O scrisoare deschisă adresată preşedintelui Traian Băsescu, primului ministru şi procurorului general solicită continuarea anchetelor în cazul crimelor comise în zilele de 13-15 iunie 1990 şi pedepsirea tuturor celor vinovaţi.

Scrisoarea este semnată de multe figuri publice de primplan din ţară şi din diaspora şi de asociaţiile celor care au avut de suferit de pe urma represiunilor regimului Iliescu. Pe lista semnatarilor apare şi fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, care se află, de altfel, la originea acestui apel.

Dar, mai înainte de a discuta apelul în sine, sînt necesare cîteva precizări. Protagonistul politic al acelor evenimente, Ion Iliescu, a fost scos pentru prima dată de sub urmările penală, în urma unei decizii a procurorului general, Laura Codruţa Kövesi.

În decembrie 2007, procurorul general a infirmat o decizie de începere a urmăririi penale în dosarul 74/P/1998, instrumentat de parchetele militare şi a dat dosarul altor procurori din cadrul Secţiei umărire penală şi criminalistică. Ulterior, Ion Iliescu avea să fie scos din cauză în toate dosarele.

Victoria CDR deschide posibilitatea anchetelor penale

Aventura judiciară începea însă cu 10 ani mai devreme. După victoria lui Emil Constantinescu în alegerile prezidenţiale a fost deschis primul dosar ca urmare a plîngerii „Asociaţiei victimelor mineriadelor 1990-1991”, împotriva lui Miron Cosma, Nicolae Cămărăşescu, Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Corneliu Diamandescu, Mihai Chiţac, Traian Băsescu şi Ion Robu.

Cu ţărăniştii aflaţi la cîrma guvernului, situaţia devenise explozivă. Anul 1997 a fost marcat de înfruntări politice dure între Petre Roman, Traian Băsescu şi primul ministru ţărănist, Victor Ciorbea, care păreau să nu aibă nici o explicaţie raţională, dar care au fost legate strîns de perspectiva acestor procese penale.

PD, cu ajutorul căruia Emil Constantinescu cîştigase alegerile, a reuşit să-şi impună punctul de vedere şi să asigure imunitate nu doar lui Ion Iliescu, dar tuturor acelora care se aflaseră în fruntea statului în iunie 1990.

A fost prima mare dezamăgire a societăţii româneşti, care a constatat surprinsă că singurul dosar trimis în instanţă s-a referit la mineriada din septembrie 1991, mineriada din iunie 1990 fiind complet trecută sub tăcere.

Lunga perioadă de îngheţ sub guvernarea PSD

Dar, cel puţin formal, anchetele aveau să continue. A urmat însă o complicată operaţiune de tergiversare, care s-a întins pe mulţi ani de zile. În 1998, situaţia juridică începuse totuşi să prindă contur, iar dosarul (care a reunit între timp aproape o mie de alte dosare deschise pe parcurs) a fost disjuns în patru.

Primul dintre ele, Dosarul nr. 74/P/1998, se referea la patru persoane, simpli trecători, care au fost împuşcate în noaptea de 13 spre 14 iunie 1990 de trupele trimise să reprime şi să inhibe orice nouă manifestaţie.

Ion Iliescu avea să fie inculpat în acest dosar abia în 19 iunie 2007, dar la scurtă vreme urma să fie scos din cauză. Este exact episodul la care m-am referit la început.

Laura Codruţa Kövesi (desemnată în funcţia de procuror general de Monica Macovei) avea să infirme inculparea lui Ion Iliescu, argumentînd că dosarul a fost prost făcut şi că nu conţine elementele necesare pentru începerea urmării penale. De atunci datează o rivalitate ciudată.

Dan Voinea vs Laura Codruţa Kövesi

Asociaţiile revoluţionarilor şi victimelor mineriadelor au acuzat-o pe Laura Codruţa Kövesi de secretă colaborare cu Ion Iliescu, iar şeful parchetelor militare, generalul Dan Voinea, a profitat de situaţie pentru a se prezenta drept singurul procuror curajos, cu toate că tot el tergiversase anchetele timp de 11 ani.

Conflictul s-a acutizat după ce Laura Codruţa Kövesi a cerut sancţionarea generalului, pe care l-a acuzat public că a compromis anchetele prin nesocotirea flagrantă a procedurii penale. Situaţia este aşadar foarte confuză şi a devenit şi mai confuză după ce preşedintele Traian Băsescu a sugerat reîncadrea lui Dan Voinea, între timp pensionat.

În sfîrşit, rămăseseră încă 3 dosare (75/P/1998, 76/P/1998 şi 77/P/1998), care se refereau la modul cum au plecat minerii din Valea Jiului, la sprijinul pe care autorităţile l-au dat minerilor odată ajunşi la Bucureşti şi la cei care au fost ucişi în zilele de 14 şi 15 iunie şi care au fost îngropaţi în secret în Cimitirul Străuleşti II (e vorba de un număr cuprins între 60 şi 100 de persoane).

Dar, după o altă complicată diversiune judiciară, aceste dosare, în care apare iarăşi fostul preşedinte Ion Iliescu, au ajuns la Curtea Constituţională, care a provocat o nouă tergiversare. Dosarele aveau să se reunească în fine iarăşi în integralitatea lor la DIICOT, care a dat rezoluţia finală.

În 10 martie 2009, fostul preşedinte Iliescu avea să fie scos de sub urmărire penală în toate cazurile. Procurorii au argumentat că dosarele, aproape istorice, nu conţineau de fapt nici măcar minimul necesar pentru continuarea acţiunii şi că, în anumite situaţii, faptele s-au prescris. De asemenea, s-a arătat că învinuitul Ion Iliescu fusese audiat o singură dată, în 10 mai 1999, şi atunci doar în calitate de martor.

Ce concluzie putem trage?

Există trei posibilităţi:

1. Parchetele conduse de Laura Codruţa Kövesi (reconfirmată recent în funcţie de preşedintele Traian Băsescu) au compromis 12 ani de anchete, punîndu-l pe fostul preşedinte, Ion Iliescu, la adăpost de orice alte umăriri judiciare.

2. Timp de 12 ani, anchetele, conduse de procurorul militar, Dan Voinea, au fost doar simulate şi dosarele compromise, punîndu-i pe procurorii de mai tîrziu în faţa faptului împlinit.

3. În toată această perioadă de timp, indiferent de cine a fost la putere, Ion Iliescu şi ceilalţi înalţi demnitari ai statului s-au bucurat, în ciuda aparenţelor, de o deplină imunitate.

Ultima ipoteză pare cea mai plauzibilă. Dar, în oricare situaţie, un apel pentru reluarea investigaţiilor este la fel de îndreptăţit.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu