Ceea ce rușii ar putea crede că este un punct slab în toată această chestiune ucraineană este cu siguranță Moldova, prin intermediul Transnistriei. Chiar dacă se exprimă sau nu, România face parte în mod indirect din planurile Rusiei.

Absența unei poziții foarte ferme nu va descuraja niciodată Rusia din acțiunile sale, dar cu siguranță creează o stare de așteptare nervoasă în societate, în absența unor semnale clare din partea autorităților române, spune istoricul Cosmin Popa, specializat în istoria URSS/ Rusiei și istoria Europei Centrale și de Sud-Est.

Acesta este un război pe care îl vor câștiga nu doar armele, ci și spiritele. Sigur că există obligații față de sistemul de apărare din care face parte România, care nu pledează pentru o intervenție directă, dar este important să se știe că acei oameni nu sunt singuri și alimentarea dorinței lor de a rezista în fața unei eventuale agresiuni rusești depinde și de consțiința exactă a acestei situații.

Ministerul de Interne din Transnistria a anunțat, marți, că două explozii au avut loc, marți dimineață, în orașul Maiak, din regiunea Grigoriopol. Și luni după amiază mai multe explozii au fost auzite în apropierea clădirii Ministerului Securității de Stat din Tiraspol.

Cosmin Popa, vedem situația tensionantă din Transnistria, declarații, explozii. E o provocare specific rusească sau ceva mai mult, o nouă etapă a războiului?

E un truism să spui că Transnistria face parte din planurile rusești de război. Menținerea Transnistriei într-un fel de purgatoriu geopolitic în raport cu Moscova face și ea parte din această strategie. Sigur că nu există o opinie clară în legătură cu ceea ce se întâmplă în Transnistria.

În primul rând, eu aș fi foarte atent la declarațiile președintelui Krasnoselski. Așa-zisul președinte Krasnoselski al Transnistriei este un personaj care reprezintă în totalitate intereserele trustului Sheriff, o aglomerare economică, urmare a relațiilor extrem de sinuoase între Transnistria și Moscova.

Însă, odată cu trecerea timpului, orientarea spațiului către Uniunea Europeană și către România, interesele acestui trust s-au modifciat, astfel încât astăzi în Transnistria asistăm la o situație paradoxală, în care politic trustul Sheriff își proclamă neîncetat loialitatea față de Moscova, dar desfășoară cea mai mare parte din afaceri, evident cu excepția celor legate de gaz și electricitate, cu țări din UE și cu Moldova.

În momentul de față, conducerea politică a Transnistriei și cei care o susțin nu sunt interesați de o participare directă a Transnistriei la războiul Rusiei din Ucraina.

Pe de altă parte, Transnistria este punctul final al complicatei ofensive militare rusești pe litoralul ucrainean al Mării Negre, astfel încât Rusia să aibă la dispoziție un coridor complet, de natură să reprezinte pentru zonă ceea ce reprezintă în Ucraina Crimeea pentru Marea Neagră.

Așa se face că în Transnistria avem de-a face cu un preludiu al eventualei implicări a Transnistriei, dar și cu un tablou simptomatic al acestui conflict interior din Transnistria. Aceste provocări nu puteau fi organizate fără participarea serviciilor speciale rusești, ele sunt cele care controlează, de fapt, structurile militare și de forțe din Transnistria.

Exploziile din Transnistria pot fi interpretate ca un preludiu și ca un sistem al luptei politice desfășurate în Transnistria.

Aș lega această situație de aglomerarea informațiilor cu privire la România, pe o serie de canale aparent nelegate de sistemul instituțional, politic și militar al Rusiei cu privire la România: participarea celor 1.500 de presupuși mercenari, apoi participarea contractorilor români la monitorizarea forțelor rusești la Marea Neagră, presupusa retragere în România a aviației militare ucrainene, reînarmată în România.

Punând cap la cap aceste informații cu evenimentele din Transnistria, principalul obiectiv al manierei rusești de intervenție este acela de a crea conflict, astfel încât să împiedice formarea unei poziții foarte clare cu privire la evenimente. Se creează confuzie de natură să faciliteze intruziunea rusească. Asta face Rusia.

De altfel, în contextul unor știri de propagandă care anunțau că de pe teritoriul Transnistriei au fost lansate rachete către localitatea Vinita din Ucraina, de pildă, liderul nerecunoscut Vadim Krasnoselski s-a grăbit să anunțe că informațiile sunt false.

Sigur că da, l-am urmărit atent pe Krasnoselski. În aceste zile, răspunsul celor de la Tiraspol a fost unul reținut, de natură să păstreze legăturile politice cu etnicii ruși din Transnistria.

A insistat asupra simplificării procedurii de trecere a granițelor, în așa fel încât rudele să se poată vizita în timpul sărbătorilor și a exprimat disponibilitatea ca acele ceremonii pe care cei din Republica Moldova doreau să le organizeze pentru marcarea evenimentelor din 9 mai să fie organizate pe teritoriul Transnistriei. Însă reacția a fost una foarte reținută.

Care este sensul acestei menționări a României? În context: ce se întâmplă în Transnistria e o presiune pusă pe Republica Moldova, în așa fel încât și România să se simtă tensionată?

Sigur că da. România a ales această manieră  mai degrabă extrasă din politica internă, de a reacționa la evenimentele din Ucraina, o atitudine să îi spunem sub radar, o discreție despre care nu știm niciodată dacă ascunde non-acțiuni sau o implicare inteligentă. Asta rămâne să vedem.

Însă, din perspectiva Rusiei, având în vedere planurile strategice și tactice, oricât de discretă ar fi România în raport cu problematica ucraineană, România nu se poate extrage din planurile rusești. Planurile rusești nu pot avea succes fără ca o parte dintre acțiunile care privesc direct România să se petreacă, iar una dintre aceste acțiuni este legată de Transnistria.

Transnistria nu este un obiectiv în sine decât dacă se pune automat și problema Moldovei.

Citiți interviul integral pe Spotmedia.ro.