1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Inundații: Au murit oameni în România, Polonia și Austria

15 septembrie 2024

Ploile abundente au dus la inundații masive în Europa Centrală și de Est. Patru persoane din România, una din Polonia și un pompier din Austria și-au pierdut viața. În Austria, zone întregi se află sub apă.

În multe regiuni din Austria Inferioară nu se mai poate circula, din cauza inundațiilor
În multe regiuni din Austria Inferioară nu se mai poate circula, din cauza inundațiilorImagine: Helmut Fohringer/APA/dpa/picture alliance

Din cauza ploilor abundente, "au loc deja și vor continua să aibă loc inundații masive în întregul land federal", a declarat viceguvernatorul Austriei Inferioare, Stephan Pernkopf, pentru agenția de presă APA. Pe alocuri, există riscul de alunecări de teren. Zone întregi sunt sub apă.

Austria Inferioară este regiunea cel mai grav afectată de furtuni, din această țară. În landul federal care înconjoară Viena, trăiesc 1,7 milioane de oameni. Sâmbătă seara, s-au desfășurat acolo aproximativ 4.500 de operațiuni ale pompierilor. În unele comunități de la nord de Viena, pompierii au salvat oameni blocați în case, din cauza viiturilor. Unele dintre serviciile de urgență se mai pot deplasa acolo numai cu bărci gonflabile. În multe zone din apropierea râurilor, locuitorii au fost evacuați. Un pompier și-a pierdut viața, în timpul unei intervenții. 

Întreaga Austrie Inferioară a fost grav afectată de inundațiiImagine: Helmut Fohringer/APA/dpa/picture alliance

Circulația trenurilor a fost întreruptă pe un traseu de 25 de kilometri între Amstetten și Sf. Valentin, la sud de Dunăre, a anunțat compania austriacă de căi ferate, ÖBB. Liniile respective leagă Viena de Germania. În capitala Austriei, mai multe rute de metrou au fost închise, a informat APA.

Pericol pe lacul de acumulare Ottenstein 

Situația este deosebit de gravă în zona râurilor Kamp și Krems, care se varsă în Dunăre. Furnizorul de energie EVN se așteaptă ca lacul de acumulare Ottenstein am Kamp, deja aproape plin, să se reverse. Ceea ce ar duce la creșterea masivă a cotelor apei, pe cursurile inferioare ale râului.

Evacuări în Cehia

Și în Republica Cehă, inundațiile continuă să țină serviciile de urgență în tensiune. A fost afectată mai ales zona de est, de la granița cu Polonia. În noaptea de sâmbătă spre duminică, primarul orașului Cesky Tesin a ordonat evacuarea a câteva mii de locuitori din centrul localității. Olza, un afluent al râului Oder, aproape ieșise din albie. 

Case sub ape la Petrovice u Karvine, CehiaImagine: IMAGO/CTK Photo

Și în Opava, o localitate aflată pe malurile aceluiași rău, mii de oameni au fost evacuați. În sud-vestul Cehiei, barajul Husinec, de la poalele Munților Pădurea Boemiei, s-a revărsat. Comunitățile din josul râului Blanice au putut fi avertizați la timp. Pe Vltava și Elba, însă, situația a fost mult mai relaxată decât se aștepta.

Prima persoană decedată în Polonia, din cauza viiturilor

Conform autorităților poloneze, o persoană s-a înecat în districtul Klodzko, din sud-vestul Poloniei. 1.600 de oameni au trebuit să fie aduși în siguranță după ce cotele apelor din mai multe râuri au atins niveluri record. "Situația este foarte dramatică, este cea mai dramatică în districtul Klodzko", a declarat premierul Poloniei, Donald Tusk. ”Facem apel la locuitori să coopereze cu serviciile de urgență, dacă sunt rugați să evacueze”. 17.000 de gospodării au rămas fără curent electric, iar rețeaua de telefonie mobilă a fost și ea întreruptă în unele zone. Orașele Ladek Zdroj și Stronie Slaskie sunt practic izolate de restul lumii.

"Barajul din Miedzygorze se revarsă”, a scris comunitatea Bystryca Klodzka, din Silezia Inferioară, pe platforma X. Barajul a cedat la scurt timp, sâmbătă seara. Locuitorii din satele din aval au fost evacuați. 

Glodzko, Polonia, aproape de granița cu CehiaImagine: Krzysztof Zatycki/dpa/picture alliance

Patru decese în România

"Patru persoane au fost găsite moarte" în regiunea Galați, a anunțat sâmbătă serviciul de salvare. Acolo au fost avariate aproximativ 5.000 de case. Sute de oameni au fos salvați de inundații, în toată țara. "Este un dezastru de proporții epice", a declarat primarul comunei Slobozia Conachi, din județul Galați. Emil Dragomir a relatat că în jur de 700 de case au fost inundate.

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat: "Ne confruntăm din nou cu efectele schimbărilor climatice, care devin din ce în ce mai vizibile pe continentul european și au consecințe dramatice".

Operațiuni de salvare în Pechea, județul GalațiImagine: Galati Romanian Emergency/dpa/picture alliance

Inundații nu foarte grave în Bavaria

În Germania au loc inundații minore în sud-estul Bavariei, după furtunile abundente. Poliția din Rosenheim a raportat sâmbătă seara că nu au avut loc operațiuni ample, în urma precipitațiilor. În unele zone, pâraiele s-au revărsat și străzile au fost inundate.

La Dresda, capitala landului federal Saxonia, Elba a atins duminică dimineața nivelul de patru metri. Nivelul obișnuit este de aproximativ doi metri. Săptămâna viitoare s-ar putea anunța cel mai înalt nivel de alertă. O altă porțiune a Podului Carola din Dresda, care s-a prăbușit pe 11.09.2024, a căzut în apă. Dărâmăturile au fost îndepărtate, astfel încât acestea să nu contribuie la acumularea apei și ca urmare, la inundații suplimentare.

lp/ dpa, afp