Peste 93 de milioane de oameni din Iran trăiesc în umbra unui război care poate reizbucni în orice moment. După eșecul provizoriu al negocierilor de pace dintre SUA și Iran, desfășurate în Pakistan, Statele Unite au început blocada Strâmtorii Ormuz. Prin aceasta, Washingtonul vrea să taie veniturile Iranului din exportul de petrol și să împiedice Teheranul să perceapă o taxă de trecere pentru navigația pe această rută maritimă.

Blocada înseamnă totodată că în porturile iraniene nu mai ajung mărfuri, iar mulți locuitori ai Iranului se tem acum că situația nu poate decât să se înrăutățească.

Escaladare și situație umanitară precară 

”Continuarea războiului, fie la nivel militar, fie sub forma blocadelor și a tensiunilor regionale, exercită cea mai mare presiune asupra oamenilor simpli, în special asupra muncitorilor, profesorilor și altor persoane salariate”, scrie sindicalistul Ismail Abdi, într-un răspuns adresat DW.

Profesorul și activistul pentru drepturile omului era membru în conducerea asociației profesorilor din Iran atunci când, în urmă cu unsprezece ani, intra în vizorul autorităților iraniene din cauza angajamentului său pentru drepturile cadrelor didactice. Acuzat de presupusă ”propagandă împotriva sistemului politic”, el a petrecut mai mulți ani în închisoare.

După presiuni internaționale, în special din partea sindicatelor din întreaga lume, Abdi a fost în cele din urmă eliberat. Din martie 2025, omul trăiește în exil, în Germania, dar își continuă activitatea pentru dreptul la educație și libertatea de exprimare.

„În ultimele săptămâni am primit relatări cutremurătoare despre suferința clasei muncitoare în condițiile războiului din Iran”, adaugă el. ”Când fabricile, atelierele sau proiectele din domeniul serviciilor se închid sau își reduc activitatea, muncitorii contractuali, zilierii și lucrătorii sunt primii care au de suferit. Acest proces slăbește poziția de negociere a angajaților și împinge salariile spre un adevărat colaps”. 

Războiul are efecte devastatoare asupra economiei iraniene, care suferă de multă vreme din cauza managementului defectuos, a corupției și sancțiunilor.

Teheranul evaluează deja pagubele de război la echivalentul a aproximativ 229 de miliarde de euro. Este vorba despre o estimare provizorie, a explicat purtătoarea de cuvânt a guvernului iranian, Fatemeh Mohadscherani, pe 14 aprilie, într-un interviu acordat agenției ruse de stat RIA Novosti.

Amploarea reală a pagubelor produse celor mai mari instalații industriale, care funcționează ca motoare ale economiei, nu este însă încă pe deplin cunoscută.

Zeci de mii de zilieri trimiși acasă

Compania Mobarakeh Steel din Isfahan, cel mai mare producător de oțel din țară, a fost nevoită să își oprească întreaga activitate după un al doilea atac americano-israelian.

Statele Unite și Israelul au declarat că, prin aceste atacuri, au slăbit capacitățile militare ale Iranului. Oțelul este o materie primă esențială pentru fabricarea bunurilor militare — de exemplu rachete, drone și nave.

În același timp, el joacă un rol decisiv și în industriile civile, inclusiv în industria componentelor auto, în producția de electrocasnice, precum și în fabricarea ambalajelor și conservelor. În construcții, de pildă la acoperișuri, oțelul este indispensabil.

Industria siderurgică este considerată vitală pentru economia iraniană. Potrivit Asociației Mondiale a Oțelului (World Steel Association), Iranul s-a numărat în 2025 printre cei mai mari zece producători de oțel din lume — alături de țări precum China, SUA și Germania — și a exportat anual aproximativ 31,8 milioane de tone de oțel. Între martie 2025 și ianuarie 2026 au fost obținute venituri din export de 860 de milioane de dolari americani (741 de milioane de euro).

Odată cu oprirea producției, mii de muncitori au fost trimiși acasă, nefiind clar pentru cât timp. Cel puțin 10.000 de angajați din industria siderurgică sunt zilieri.

O oprire a producției poate declanșa o reacție în lanț și forța zeci de alte companii, dependente de aceste instalații, să își înceteze activitatea.

În plus, bombardarea instalațiilor petrochimice va avea efecte masive asupra pieței muncii, analizează Umud Shokri, strateg în domeniul energiei și Senior Visiting Fellow la George Mason University.

Atacurile asupra unor centre importante ale petrochimiei din Asaluyeh, Mahshahr și Shiraz au provocat pagube considerabile și au scos din funcțiune numeroase instalații.

Numai în centre industriale precum Mahshahr, unde sunt angajate peste 30.000 de persoane, mulți se confruntă acum cu pierderea bruscă a locului de muncă și cu neplata salariilor, scrie Shokri într-un răspuns pentru DW, adăugând: „Pagubele depășesc cu mult instalațiile în sine și afectează și lanțurile de aprovizionare, veniturile statului și mijloacele de trai ale populației.”

„Chiar și în condiții optime, evaluările unor complexe industriale comparabile indică faptul că refacerea unui centru important precum Mahshahr ar putea dura aproximativ doi ani”, scrie Umud Shokri. Pentru aceasta, țara ar avea nevoie de un acces îmbunătățit la tehnologie străină, capital, piese de schimb și know-how tehnic. În actualul regim de sancțiuni, aceste condiții cu greu pot fi îndeplinite.

Sărăcie în creștere

Agenția de presă ILNA (Iranian Labour News Agency) a concediat pe 14 aprilie toți jurnaliștii și a trecut colaborarea acestora pe bază de onorariu.

Multe alte companii ar fi început deja concedieri în masă. Un exemplu este sectorul serviciilor digitale, cu platforme precum Snapp, adesea numit „Uberul iranian”. Astfel de servicii continuă să funcționeze în țară, în pofida blocării internetului, impusă de autorități de la începutul războiului pentru a preveni eventuale proteste. Totuși, din cauza războiului, mai puțini oameni ies din case, iar multora le lipsesc banii.

„Numai din cauza restricțiilor de internet, mii de freelanceri, programatori și producători de conținut și-au pierdut posibilitatea de a munci. Ei sunt împinși acum înapoi spre piața tradițională a muncii, și așa fragilă”, spune sindicalistul Abdi. 

„Pe termen scurt, această situație duce la scăderea veniturilor reale și la accentuarea sărăciei în rândul angajaților. Pe termen lung, există riscul apariției unei societăți exploatate, mai puțin calificate și mai dependente.”

El avertizează că războiul va duce mai ales la creșterea sărăciei și la accentuarea insecurității pentru categoriile defavorizate ale populației. „Acest război trebuie să înceteze înainte ca prețul său uman și social să devină ireversibil”. Sindicalistul Ismail Abdi nu a renunțat la visul unei schimbări politice în Iran.

La populația Iranului pare însă să nu se gândească aproape nimeni, nici conducerea Republicii Islamice, care vrea să rămână la putere, nici președintele SUA, care a promis sprijin. 

De la izbucnirea războiului, pe 28 februarie, și până la 8 aprilie, când a fost convenit un armistițiu fragil, în Iran au fost ucise 3.636 de persoane, potrivit organizației pentru drepturile omului HRANA, cu sediul în SUA. Dintre acestea, 1.701 ar fi fost civili, inclusiv cel puțin 254 de copii.