Inginerul minier: În subteran de la 22 de ani
26 mai 2010În uniforma de protecţie, bărbatul înalt de aproape doi metri pare de nerecunoscut. Într-un lift construit în 1918, coboară la adâncimea de 1.000 de metri. Apoi, un tren electric îl duce spre locul său de muncă propriu-zis. Călătoria prin subteran durează aproape o oră, într-o gălăgie greu de suportat.
O tradiţie de familie: munca în subteran
Kutkowski lucrează la o maşinărie care extrage până la 3.000 de tone de cărbune din muntele aflat în landul Saar, în apropiere de graniţa cu Franţa. Temperaturile depăşesc 30 de grade, iar aerul miroase a ulei.
A coborât în subteran pentru prima dată la 22 de ani, urmând o veche tradiţie de familie: tatăl, bunicul şi străbunicul au lucrat tot în mină. Între timp, Kutkowski a devenit inginer minier. Pe vremuri, minele din regiunile Ruhr şi Saar furnizau combustibilul pentru dezvoltarea economică a Germaniei.
"Aici în landul Saar am început deja din 1830 cu exploatarea de cărbune", a explicat Kutkowski cu mândrie.
Mina lui Kutkowski va fi închisă
Povestea de succes a minelor germane s-a terminat însă: cele mai multe centre de exploatare minieră au fost desfiinţate. În prezent, cărbunele de import e mult mai ieftin decât cel autohton, motiv pentru care şi mina în care lucrează Kutkowski va fi închisă, probabil, în 2012. Firma sa i-a oferit un alt loc de muncă, la nu mai puţin de 500 de kilometri distanţă. O schimbare care nu ar fi deloc uşoară pentru Ralf Kutkowski, soţia sa Gabi şi cele două fiice, Michelle, în vârstă de 16 ani, şi Marina, de 9 ani, care locuiesc împreună în casa construită de inginerul minier.
Există şi o altă variantă la care se gândeşte Ralf Kutkowsi: cei care lucrează în mină deja de 25 de ani pot să iasă la pensie în condiţii foarte bune. Minerul a mărturisit că ar savura fiecare clipă petrecută alături de soţie şi copii, şi că i-ar plăcea, de asemenea, să se dedice ca pensionar hobby-urilor sale, motociclismul şi aeromodelismul.
Autori: Usman Shehu / Alexandra Sora
Redactor: Rodica Binder