Violenţa cu care forţe de securitate au intervenit împotriva demonstranţilor a şocat profund populaţia. Provocate de o criză economică, la sfârşitul lunii decembrie au avut loc proteste de masă în toată ţara. Autorităţile au reacţionat cu blocarea temporară a internetului şi au mizat pe violenţă pentru a-i reprima pe protestatari.

Potrivit datelor oficiale au fost ucişi 3.117 de oameni, între care numeroase forţe de securitate. Dar organizaţii pentru apărarea drepturilor omului susţin că în realitate au existat mult mai multe victime. Potrivit organizaţiei HRANA (Human Rights Activists News Agency), cu sediul în SUA, până acum sunt confirmate 6.126 de decese, între care 86 de copii şi 5.777 de demonstranţi. Alte 17.091 de cazuri sunt în prezent în faza de cercetare.

Victimele au fost parte a milioanelor de tineri care visează la o viaţă mai bună în ţara lor. Iranul nu se confruntă doar cu o severă criză economică, cu şomaj masiv. Lipsa apei potabile şi seceta îi silesc pe numeroşi oameni să-şi părăsească locurile de baştină.

Statistici ale Centrului de Cercetare al Parlamentului iranian arată că în ultimii 30 de ani cel puţin 30 de milioane de oameni s-au mutat în interiorul ţării dintr-un loc în altul. Asta înseamnă mai bine de o treime din populaţie.

Persani şi şiiţi?

Iranul este un stat multietnic cu numeroase popoare care împărtăşesc o îndelungată istorie comună.

După cucerirea arabă din secolul al VII-lea în regiune s-a răspândit mahomedanismul. Cu toate acestea populaţia şi-a păstrat limba persană, care până astăzi este un pilon central al identităţii iraniene.

În secolul al XVI-lea şahul Ismail I, întemeietorul dinastiei Safavizilor, a proclamat credinţa islamică şiită drept religie de stat. Prin asta Iranul s-a delimitat conştient de Imperiul Otoman sunnit, în faţa căruia şi-a apărat integritatea teritorială.

Secole la rând Persia a fost în regiune o putere dominantă. În 1935 şahul Reza Pahlavi a schimbat oficial denumirea ţării în Iran, din dorinţa de a stimula o identitate naţională modernă.

Până astăzi suniţii formează în Iranul majoritar şiit o minoritate religioasă. Ei alcătuiesc între cinci şi 10 la sută din populaţie şi trăiesc mai ales în regiunile de graniţă, în zone locuite de kurzi sau turkmeni.

Conflicte interne

Minorităţile, mai ales din zonele de graniţă, se plâng de decenii că statul îi defavorizează sistematic.

Sistemul politic este sprijinit de adepţi fideli ideologic ai Republicii Islamice şi apartenenţa lor etnică nu joacă în context niciun rol.

Astfel, liderul religios al ţării, Ayatollahul Ali Khamenei, este etnic azer. Actualul preşedinte al ţării, Masud Peseşkian este pe jumătate kurd, pe jumătate azer. Iar Ali Shamkhani, un consilier al liderului suprem, se trage dintr-o familie cu origini arabe.

Mijloacele de informare în masă controlate de stat răspândesc iarăşi relatări privind activităţile unor separatişti care vor să cufunde ţara în haos şi să provoace un război civil.

Protestele recurente arată că o majoritate tot mai largă a societăţii respinge sistemul de putere actual. Concomitent până acum nu există o alternativă politică definită clar, care să fie sprijinită masiv de toate segmentele nemulţumite ale societăţii.

Regiunile kurde

Kurzii, al căror număr este estimat în Iran la nouă până la 12 milioane de oameni, formează o mare minoritate, predominant sunită. Kurzii sunt răspândiţi în patru ţări: Iran, Irak, Siria şi Turcia. De la destrămarea Imperiului Otoman mulţi kurzi visează la înfiinţarea unui Kurdistan independent. Dar până acum ei nu au o agendă politică comună.

Efemera Republică kurdă Mahabad din Iran, fondată în 1946 cu sprijin sovietic, cu o existenţă de numai 11 luni, este până astăzi o inspiraţie pentru năzuinţa de independenţă. Toate răscoalele kurzilor din Iran au fost până acum înăbuşite. Între acestea se numără răscoala din 1967 a Partidului Democrat Kurdistan-Iran, o formaţiune de stânga, care a fost reprimată violent de şahul Mohammad Reza Pahlavi.

În timpul revoluţiei islamice din 1979 numeroşi kurzi au participat la demonstraţiile împotriva şahului. Dar după alungarea lui de la putere noul regim le-a refuzat orice formă de autonomie. O nouă revoltă a lor, survenită imediat, în primăvara anului 1979, a fost reprimată violent.

Mişcările de protest împotriva regimului se răspândesc extrem de rapid în regiunile locuite de kurzi. Aşa s-a întâmplat şi în reacţie la moartea kurdei Mahsa Jina Amini, în vârstă de 22 de ani, aflată la Teheran în custodia poliţiei, reţinută fiindcă ar fi încălcat regulamentul privind portul baticului în spaţiile publice.

Când au loc frământări în regiunile kurde, Teheranul cooperează strâns cu state vecine, mai ales cu Turcia, oficial sub pretextul apărării securităţii naţionale.

Azerii

Două provincii iraniene aflate la graniţa de nord-vest a ţării poartă denumirea Azerbaidjanul de Vest şi de Est. Statul Azerbaidjan de azi a fost separat în 1828 de Iran în urma unui război ruso-persan şi are aproximativ 10,2 milioane de locuitori.

În Iran numărul cetăţenilor cu rădăcini azere este estimat la aproximativ 18 milioane. La Teheran, grupări separatiste care-şi doresc un "Azerbaidjan de Sud" stârnesc îngrijorare. Concomitent la Baku există curente naţionaliste care vorbesc despre "Azerbaidjanul Mare", care ar include şi provinciile iraniene.

Aprofundarea relaţiilor dintre Azerbaidjan şi Israel din ultimii ani este pentru Teheran un ghimpe în ochi. De la revoluţia din 1979 statul teocratic ameninţă Israelul cu nimicirea şi încearcă să se afirme ca o putere protectoare a tuturor musulmanilor oprimaţi din lumea islamică.

Belucistan

Aproximativ trei milioane din cei în jur de 92 de milioane de locuitori ai Iranului trăiesc în provincia Sistan şi Belucistan aflată în sud-estul ţării. Majoritatea populaţiei este formată din balochi suniţi, un grup etnic care trăieşte şi în Pakistan şi Afganistan.

Coeziunea populaţiei sunite care trăieşte de-a lungul graniţei este privită cu neîncredere de guvernul central de la Teheran, predominant şiit. Teritoriul de graniţă este considerat greu de controlat, numărându-se în plus printre cele mai sărace regiuni ale Iranului. Mulţi oameni îşi asigură acolo existenţa prin contrabandă, mai ales cu carburanţi sau droguri.

Numărul execuţiilor din pricina traficului de droguri este foarte ridicat în Belucistan. Din cele 975 de execuţii care au avut loc în 2024, legătură cu traficul de droguri au avut 503, mai bine de jumătate.

Nemulţumirea faţă de guvernul central este mare în regiune. Protestele la scara întregii ţări din toamna anului 2022, în reacţie la moartea tinerei Mahsa Jina Amini, s-au răspândit şi în Belucistan. Mai ales oraşul Zahedan, capitala provinciei, s-a transformat într-un bastion al mişcării de protest, care a fost brutal reprimată de către regimul de la Teheran. Numeroşi demonstranţi au fost arestaţi şi unii au fost ulterior condamnaţi la moarte.

Din pricina canalelor de comunicaţii restrânse şi a repetatelor blocări ale reţelei internet în privinţa protestelor actuale nu există decât puţine informaţii certe.