Cel târziu revolta paralelă a suniţilor şi şiiţilor din Irak, conchide ziarul german FRANKFURTER RUNDSCHAU, citez: ”probează că planurile ocupanţilor – cele politice dar şi cele operative – corespundeau mai degrabă speranţelor Washingtonului decât realităţii irakiene. Pentru ţări arabe nu există democraţie de pe o zi pe alta şi nici armată sau forţe poliţieneşti din eprubetă. Comandantul forţelor americane din Orientul Apropiat se vede acum nevoit să cerşească trupe suplimentare, ba chiar să recruteze ofiţeri superiori din fosta armată a lui Saddam Hussein. Orice concern care şi-ar fi aplicat planurile cu naivitatea Pentagonului şi amatorismul administraţiei civile americane de la Bagdad s-ar fi trezit de mult fără conducere şi demontat de concurenţă.”

Prin superioritate militară, Statele Unite au decis rapid lupta pentru Bagdad, remarcă ziarul german WESTFALENPOST, citez: ”...dar sunt acum nevoite să constate că au câştigat o bătălie şi nu războiul. I-au apreciat greşit pe irakieni, cultura şi mentalitatea lor, şi eşuează ca în Vietnam din necunoştinţa culturilor străine.”

În conferinţa de presă de ieri, conchide cotidianul american NEW YORK TIMES, citez: ”...preşedintele Bush n-a abordat problemele într-adevăr interesante: modul în care Irakul poate fi scos din haos şi concluziile sale din investigaţiile relative la 11 septembrie 2001. Răspunsurile sale au fost regretabil de generale şi imprecise.”

Ziarul italian LA REPUBBLICA observă, citez: ”...că nici unul din oficialii de rang ai noii armate irakiene – plătită şi echipată de americani – nu s-a oferit cu forţele sale să participe la combaterea rebeliunii sunite. Cunoscut e chiar cazul unei unităţi care a refuzat să ia parte la operaţiuni. Şi nici unul din responsabilii poliţiei irakiene – după 30 iunie oricum menită să asigure ordinea publică– n-a condamnat la televiziune revolta miliţiilor şiite. O tăcere îngrijorătoare la un an după sfârşitul campaniei militare şi cu o lună şi jumătate înaintea transferului puterii către noile autorităţi irakiene.”

Retragerea americanilor ar însemna abandonarea petrolului, constată ziarul francez LA TRIBUNE şi scrie: ”nimeni nu mai contestă că petrolului irakian i-a revenit un rol decisiv în războiul Statelor Unite contra lui Saddam Hussein. Retragerea trupelor – azi imposibilă – ar însemna abandonarea unităţii Irakului şi totodată a petrolului său. Statele Unite par deci condamnate să poarte un război de ocupaţie cu multe victime – atât timp cât opinia publică americană îl va tolera.”

La Washington, premierul Ariel Sharon expune proiectul retragerii unilaterale a Israelului din Gaza – după cotidianul francez LE MONDE ”un plan bun din motive greşite”. Citez: ”Ca bun strateg, Sharon afirmă că sacrifică aşezările din Gaza în schimbul menţinerii – cu consimţământul preşedintelui Bush – a şase din cele mai mari aşezări israeliene din Cisiordania, cu peste 200.000 de locuitori. Ideia e bună, Bush ar trebui s-o sprijine, dar să respingă condiţiile şi să insiste ca Sharon să negocieze retragerea cu autorităţile autonomiei palestiniene.”

Informaţii contradictorii privind pretinsa împiedicare a unui atentat terorist la Budapesta determină ziarul austriac DIE PRESSE să remarce, citez: ”Va trebui să ne obişnuim cu pierderea oricărui sentiment de siguranţă. În multe sensuri: relativ la planurile vreunui grup terorist, la pericolul real al terorismului, la afirmaţii fanteziste, la justeţea declaraţiilor oficiale. Cine oare mai poate exclude jumătăţi de adevăr şi eventualitatea ca reacţii la terorism – veritabil sau pretins – să fie dictate de cu totul alte motive, de pildă politice? Cu alte cuvinte: din declaraţiile divergente de la Budapesta rezultă nesiguranţa dacă arestările efectuate aveau într-adevăr de a face cu planul unui atentat sau dacă urmau să demonstreze doar eficienţa forţelor de securitate ungare în lupta contra terorismului. Acest ”sau dacă” zdruncină nervii tuturor.”