1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
ClimăGermania

Alegeri europene: Interes scăzut pentru protecția climei

5 iunie 2024

Populismul de dreapta și războiul sunt teme care influențează masiv alegerile europene. Ce rol joacă protecția climei și inundațiile?

Inundații în sudul Germaniei | Pfaffenhofen an der Ilm
Inundațiile afectează multe gospodării în sudul Germaniei - influențează ele și alegerile europene?Imagine: Wolfgang M. Weber/IMAGO

Luisa Neubauer, cea mai cunoscută activistă germană de la Fridays for Future, nu este prea optimistă înainte de alegerile europene. Pentru săptămânalul „Der Spiegel", ea a declarat: „Oponenții noștri au devenit mai puternici, mai ales radicalii de dreapta și cei care neagă existența crizei climatice."

Importanța protecției climei a scăzut în rândul electoratului în comparație cu acum cinci ani. Atunci au avut loc proteste cu mii de participanți, mai ales tineri, în Germania și multe țări europene. Azi, și Fridays fo Future leagă campania pentru europarlamentare de populismul de dreapta. Sloganul organizației este: „Mersul la vot este ca spălatul pe dinți: dacă nu o faci, ai o culoare maronie!"

Puțini oameni mai ies în stradă pentru protecția climei

Faptul că lupta împotriva încălzirii globale are mai puțini susținători s-a văzut și la demonstrațiile pentru climă de săptămâna trecută. La apelurile Fridays for Future, de a ieși în stradă la proteste, au răspuns 13.000 de oameni la Berlin, la Hamburg doar 4700. Mult mai puțini în comparație cu demonstrațiile similare din 2018 și 2019, când doar la Berlin ieșiseră în stradă 100.000 de persoane.

La protestele pentru protecția climei participă mai puțini oameni decât în urmă cu cinci ani: ca în imagine, la München, pe 31.05.2024Imagine: Sven Hoppe/dpa/picture alliance

Activiștii cer azi renunțarea la cărbune, țiței și gaz până în 2035 în toată Uniunea Europeană și o dublare a sprijinului pentru dezvoltarea energiilor regenerabile.

În prezent, tema modificărilor climatice este din nou actuală în Germania, pe fondul inundațiilor masive din sudul țării. Cancelarul Olaf Scholz a vizitat regiunile afectate și s-a declarat profund afectat. Iar ministra Mediului Steffi Lemke, de la ecologiști, a declarat că trebuie sporită protecția în fața urmărilor crizei climatice, fapt pentru care ar fi necesară o nouă lege privind prevenirea inundațiilor. 

Protecția climei, temă foarte importantă în urmă cu cinci ani - azi nu

Ultimul sondaj "Deutschlandtrend" al institutului de cercetare a opiniei publice "infratest-dimap" arată clar că protecția climei nu mai este considerată o temă importantă de către alegători. Oamenii se tem mai ales de conflictele din Ucraina și Orientul Mijlociu și de o eventuală prăbușire a economiei. Sondajul a fost efectuat însă înaintea inundațiilor din sudul Germaniei. 

Protecția climei pe afișele electorale? Mai degrabă nu

Afișele electorale înaintea alegerilor europene sunt dominate mai ales de teme interne, mai puțin de cele din politica europeană. Social-democrații aflați la guvernare vorbesc despre pace și securitate, dar și despre salariul minim, temă care nici măcar nu este în dezbaterea Parlamentului European. „O Europă pentru pace și bunăstare" este și sloganul de pe afișele conservatorilor din CDU, liderii opoziției. Nici urmă de protecția climei.

Securitatea și locurile de muncă sunt teme mai importante decât protecția climei: afișe electorale în Germania înaintea europarlamentarelorImagine: JOHN MACDOUGALL/AFP/Getty Images

Lucru remarcat și de organizațiile de mediu din Germania. Martin Kaiser, expert climatic la Greenpeace, a declarat pentru DW: "Creșterea amenințătoare a extremismului de dreapta joacă un rol decisiv la alegerile europene. Pentru că extremiștii de dreapta încearcă nu doar să distrugă democrația și pluralismul, ci și reglementările și sprijinul necesare pentru legile climatice, pe care le prezintă drept total nenecesare și îndreptate împotriva intereselor oamenilor."

Kaiser crede că protecția climei ar putea redeveni o temă importantă înaintea scrutinului european, după recentele inundații din sudul Germaniei. "Pozițiile dreptei radicale sunt contrazise cel mai clar de imaginile catastrofelor din sudul Germaniei, care arată că securitatea tuturor oamenilor din Europa depinde de o politică climatică consecventă și orientată social."

Luisa Neubauer, activistă la Fridays for Future, privește cu scepticism alegerile europeneImagine: Michael Kappeler/dpa/picture alliance

Kaiser citează un sondaj reprezentativ la nivel federal, în care au fost chestionați 1000 de tineri cu vârste între 16 și 23 de ani, care vor vota în premieră la alegerile europene din 9 iunie. Sondajul a fost realizat de institutul de marketing F&P, la cererea Greenpeace. Rezultatul: 55% din tinerii care votează în premieră la europarlamentare cred că politica de mediu este cel mai important aspect.

Organizația de protecția mediului WWF este mai puțin optimistă

Mai puțin optimist este Matthias Meißner de la WWF. El a declarat pentru DW: „Remarcăm cu mare îngrijorare că, până acum, protecția climei, a mediului și a naturii nu a jucat niciun rol în campania electorală pentru alegerile europene. Vedem că la numeroase teme importante nu se caută defel soluții politice. Se discută mai mult despre greșeli ale unor politicieni, despre posibile alianțe și colaborări, din punct de vedere tematic constatăm o puternică polarizare."

Adaptare după un articol publicat pe DW-Deutsch.

Treceți peste secțiunea următoare Explorează oferta noastră

Explorează oferta noastră