Toamna anului 2011. Criza euro se muta din economii mici precum Grecia şi Portugalia în ţări cu greutate: Italia şi Spania. Pe 12 noiembrie, premierul Berlusconi îşi anunţa demisia. În fruntea guvernului s-a instalat Mario Monti, tehnocratul care prin planurile sale privind redresarea finanţelor a reuşit să recâştige nu numai încrederea conaţionalilor, ci şi pe cea a zonei Euro.

Dar pentru comunitatea monetară, Italia a rămas în continuare o problemă. "Prin acceptarea cabinetului Monti, ţara s-a angajat numai temporar să-şi consolideze bugetul şi să facă reforme structurale", crede profesorul în economie Lars Feld.

Într-adevăr, partidele din Italia au susţinut numai pe jumătate cursul reformelor lui Monti. De exemplu, când s-a pus problema reorganizării pieţei muncii, partidul lui Berlusconi şi-a retras sprijinul. Alegerile din Italia vor demonstra dacă italienii sunt pregătiţi să se schimbe sau nu, afirmă Lars Feld.

"Niciunul dintre favoriţii la funcţia de premier nu se bazează pe vreun plan nou de reformă", menţiona Commerzbank într-o analiză. Marele favorit este social-democratul Pier Luigi Bersani. În campania electorală nu a reuşit, însă, să găsească vreo strategie pentru a scăpa ţara de probleme - adaugă analiştii Commerzbank.

Zona euro fără Italia?

Greutăţile Italiei sunt uriaşe. De la introducerea monedei Euro, costurile cu mâna de lucru au crescut în continuu, în timp ce competitivitatea firmelor italiene a scăzut. În raportul "Doing Business" al Băncii Mondiale, Italia a fost plasată pe locul 73, după Bulgaria. În zona Euro doar Grecia ocupă o poziţie mai slabă.

Înglodată în datorii, Italia se mai confruntă şi cu o rată a şomajului de peste 11%. PIB-ul a scăzut timp de mai multe trimestre la rând, iar pentru 2013 se estimează că acesta va ajunge sub nivelul celui din 1999. Numai Portugalia se mai găseşte într-o situaţie la fel de neplăcută.

Totuşi, deficitul bugetar al Italiei este destul de mic. Ţara are o industrie robustă şi un sistem bancar relativ solid care nu trebuie să digere nicio bulă imobiliară.

Singurul lucru greu de digerat în această perioadă, cel puţin pentru restul europenilor şi pentru investitori, este dorinţa lui Berlusconi de a se mai amesteca o dată în politica la nivel înalt. În campanie, cunoscutul om politic în vârstă de 76 de ani a ameninţat cu ieşirea Italiei din comunitatea monetară.

Analiştii cred, totuşi, că nu se va ajunge atât de departe. Un pericol mult mai mare pentru zona Euro vine din peninsula Iberică.

Spania: datorii şi frustrare

Guvernului de la Madrid începe să-i scape controlul asupra datoriilor. Deficitul bugetar şi datoria publică cresc continuu. La acestea se adaugă un sector privat supraîndatorat. Bilanţurile băncilor se cocoşează sub greutatea creditelor neperformante. Pentru a le salva, Spania a împrumutat deja 40 de miliarde de la partenerii europeni.

Comparativ cu Italia, stabilitatea politică de până acum a Spaniei a fost o bilă albă. Dar se pare că şi deasupra Madrid-ului se strâng nori negri: premierul Mariano Rajoy se confruntă cu acuzaţii de corupţie. Acesta neagă acuzaţiile şi, deocamdată, rămâne în funcţie. Deocamdată.

În plină recensiune şi-n mijlocul scandalului cu bani negri, Spania este ameninţată cu cel de-al doilea mare faliment imobiliar din istoria sa. Îndatorat cu 3,6 miliarde de Euro, dezvoltatorul Reyal Urbis şi-a declarat falimentul. Piaţa imobiliară e la pământ: în timp record, preţurile au scăzut cu 40%.

Cipru: vine prinţul pe un cal alb?

Ameninţată cu falimentul este şi una dintre cele mai mici ţări europene: Cipru. Statul insular cu doar 800.000 de locuitori s-a cerut sub aripa protectoare a UE încă din vara anului 2012. Loc pentru o ţară al cărui PIB însumează doar 0,2% din performanţa economică a zonei Euro ar fi destul. Comparativ cu ajutorul acordat Greciei, cererea ciprioţilor - care ar avea nevoie de doar 17 miliarde de Euro - e floare la ureche.

Dar Republica Cipru trece drept un mic paradis fiscal - mai ales pentru oligarhii ruşi. Guvernul de la Berlin nu vrea să lase cumva impresia că banii contribuabililor vor salva averile ruşilor din Cipru.

De asemenea, nici economiştii n-au găsit un răspuns la întrebarea dacă Cipru ar trebui ajutat sau nu. Hans-Werner Sinn, preşedinte al Institutului "ifo" din München, crede că micul stat insular ar trebui lăsat să se descurce singur. "Poate aşa vor afla şi cei care şi-au ascuns banii în Cipru că dacă investeşti unde nu trebuie, rişti să pierzi banii."

Desigur, nu e un sfat pe care Berlinul îl va lua în seamă. Prea mare e teama că prin falimentul unei ţări, chiar şi micuţe ca Cipru, se va crea precedent şi că încrederea în moneda unică europeană va fi din nou zdruncinată. Astfel se crede că , la sfârşitul lunii martie, europenii vor adopta pachetul cu măsuri pentru salvarea Ciprului.