Israelul decide noi măsuri de combatere a terorismului
29 ianuarie 2023Ca răspuns la recentele atacuri din Ierusalim, cetățenii israelieni vor putea obține mai rapid și mai ușor permise de port armă, potrivit biroului premierului Benjamin Netanyahu. Anunțul a fost făcut în noaptea de sâmbătă spre duminică, după o întrunire de urgență. Detalii despre cum va funcționa exact facilitarea achiziției de arme, nu au fost încă oferite.
Cei care susțin teroarea vor fi sancționați
La ședința Cabinetului de Securitate israelian s-a decis, de asemenea, să se ia măsuri împotriva membrilor familiei teroriștilor care sprijină astfel de atacuri. Potrivit informațiilor, măsurile includ privarea acestora de beneficiile sociale și de accesul la serviciile de sănătate. Încă nu este clar cum se va verifica dacă cineva este susținător al terorii.
În plus, s-a decis ca armata și poliția să confiște armele ilegale, în cadrul unor percheziții. Urmează să fie anunțate și alte strategii pentru "întărirea așezărilor evreiești".
Cabinetul de Securitate s-a întrunit de urgență, după cele două atacuri din Ierusalimul de Est, în decurs de nici 24 de ore, unul asupra vizitatorilor unei sinagogi, soldat cu șapte morți, și al doilea, în care două persoane au fost împușcate și transportate în stare gravă la spital.
Netanyahu: Populația să nu-și facă singură dreptate
Premierul Netanyahu a anunțat, înainte de întrunirea de urgență, că răspunsul la atacurile sângeroase va fi unul "puternic". Reacția va fi rapidă și precisă, a mai adăugat acesta. "Nu urmărim o escaladare, dar suntem pregătiți pentru orice scenariu". Dar Netanyahu și-a îndemnat din nou compatrioții să nu-și facă singuri dreptate, ci să lase armata, guvernul și forțele de securitate să-și facă treaba.
Recent, starea de securitate din Israel și teritoriile palestiniene s-a deteriorat semnificativ. Potrivit unor surse palestiniene, nouă persoane au fost ucise, joi, într-un raid al forțelor israeliene, într-o tabără de refugiați din Jenin. O astfel de operațiune nu s-a mai soldat de mulți ani cu atâtea victime.
Gruparea teroristă Hamas, care guvernează în Fâșia Gaza, s-a declarat în mod deschis mulțumită de atacul din fața unei sinagogi din Ierusalimul de Est.
Peste 600.000 de israelieni trăiesc în Cisiordania și Ierusalimul de Est. Palestinienii revendică aceste regiuni pentru un viitor stat Palestina, cu capitala în partea de est a Ierusalimului. Germania, Uniunea Europeană și SUA, precum și unele state arabe clasifică gruparea Hamas ca pe o organizație teroristă.
Proteste împotriva guvernării de dreapta
În a patra sâmbătă la rând, zeci de mii de oameni au demonstrat în Israel împotriva guvernului Netanyahu. Protestul a fost îndreptat în primul rând împotriva planurilor de a reduce influența instanțelor și, astfel, de a slăbi sistemul judiciar.
Planurile controversate ale ministrului Justiției, Jariv Levin, prevăd, printre altele, ca o majoritate în parlament - Knesset - să fie suficientă pentru a adopta legi, chiar dacă Curtea Supremă le clasificase anterior drept neconstituționale. Tabăra religioasă de dreapta, din care face parte și Levin, a acuzat în repetate rânduri Curtea Supremă de amestecare excesivă în deciziile politice.
Având în vedere reformele planificate, opoziția se teme pentru democrația țării. Experții avertizează că separarea puterilor va fi desființată de facto, dacă aceste planuri vor fi implementate. Coaliția guvernamentală de dreapta cu partidul conservator Likud, al lui Netanyahu, include și partide ultra-ortodoxe și naționaliste.
Protestatarii s-au arătat, de asemenea, îngrijorați de recentele atacuri. Manifestanții au aprins lumânări pentru comemorarea victimelor și au ținut un minut de reculegere pentru cei uciși.
(dpa, afp, rtr)