În 1990, Doina Cornea, cea care rezistase admirabil în fața dictaturii comuniste, și Corneliu Coposu sunt huiduiți la Alba-Iulia. Președinte era Ion Iliescu și avea să mai fie ales, încă de două ori, în pofida faptului că era unul dintre moștenitorii comunismului. E unul dintre motivele pentru care România nu era o țară de încredere, în care Occidentul să investească, spune istoricul Dennis Deletant, unul dintre cunoscătorii fini ai României.

Ce se întâmplă în România? E un aliat excelent pe plan militar, dar de ce e goana asta după doctorate?, e întrebat adeseori Dennis Deletant de diverși politicieni americani. Explicația, spune el, este banală: oportunismul care, din păcate, i-a făcut pe mulți și în comunism să colaboreze cu un regim criminal.

Oamenii se duc după bani și asta se vede, din păcate, în rândul elitei politice din România. Nu vreau să-i condamn pe toți, dar sunt mulți. Adică vreau să spun că poporul merită mai multe de la clasa politică din România, pentru că mulți dintre politicieni n-au făcut decât să jefuiască statul român, din 1990 încoace.

Dennis Deletant este profesor invitat al Catedrei de studii românești „Ion Raţiu“ de la Georgetown University, Washington, DC, și profesor emerit la School of Slavonic and East European Studies, University College, London. Primul contact cu România l-a avut în 1965, când a urmat cursurile Şcolii de vară de la Sinaia, organizate de Universitatea din București. A studiat în România în cadrul unei burse postuniversitare acordate de British Council în 1969 și a vizitat apoi frecvent țara până în 1988, când a fost declarat persona non grata ca urmare a comentariilor nefavorabile la adresa regimului Ceaușescu pe care le-a făcut în presa britanică. La sfârșitul lui decembrie 1989, a revenit la București în calitate de consultant al televiziunii BBC în perioada revoluției române. În 1990, a fost invitat să facă parte din comitetul consultativ al British Government’s Know-How Fund, implicându-se activ în aspectele românești ale activității acestuia; pentru această contribuție i s-a decernat Order of the British Empire (OBE) în 1995.

 

Domnule Dennis Deletant, în această nouă carte, care este una de memorii, publicată la editura Humanitas, povestiți câteva momente de umanitate din comunism. Este gestul făcut de grănicerii români, care au scris Casă de piatră pe zăpadă. Sunt gesturi de curaj și totuși eu am rămas și cu un gust amar. Ăsta a fost cel mai mare curaj din comunism?

A fost un fel de acomodare cu regimul. Dar au fost sigur și exemple mai grăitoare decât acestea, mă gândesc, desigur, la Corneliu Coposu și la Doina Cornea, eu i-am cunoscut pe amândoi. A fost și Elisabeta Rizea, pe care eu am întâlnit-o în 1991. Voiam să arăt în carte că totuși anumiți oameni și-au păstrat umanitatea.

Și tot în legătură cu un vameș, după ce mi s-a luat pașaportul la Otopeni în august 1986, ofițerul care mi-a restituit pașaportul mi-a spus să-l scuz, că are ordine să rețină pașaportul meu, dar că știe că eu sunt un patriot bun. Mi-a spus asta și m-a impresionat.

După 1990, formula cred că îi aparține lui Dan Voiculescu, care a spus „Cu toții am fost turnători”, vrând să-și scuze propriile delațiuni. Cine a avut interesul, cine câștigă din această imagine a românilor – „toți au fost turnători”?

E un fel de spălare morală, încerci să justifici un act care nu e demn și vrei să bagi o mulțime de oameni în aceeași oală, când este foarte multă lume care n-a fost turnător, n-a informat, deși au fost încercări de racolare de către Securitate. Dar totuși mulți au rezistat.

Se neglijează faptul că, totuși, majoritatea românilor sau o bună parte dintre români au fost victimele Securității, această instituție care a constituit o poliție politică și care a fost instrumentul Partidului Comunist de a reprima poporul.

Multă lume uită acest lucru, că Securitatea a acționat în numele Partidului Comunist, unicul partid politic.

A fost mai dură represiunea în România?

N-aș spune că a fost mai dură, dar a avut efecte care au pătruns mai adânc în societatea românească.

Mulți oameni simpli au suferit din cauza acțiunilor Securității, n-au avut sprijinul unei elite intelectuale de a rezista presiunilor și atunci ei s-au conformat.

Au văzut ca elitele intelectuale au fost în slujba Partidului comunist. Deși să nu uităm că chiar Gheorghe Gheroghiu Dej, în 1962, la un discurs la Constanța a recunoscut că 80.000 de țărani român au fost reținuți, au stat la într-un lagăr și într-o închisoare.

Se știu foarte puține, chiar și astăzi până și despre mișcările de rezistență din munți mai degrabă se scrie marginal. Credeți că a fost un scop politic aici, în a ține foarte jos istoriile despre rezistența românilor?

A fost pe de o parte în scop politic, dar să nu uităm că în general, Occidentul nu era prea interesat de România. Acum mă gândesc la anii 70-80. Niciun ziar, niciun post anglofon n-aveau corespondent permanent în România. Ei și-au restrâns activitățile la Budapesta, Varșovia, Praga, nu s-au aventurat mai încolo, dincolo de Carpați și România a rămas cealaltă față a lumii pentru mulți.

Îmi amintesc episodul Adrianei Georgescu, de pildă, care în public, în Occident, și-a scos dantura falsă din gură pentru a arăta ce i s-a întâmplat, tortura de la Securitate, și nici așa n-a fost crezută în Occident despre atrocitățile dictaturii comuniste.

Tocmai și faptul că literatura despre represiunea din România a apărut mai mult la editurile subvenționate de diaspora românească în epoca respectivă a făcut ca unii comentatori să atribuie această literatură unor forțe de extremă dreaptă.

Represiunea făcută de comuniști, despre care s-a scris în Occident, a fost publicată numai de către edituri „de dreapta” și discreditate de București.

Și să nu uităm, comunismul încă era o idee care seducea Occidentul în pofida terorii din România.

Exact da, și aici iarăși putem spune că Securitatea a avut foarte mult succes în a reprima vocile din România și în a împiedica difuzarea știrilor privind ceea ce se întâmplă în România. Mă gândesc, de  exemplu, la manifestările care au avut loc la Brașov, în 1987. Foarte greu știrile despre aceste procese au pătruns în lumea anglofonă, au apărut în presa franceză, că acolo m-am documentat eu inițial, dar la BBC nu se știa mai nimic, până s-au infiltrat aceste vești prin Franța și prin Germania de Vest, pentru că pur și simplu mass-media nu a pătruns în zona asta, împiedicată și în același timp de către Securitate.

Trebuie să recunoaștem că Securitatea a fost un organ foarte eficient, pentru că l-a susținut pe Ceașescu la putere.

Securitatea a protejat imaginea lui Ceaușescu, a împiedicat opoziția, în măsura în care exista în România, să aibă o voce în Occident, în afara României.

Citiți interviul integral pe Spotmedia.ro.