Istoricul Hubertus Knabe, fost director timp de 18 ani al centrului memorial din fosta închisoare Stasi din Berlin-Hohenschönhausen, face o radiografie dureroasă a situației din România. 

Amintindu-le de la bun început să nu uite cine a preluat puterea după 1989 la București, Knabe își invită cititorii într-un periplu istoric plin de umbre, dar, după cum sugerează el însuși, absolut necesar pentru oricine vrea să ordoneze evenimentele care au loc în prezent în România.

Analiza găzduită de prestigioasa publicație elvețiană Neue Zürcher Zeitung trece în revistă câteva momente și personaje cheie ale politicii românești din ultimele decenii, între care Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu, Traian Băsescu, Klaus Iohannis ori experimentul Pitești. Sinteza articolului din NZZ, în rândurile de mai jos. 

"În România, țară care nu a dezvoltat nici până astăzi o democrație funcțională și transparentă, rețelele clădite în perioada comunistă sunt încă la butoane iar trecutul continuă să rămână în ceață. Iată unele dintre motivele pentru care puterea ar putea ajunge în mâinile unui extremist pro-rus", avertizează istoricul german în Neue Zürcher Zeitung.

Ceea ce vedem în aceste zile în România, unde virajul spre extrema dreaptă a continuat și la alegerile parlamentare, are în mare parte legătură cu trecutul acestei țări - singura din fostul bloc estic în care nomenclatura comunistă nu a fost niciodată înlăturată efectiv de la putere, explică istoricul Knabe. 

Aici, rețelele din timpul lui Nicolae Ceaușescu au rămas mai mult sau mai puțin intacte, puterea politică transformându-se adesea în putere economică, constată expertul. Cum, de ce, din cauza cui?

"Iohannis nu a schimbat situația"

În România, punctează istoricul, dacă vrei să ajungi cineva, ai în continuare nevoie de relații și de protecție - o meteahnă care a continuat netulburată în timpul președinției lui Klaus Iohannis, omul care promisese că va elimina corupția și nepotismul.

Iar acum, din postura de candidat ajuns în turul final al alegerilor prezidențiale, "un extremist pro-rus, opozant al NATO, ar putea deveni comandantul suprem al României, țară căreia îi revine un rol-cheie în conflictul cu Rusia", comentează expertul în NZZ. 

"Vechile rețele ceaușiste" au dăinuit

Incursiunea istoricului german în tenebrosul trecut post-decembrist al României amintește publicului occidental și nu numai de rolul important jucat de Ion Iliescu în siajul tulburărilor din 1989. 

Fostul înalt funcționar, scrie Knabe, a înființat fără întârziere un nou partid care, în pofida tuturor redenumirilor, scindărilor și fuziunilor ulterioare, a rămas un punct esențial de raliere al funcționarilor care aveau să modeleze tranziția către o democrație pe gustul lor. "Conducerea ajungea, deci, în mâinile eșalonului secund al conducerii comuniste", după cum explică politologul Lavinia Stan, citată de NZZ. 

Faptul că elitele comuniste au continuat să controleze centrele de comandă ale țării este de netăgăduit, în condițiile în care, în primele două decenii după căderea lui Ceaușescu, "trei președinți și șapte prim-miniștri au provenit din aparatul comunist" - readuce aminte istoricul german.  

"Într-o carte apărută în 1993, Ion Mihai Pacepa documenta continuitatea de personal din România. De altfel, în 1992, secretarul general al NATO, Manfred Wörner, a refuzat să viziteze România dat fiind că la conducerea serviciului de spionaj se afla un fost agent. De asemenea, până în 2018, șeful adjunct al SIE a fost un ofițer format de Securitate. Omul a și candidat la actualele alegeri prezidențiale".

"Cancerul numit Securitate și dosare distruse"

Sub Iliescu, continuă el, "Securitatea, respectiv poliția secretă omnipotentă, care cu ai ei 40.000 de angajați oficiali și peste 400.000 de angajați neoficiali se răspândise prin țară ca un cancer, avea să supraviețuiască liniștită, fiind doar divizată". 

Au existat oameni care s-au opus influenței vechilor cadre? Cu certitudine. Însă ei "duceau de cele mai multe ori o bătălie pierdută". 

În "Proclamația de la Timișoara" se cerea ca funcționarii de partid și ofițerii poliției secrete să nu poată deține funcții politice timp de trei legislaturi. Însă, două luni mai târziu, "Iliescu a fost ales președinte de 85 la sută dintre alegători iar ulterior protestele din Piața Universității erau zdrobite de forțele de ordine și de minerii chemați în ajutor". 

Autorul scrie că abia în 1999, România, ultima țară candidată la aderarea la UE, adopta o lege privind accesul la dosarele Securității. Chiar și așa, deplânge Knabe, "întrucât legea nu obliga serviciile secrete să predea vechile documente noului Consiliu Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), acesta din urmă a rămas fără obiectul muncii". 

"În 2005, la instrucțiunile președintelui Traian Băsescu, serviciile secrete interne au trebuit să predea aproximativ 1,6 milioane de dosare ale Securității. Ele au fost livrate cu camioanele, dezorganizate și fără registre, astfel încât hârtiile au trebuit să fie reînregistrate cu multă migală. Abia acum doi ani și jumătate, serviciul a predat și registrul fostului centru de informare și documentare. Însă Consiliul nu a primit nici până azi dosarele Serviciului de Informații Externe, în timp ce dosarele informatorilor care s-au alăturat partidului și ulterior au făcut carieră au fost deja distruse de Securitate", scrie expertul german Hubertus Knabe în NZZ. 

Cazul "Herta Müller"

Expertul german nu uită nici de cazul scriitoarei româno-germane Herta Müller. Deși dosarul ei "Cristina" număra mai bine de 914 pagini, scriitoarea avea să afle doar din dosarul soțului că apartamentul ei din Timișoara era ascultat. 

"Nici măcar un cuvânt nu s-a găsit în dosar despre poetul Roland Kirsch, care o vizita regulat și care a fost găsit spânzurat în baia apartamentului său. Deși Securitatea a organizat o campanie de defăimare împotriva sa în Germania, arhivele CNSAS nu conțin niciun dosar al departamentului de spionaj cu privire la Herta Müller, care ulterior a primit Premiul Nobel pentru Literatură", scrie Knabe. 

Legea a fost concepută pentru a demasca rețelele secrete din politică și afaceri, fiecare cetățean având dreptul să știe dacă politicienii, candidații la alegeri, judecătorii, procurorii și funcționarii superiori din administrație au lucrat pentru Securitate. Iar aceștia la rândul lor să declare că nu au fost implicați în activitățile poliției secrete.

"Cu toate acestea, regulamentul s-a dovedit a fi ineficient. Abia în 2006, Consiliul a fost însărcinat să revizuiască declarațiile pe baza dosarelor. Iar începând din 2008 doar Curtea de Apel București este autorizată să decidă dacă cineva a fost angajat sau informator al Securității, încălcând drepturile fundamentale ale altor persoane și denunțând atitudini anticomuniste". 

"Președintele informator" și indolența față de trecutul comunist

Istoricul notează că o atare hotărâre, "deși a fost pronunțată în cazul a 2.700 de persoane, nu a avut în general consecințe, iar cel mai proeminent caz este cel al fostului președinte Traian Băsescu, a cărui activitate de informator a fost confirmată de Curtea de Apel abia în 2022, la opt ani după ce acesta nu s-a mai aflat în fruntea statului". 

Chiar dacă scrisese rapoarte de mână sub numele de cod "Petrov", el a afirmat exact contrariul în nu mai puțin de patru declarații, notează autorul, precizând că acest caz a fost scos la iveală de Germina Nagâț, care a condus departamentul de investigații și care este în prezent membră a CNSAS. 

În dialog cu NZZ, cercetătoarea în vârstă de 57 de ani își exprimă îndoiala că actuala clasă politică din România a avut vreodată dorința de a desluși cu adevărat ițele. "Ne amintim de Securitate doar atunci când trebuie să luptăm împotriva adversarilor noștri politici actuali", rezumă Nagâț procesul de asumare a trecutului.

Indolența față de trecutul comunist este evidențiată și de absența unui monument comemorativ privind epoca comunistă, constată istoricul german în NZZ. El amintește că "doar datorită scriitoarei Ana Blandiana, închisoarea din Sighet, unde a pierit fosta elită a României, este acum un muzeu". Însă acesta este finanțat și administrat de o fundație privată.

Același lucru, continuă Knabe, este valabil și în ceea ce privește înfricoșătoarea închisoare de la Pitești, care a căpătat o reputație macabră în România pentru că deținuții, în principal studenți, au fost forțați să se tortureze între ei la începutul anilor ´50 cu scopul de a deveni "oameni noi". 

Din acel loc al torturii, constată el cu amărăciune, au mai rămas astăzi doar câteva bucăți. "După sfârșitul regimului Ceaușescu, complexul a fost împărțit, privatizat și parțial demolat iar rămășițele fostei închisori nu au fost declarate monument istoric decât abia în 2023. Însă doar aripa administrativă și o clădire celulară servesc drept memorial - care însă, din cauză că încălzirea nu funcționează, se închide în lunile de iarnă".

///

În urma publicării analizei de mai sus, Administraţia Prezidenţială ne-a transmis următoarele precizări:

"Președintele României, Klaus Iohannis, a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituțiilor emitente, a informațiilor prezentate de Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe și Ministerul Afacerilor Interne în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării, din data de  28 noiembrie 2024.

Totodată, precizăm că Hotărârea adoptată de membrii CSAT în ședința din data de 28 noiembrie 2024 a fost transmisă, la finalul ședinței, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Telecomunicații Speciale, Autorității Electorale Permanente, Biroului Electoral Central, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerului Justiției și Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații pentru a întreprinde de urgență demersurile necesare, conform competențelor legale, în vederea clarificării aspectelor prezentate în ședința CSAT".