Şi în acest an în capitala Poloniei, Varşovia, se va păstra pe 1 august un moment de reculegere. Când la orele 17:00 vor suna sirenele de alarmă, majoritatea oamenilor, indiferent de convingerile lor politice, vor rămâne pe loc în semn de omagiu faţă de cei care au avut curajul cu 80 de ani în urmă, de a se ridica cu arma în mână împotriva ocupantului nazist.

Insurecţia din Varşovia, care a debutat pe 1 august 1944 şi care s-a încheiat după 63 de zile prin capitulare, este considerată mitul fondator al statului polonez independent modern. Simbolizează voinţa de libertate şi spiritul de luptă şi de jertfă al polonezilor împotriva dominaţiei străine şi a totalitarismului.

După cel de-al Doilea Război Mondial, prezenţa politicienilor germani la ceremoniile de comemorare nu a fost dorită timp îndelungat. Abia după căderea zidului din Berlin în 1989, situaţia s-a schimbat.

Preşedintele Poloniei, Lech Walesa, l-a invitat în 1994 pe omologul său german Roman Herzog la Varşovia. Oaspetelui din Germania reunificată i s-a permis chiar să ţină un discurs, ceea ce a fost un act de curaj din partea fostului lider al sindicatului Solidarnosc.

Herzog a confundat insurecţiile

"Pe noi, germanii, ne umple de ruşine faptul că numele ţării noastre şi a poporului nostru va fi veşnic legat de durerea şi suferinţa pe care milioane de polonezi le-au suferit", a declarat atunci Herzog la manifestarea de comemorare de la Varşovia.

El a cerut tuturor victimelor războiului din Polonia iertare "pentru ceea ce le-a fost făcut de către germani".

Vizita lui Herzog a fost controversată. Mulţi polonezi considerau că e mult prea devreme pentru o astfel de vizită. Veteranii prezenţi atunci la manifestare au fost strict împotrivă.

"Nu avem nevoie astăzi de acest german", spuneau ei atunci. Iar faptul că în cadrul unui interviu Herzog a confundat insurecţia din Varşovia cu răscoala din ghetoul de la Varşovia, a agravat lucrurile suplimentar.

Succes incipient fără câştiguri strategice

Obiecţiile polonezilor erau într-adevăr justificate fiindcă masacrele comise atunci de germani au lăsat în urmă o traumă profundă în memoria lor colectivă. Pentru a recâştiga controlul asupra oraşului aflat atunci pe linia frontului - primele tancuri sovietice au ajuns la sfârşitul lunii iulie 1944 la periferia estică a Varşoviei - conducerea nazistă de la Berlin nu s-a dat în lături de la nimic.

Armata poloneză clandestină "Armia Kraiowa" (AK) a mobilizat mai multe zeci de mii de luptători, dar dintre care numai fiecare al optulea era dotat cu un pistol. Obiectivul conducerii AK, subordonată guvernului polonez aflat în exil la Londra, era eliberarea capitalei de ocupantul nazist înaintea sosirii trupelor sovietice.

Acestea erau privite ca o ameninţare pentru independenţa Poloniei. După cinci ani de ocupaţie şi teroare germană, polonezii voiau să-i alunge pe ocupanţi prin forţe proprii.

Practici sadice

În primele zile, insurgenţii au putut elibera părţi mari din Varşovia. Dar obiective strategice, între care podurile peste Vistula, calea ferată principală, aeroportul şi "cartierul german", nu au putut fi cucerite.

Unităţile germane au trecut rapid la contraofensivă. Heinrich Himmler a ordonat trupelor SS şi şefului poliţiei, Heinz Reinefarth, să înăbuşească insurecţia. Între trupele pe care le comanda s-a numărat şi brigada SS Dirlewanger, rău famată din pricina crimelor în masă comise deja.

"Sosirea lui Reinefarth a transformat lupta într-un carnagiu", a scris istoricul german Stephan Lehnstaedt. În cartierul Wola din vestul Varşoviei au fost ucişi între 5 şi 7 august 30.000 până la 40.000 de oameni, preponderent civili.

Istorici polonezi vorbesc chiar de peste 50.000 de victime. În mai multe spitale, pacienţii au fost ucişi. Surorile medicale au fost violate şi "ucise în mod sadic", scrie Lehnstaedt. "Ce să fac cu civilii? Am mai puţină muniţie decât prizonieri", s-a plâns atunci Reinefarth.

"Excesele au fost planificate şi au fost intenţionate", subliniază Lehnstaedt. Comandantul SS Erich von dem Bach, căruia Reinefarth îi era subordonat, a limitat după câteva zile violenţa împotriva civililor, fiindcă s-a temut că excesele vor provoca riposte şi mai violente din partea insurgenţilor polonezi.

Armata Roşie a aşteptat cu arma la picior

În următoarele săptămâni, trupele germane, sprijinite de aviaţie, tancuri şi artilerie grea, au cucerit unul după altul cartierele Varşoviei. Iar trupele sovietice nu au oferit polonezilor niciun ajutor. Abia pe 15 septembrie, Armata Roşie a ajuns pe malul estic al Vistulei.

Nu este dovedit, dar există multe indicii că Stalin a ales conştient să nu le ofere o mână de ajutor insurgenţilor polonezi. Oricum ar fi, în momentul acela sovieticii nu i-ar mai fi putut ajuta eficient pe luptătorii AK.

Aliaţii din vest s-au limitat, la rândul lor, să le paraşuteze insurgenţilor arme, dar acestea nu au fost suficiente pentru a împiedica înfrângerea. În cele din urmă, comandanţilor AK nu le-a rămas decât să capituleze. Actul de capitulare a fost semnat de comandantul suprem al AK, Tadeusz Komorowski (nume conspirativ "Bor"), pe 2 octombrie 1944.

Bilanţul insurecţiei din Varşovia este tragic. Aproximativ 18.000 de luptători au fost ucişi şi aproximativ 180.000 de civili au avut aceeaşi soartă. Pierderile germane au fost mult mai reduse. În total şi-au pierdut viaţa mai puţin de 2000 de soldaţi şi ofiţeri.

Cel puţin o jumătate de milion de polonezi au fost alungaţi din capitală. Mulţi au fost internaţi în lagăre de concentrare germane sau duşi la muncă forţată.

200.000 de morţi şi un morman de moloz

Himmler s-a arătat "extrem de mulţumit" de baia de sânge. Într-un discurs susţinut la finele lunii septembrie 1944, el a recunoscut că insurgenţa i s-a părut "o binecuvântare", fiindcă a oferit ocazia de a eradica "capul, capitala, inteligenţa acestui popor care număra odinioară 16-17 milioane de oameni şi care ne blochează estul de 700 de ani".

Începând din octombrie 1944, SS a început să jefuiască sistematic Varşovia şi s-o distrugă. "Fiecare bloc de locuinţe trebuie incendiat şi aruncat în aer", a ordonat Himmler. Soldaţii sovietici care au pătruns pe 17 ianuarie 1945 în oraşul care nu mai era apărat, au găsit un morman de moloz în care nu se mai afla nici ţipenie de om.

Responsabilii pentru crimele de război comise la Varşovia nu au fost pedepsiţi. Reinefarth a ajuns chiar deputat în Parlamentul regional din Schleswig-Holstein şi primar pe insula Sylt.

Victimele poloneze aşteaptă propuneri concrete

De la discursul lui Herzog din urmă cu 30 de ani, relaţiile germano-polone s-au ameliorat, în ciuda unor repetate dezacorduri. De aceea vizita unor politicieni germani de vârf la Varşovia nu mai este ceva ieşit din comun.

Cu toate acestea, Steinmeier nu va avea sarcină uşoară când se va adresa polonezilor de la tribuna din Piaţa Krasinski, acelaşi loc de unde li s-a adresat şi Herzog în 1994.

În ciuda relaţiilor apropiate între Berlin şi Varşovia după schimbarea de guvern din toamna anului 2023, problema despăgubirilor acordate victimelor regimului nazist atârnă ca o sabie a lui Damocles deasupra celor două ţări. Ultimii supravieţuitori polonezi vor compensaţii financiare concrete din partea Germaniei în locul unei noi asumări a vinovăţiei.