1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Imposibila misiune a ministrului Alexandru Rafila

3 decembrie 2021

Un popor obișnuit din comunism să inventeze gesturi de rezistență va aplica ce știe mai bine: eludarea. Vaccinarea la chiuvetă, certificatele false de toate felurile se vor înmulți endemic.

Symbolbild | Coronavirus | Impfstoff EU
Imagine: Thiago Prudencio/ZUMAPRESS/picture alliance

În UE se vorbește despre vaccinare obligatorie, unele țări aplică deja sau au decis că vor aplica această măsură pe categorii de vârstă și/sau profesionale. Așa cum în multe țări certificatul verde generalizat este realitate.

În România, autoritățile bat pasul pe loc, iar ministrul Rafila este prins între convingerile profesionale ale domniei sale, pe care le exprimă de la începutul pandemiei, și imposibilitatea politică de a le pune în practică.

Pe de-o parte, se vede acum mai mult ca niciodată că PSD este în esență un partid împotriva măsurilor antiCovid. Surse politice spun că într-un sondaj intern făcut în organizațiile social democrate din țară o majoritate covârșitoare, în jur de 80%, s-a pronunțat împotriva certificatului verde. Daci liberi.

Nu mă îndoiesc că situația este aceeași și în rândul electoratului PSD. În aceste condiții, probabilitatea ca PSD să voteze certificatul verde sau vaccinarea obligatorie e infimă.

Rămâne de văzut dacă PSD va dovedi ceea ce și dl Grindeanu, și dl Ciolacu au spus în interviuri pentru SpotMedia.ro, respectiv EuropaFM din această toamnă: că PSD are capacitatea de mobilizare în teritoriu pentru a stimula vaccinarea.

Adică, în traducere, dacă își vor condiționa primarii care să primească bani și în funcție de rata vaccinării din localitate. Și ar trebui să o facă pentru că partidul care are Ministerul Sănătății decontează primul valul Covid. Nu doar ministrul Rafila își joacă mandatul în viitorul val. Și PSD își joacă procentele. 

Dar e cu mult mai grav decât atât. În UE, doar Bulgaria, România și Slovacia sunt sub 50% acoperire vaccinală.

Marea deosebire dintre noi și restul țărilor UE este că acolo vaccinarea obligatorie și certificatul verde trebuie impuse prin constrângere unei minorități, pentru că majoritatea este vaccinată.

Că e 60% sau 90%, este vorba despre o majoritate vaccinată și o minoritate nevaccinată care trebuie constrânsă prin măsurile legislative. Că majoritatea impune minorității este o regulă a democrației.

În România, potrivit datelor oficiale, pe niciun segment nu depășim 50%:  rural - 22,5%, urban – 38,3%, municipii mari – 41,1%.

Deci în România trebuie constrânsă o majoritate, ceea ce este extrem de greu. Antivacciniștii vor face o isterie totala, iar scepticii, care încă pot fi convinși, se vor radicaliza.

Politic, beneficiarul direct ar fi AUR, ale cărui procente vor exploda.

Dar cel mai rău este că un popor obișnuit din comunism să inventeze gesturi de rezistență va aplica ce știe mai bine: eludarea. Vaccinarea la chiuvetăcertificatele false de toate felurile se vor înmulți endemic, dincolo de capacitatea de anchetă a autorităților.

Plătim acum factura unui început fundamental greșit de pandemie, cu măsuri aberante care au băgat populația în modul rezistență. În primul rând și de la distanță, internarea forțată a asimptomaticilor.

Puteţi citi articolul integral AICI.

Treceți peste secțiunea următoare Explorează oferta noastră

Explorează oferta noastră