Unul din argumentele elementare în sprijinul acestei afirmaţii este acela că nici guvernarea Convenţiei Democrate, nici guvernarea Alianţei D.A., iar mai apoi aceea a liberalilor nu au aplicat programe care să încurajeze formarea unei clase puternice de mijloc. Clasa noastră de mijloc este şi acum una extrem de firavă, în vecinătatea absenţei.

În schimb, atît guvernele aşa-zis de dreapta, dar mai ales cele de stînga au construit acele pîrghii pentru parveniţi, care au reuşit să se îmbogăţească rapid în special pe spinarea statului, devenind clientela actorilor politici aflaţi la putere. Aceştia sînt finanţatorii partidelor politice, agenţii electorali fără de care orice partid ar avea mult mai puţine şanse de a accede la putere.

Avem fără îndoială o clasă politică pe măsura societăţii. Aşa cum societatea românească nu a avut nici voinţa, şi poate nici timpul să se maturizeze în ceea ce priveşte discernămîntul politic, tot astfel majoritatea oamenilor politici nu sînt decît nişte carierişti demagogi, nişte instrumente mecanice ale partidelor pe care le reprezintă fiecare.

Cu excepţia primelor mandate pentru Ion Iliescu şi partidul său, cîştigate în virtutea unei simpatii majoritare din partea unui electorat cu totul ignorant, toate celelalte forţe politice care au guvernat pînă acum au cîştigat alegerile în baza unui vot negativ. Iar votul acesta negativ a sancţionat în primul rînd corupţia puterii în funcţie. Mai exact, electoratul majoritar a preluat de fiecare dată mesajul partidului sau partidelor care îi arătau cu degetul pe îmbogăţiţii acelei puteri, care trebuia să fie spulberată.

Aritmetica parlamentară ne arată că în urma alegerilor din 2008 în Parlamentul României am avea o majoritate de dreapta, reprezentată de PDL şi PNL. Însă eu am convingerea fermă că un procent însemnat din parlamentarii celor două partide nu au nici o legătură cu valorile de dreapta. Tot astfel cum cred cu tărie că în România electoratul de dreapta nu reprezintă mai mult de 20%.

Aşa stînd lucrurile, pe ce se bazează românii atunci cînd sînt chemaţi la urne şi votează un partid aşa-zis de dreapta? Unul din mobiluri este, cum spuneam, votul negativ, sancţionarea puterii în funcţie. Contează apoi campaniile mediatice, promisiunile mincinoase dar bine ambalate ale actorilor politici, propaganda, eventual privirea peste gard la ce se întînplă în ţările occidentale, şi nu în ultimul rînd mita electorală.

Avem un fel superficial de a rămîne la suprafaţa lucrurilor, de a nu ne pune noi înşine întrebări, ci de a ne mulţumi cu răspunsuri la mîna a doua. Iar oamenilor politici le convine de minune acest fel de a fi al nostru, pentru că aşa le dăm posibilitatea să se deghizeze cum doresc, pe o scenă politică mai tulbure ca niciodată.

Autor: George Arun
Redactor: Medana Weident