1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Inițiativa Celor Trei Mări se extinde

6 septembrie 2023

Grecia urmează să devină al 13-lea membru al Inițiativei Trei Mări, la summit-ul din acest an de la București. Ucrainei și Republicii Moldova li se acordă statutul de partener.

Un militar român caută mine marine în Marea Neagră (imagine din aprilie)
Un militar român caută mine marine în Marea Neagră (imagine din aprilie) Imagine: Fanny Facsar/DW

Inițiativa Celor Trei Mări este o platformă politică ce reunește douăsprezece țări din Europa Centrală și de Est, membre ale Uniunii Europene și situate între Marea BalticăMarea Neagră și Marea Adriatică. La summit-ul din acest an al inițiativei, care are loc la București pe 6 și 7 septembrie, Grecia urmează să se alăture statelor membre existente - Austria, Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria. 

La întâlnire participă și parteneri strategici care susțin Inițiativa Trei Mări: Comisia Europeană, Germania și SUA, precum și reprezentanți ai organizațiilor internaționale relevante.

Priorități amânate

Inițiativa Trei Mări este în primul rând un proiect politic care vizează cooperarea economică și dezvoltarea statelor participante. Cu excepția Austriei, toți actualii membri ai Inițiativei au aderat la Uniunea Europeană abia după anul 2004. Accentul este pus pe extinderea infrastructurii energetice, de transport și digitale și pe consolidarea așa-numitei axe nord-sud din estul continentului european.

Unul dintre motivele înființării acestei inițiative a fost amenințarea tot mai mare din partea Moscovei și dependența țărilor din regiune de aprovizionarea cu energie din Rusia. În plus, statele membre au dorit ca interesele lor politice să aibă o pondere mai mare în ansamblul UE. Țările Inițiativei Trei Mări reprezintă aproximativ 25 la sută din suprafața și populația comunitară, dar generează doar puțin peste zece la sută din produsul național brut al Uniunii.

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a schimbat prioritățile de politică economică ale platformei, punând securitatea în prim-plan. Din cauza acestei agresiuni ruse, Ucraina și Moldova, țările din afara UE, și-au exprimat interesul de a fi incluse în această platformă. Lor li se va oferi într-o primă fază un parteneriat solid la întâlnirea de la București.

Un nou „Intermarium”?

În anii 1930 a existat deja o încercare de a crea un format similar. Intermarium, o asociație a mai multor țări între Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică, a fost concepută ca o platformă geostrategică la inițiativa Poloniei și a avut scopul de a oferi protecție față de Uniunea Sovietică comunistă a lui Stalin și Germania național-socialistă a lui Hitler. Încercarea a eșuat.

Planuri alternative pentru exporturile de grâne din Ucraina

03:13

This browser does not support the video element.

Opt decenii mai târziu, un nou început a dus la înființarea Inițiativei Trei Mări - un nou nume pentru un proiect cu noi obiective. În 2015, președintele polonez Andrzej Duda și președinta Croației Kolinda Grabar-Kitarovic au lansat noua inițiativă, care a fost inițial concepută ca o infrastructură pentru consolidarea cooperării între țările din Europa Centrală și de Est. Primul summit al Inițiativei Celor Trei Mări a avut loc la Dubrovnik, Croația, în 2016.

Un an mai târziu, la Varșovia, SUA au anunțat că vor să colaboreze mai strâns cu platforma. În 2018, la întâlnirea de la București, și Germania și-a exprimat interesul de a se implica mai mult. Între timp, a fost înființat și un fond de investiții pentru finanțarea proiectelor inițiativei. Un semnal puternic de solidaritate cu Ucraina este așteptat de la summitul care se desfășoară astăzi și mâine în capitala României. În plus, aderarea Greciei este menită să transmită un semnal că Inițiativa celor Trei Mări își consolidează reprezentativitatea în zona euro-atlantică

Robert Schwartz Robert Schwartz, jurnalist și comentator politic, la DW din 1992.
Treceți peste secțiunea următoare Explorează oferta noastră