility sunt analizate, cu umor, elementele de fundal decorativ sau strategic alese. Poza fostului preşedinte american Bill Clinton, care a ales ca fundal steagul Statelor Unite şi multe CD-uri, are parte de critici favorabile. "Îşi mai aminteşte cineva de o bunăstare relativă şi de o guvernare competentă?", se întreabă autorii postării. "Are CD-uri. Ce cool erau anii '90!"

Jurnalista elveţiană Joëlle Weil preferă, în schimb, să renunţe la fundalul specific intelectualilor şi alege, pentru intervenţiile ei, să transmită din bucătărie. Pentru ea este un mod complet nou de a protesta.

"Nu vreau să văd tot"

Frigidere, şifoniere şi cruci: indiscreţia digitală deschide uşile spre spaţiile private ale milioanelor de oameni din toată lumea. Copiii apar spontan în imagini, iar câinii latră în timpul conferinţelor online. O cruce pe perete sau un Buddha pe raftul din fundal dezvăluie detalii personale despre convingerile religioase.

Ministrul Cercetării din Saxonia Inferioară, Björn Thümler, lucrează de acasă Imagine: picture-alliance/dpa/Niedersächsisches Wissenschaftsministerium

Nicicând nu a fost atât de facil accesul în spaţiul privat al necunoscuţilor, pentru a vedea ce canapea au sau ce dimensiuni are scaunul de birou al altora. Niciodată nu au fost atât de vizibile tapetele, dulapurile dezordonate sau masa murdară, ca şi recunoaşterea propriului model de masă de la Ikea la partenerul de dialog.

Coordonatorul de studii Wolfgang Beck limitează cu bună ştiinţă curiozitatea celorlalţi: "Aştept ca studenţii mei să nu fie în pat când facem video-conferinţele, ci să ia loc pe un scaun, la o masă," spune el clar. "Nu vreau să văd tot, unele lucruri trebuie să rămână private." Şi să nu uităm că programele de video-conferinţe Zoom, Jitsi şi restul oferă posibilitatea selectării unui fundal virtual. Astfel, putem interzice complet accesul necunoscuţilor în spaţiul nostru privat.