Stânga a câștigat alegerile generale din Franța. Chiar și fără să aibă majoritatea absolută, poate influența politica externă a Parisului. Noul parlament va fi dominat de coaliția de stânga a lui Jean-Luc Melenchon și de alianța radicală de dreapta a lui Marine Le Pen. Cele două grupări, aflate la capete diferite ale axei democratice, nu au nimic în comun, cu excepția ideii de a face pace în Ucraina și de a bloca finanțarea militară pentru Kiev. Practic, pacifiștii ar putea avea o majoritate în parlamentul de la Paris.

Estimările sugerează că alianța de stânga (Nouveau Front Populaire, NFP) ar avea 32% și până la 190 de locuri în parlament, fiind în fața formațiunii prezidențiale cu mai bine de cinci procente. Pe locul al treilea sunt radicalii de dreapta cu aproape 25% (până la 144 de locuri). Alianța stângii este compusă din Franța Nesupusă (78 de locuri), Partidul Socialist (65 de locuri), Verzii (33 de locuri), Partidul Comunist (9 locuri). Coaliția de stânga vrea să elimine reforma pensiilor a lui Emmanuel Macron, să limiteze prețurile pentru alimente și energie, să crească salariul minim la 1600 de euro net pe lună și să mărească lefurile bugetarilor. Nu va fi simplu pentru Stânga să-și onoreze promisiunile, fiindcă după al doilea tur de scrutin al alegerilor generale, parlamentul e fragmentat, iar o alianță la guvernare cere compromisuri mari din partea formațiunilor care ar putea coabita.

Dacă stânga franceză ajunge la putere și va reuși să-și impună principalele linii - pace în Ucraina, sprijin pentru Palestina și programul social anunțat - e posibil să apară o anumită contagiune printre statele din Uniunea Europeană. În România, deja măsurile sociale sunt nesustenabile, iar premierul Marcel Ciolacu, deși s-a exprimat timid, a lăsat să se înțeleagă de mai multe ori că nu este un entuziast al susținerii războiului din Ucraina. Sondajele interne arată că social-democrații români au depășit 30% din opțiunile de vot într-un sistem electoral care la redistribuire favorizează învingătorul. Deși PSD le-a făcut promisiuni liberalilor de continuare a guvernării comune, social-democrații își doresc un executiv monocolor cu susținere din parlament. UDMR, care a fost ajutat mai ales de PSD să atingă pragul la europarlamentare, are o legătură tradițională cu social-democrații și ar putea face din nou acest exercițiu, la fel ca în perioada 2000 - 2004. În România, spre deosebire de Franța, ideologia contează mai puțin decât interesele de grup, iar Marcel Ciolacu și colegii lui de partid nu sunt, la o adică, pacifiști din principiu. Există încă un filon în interiorul PSD care crede că poate profita de pe urma legăturilor cu Rusia sau China. În perioada în care prim-ministra Viorica Dăncilă era la Palatul Victoria, mulți dintre consilierii ei erau dedicați în acest sens. Marcel Ciolacu a continuat în același spirit, cu oarecare prudență, încurajându-i pe chinezi și lăsând filiera rusească să câștige bani, să se extindă și să influențeze.

Alegerile din Franța au demonstrat o mobilizare împotriva extremei drepte, care rămâne pe locul al treilea. Voturile radicalilor de dreapta le pot, însă, completa pe cele ale Stângii când va fi vorba despre Legea programării militare, despre ajutorul pentru Ucraina, despre poziția Parisului în conflictul israeliano-palestinian. Rassemblement National (RN) are rădăcini adânci în antisemitism, homofobie, xenofobie, rasism, iar legăturile cu Rusia sunt vechi: Marine Le Pen s-a grăbit să aplaude în 2014 anexarea Crimeei de către Rusia și, tot în 2014, a primit un împrumut de aproape 10 milioane de euro de la o bancă rusească. 

În România, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) este atrasă de politica lui Vladimir Putin la fel ca partidul lui Le Pen, având în aceeași măsură reflexe antisemite, homofobe și xenofobe. Diferența e că AUR s-a declarat pro-Ucraina, pentru a putea adera la grupul conservatorilor europeni (ECR), condus de Giorgia Meloni, în vreme ce extremiștii de dreapta francezi au bătut palma cu premierul ungar Viktor Orban și au intrat în grupul „Patrioţi pentru Europa” alături de alte cinci formațiuni extremiste.

Avantajul României în cazul unei contagiuni de dreapta sau de stânga e că liderii români, indiferent de culoarea lor politică, vor în cele din urmă să se afișeze cu Vestul, chiar dacă în spate fac și jocuri cu Rusia sau China. Dilemele acestor lideri rămân însă periculoase, mai ales în contextul fracturilor din UE, care se vor accentua odată cu venirea Stângii la putere în Franța. Clubul pacifiștilor s-ar putea extinde sub eventuala influență a Parisului, mai ales că peste tot în UE există mișcări centrifuge, care privesc nu doar spre Moscova, ci și spre ascensiunea lui Donald Trump. Viktor Orban nu e singurul, e doar cel mai vocal.