1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Joachim Umlauf: Fenomenul FITS şi nevoia de dialog

3 iulie 2024

Directorul Goethe-Institut Bucureşti, Joachim Umlauf, vorbeşte la microfonul DW despre ce face Festivalul de la Sibiu atât de special, despre actuale şi viitoare proiecte din cadrul FITS şi nevoia de dialog şi empatie.

Dr. Joachim Umlauf a vorbit la Festivalul Internaţional de Teatru despre proiectul de teatru New Stages South East
Dr. Joachim Umlauf, directorul Goethe-Institut Bucureşti la FITS 2024Imagine: Medana Weident/DW

DW: Goethe-Institut este unul din vechii şi foarte bunii prieteni ai Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Ai fost prezent la ultimele ediţii ale FITS de când ai preluat conducerea Goethe-Institut din Bucureşti. FITS a ajuns unul dintre cele mai mari şi importante festivaluri de artele spectacolului din lume, desfăşurat într-un cadru mirific al acestei cetăţi medievale. Ce face festivalul de teatru de la Sibiu atât de special? 

Joachim Umlauf: Vin deja de patru ani la acest festival din Sibiu, Hermannstadt în limba germană. Ceea ce mi se pare fantastic e că festivalul oferă o gamă extrem de largă cu producţii valoroase: aici poţi vedea practic orice de la muzică şi dans, teatru popular, de bulevard până la cele mai importante tendinţe din teatrul european şi mondial – din estul şi vestul Europei, din Japonia, China, SUA etc. În fiecare an există prezenţe germane cu nume de referinţă în artele spectacolului, iar unora dintre artişti li se acordă câte o stea pe Aleea Celebrităţilor din Sibiu, cum a fost cazul renumitului regizor Claus Peymann sau, anul acesta, regizoarei Susanne Kennedy.  Ceea ce e minunat la acest festival e că există din toate câte ceva şi totodată descoperi de fiecare dată ceva nou. Anul acesta mi se pare extrem de interesant de observat evoluţia teatrului contemporan, care include şi inovaţiile în materie de tehnică, abordarea diferitelor genuri de text – texte scrise, în parte, chiar de regizori, cum este cazul lui Tim Robbins şi, ceea ce mi se pare extrem de important, texte care sunt un răspuns la provocările prezentului, cum e războiul din Ucraina, tensiunile actuale sau recenta pandemie de coronavirus. Fiecare găseşte aici exact ceea ce caută - şi asta, după cum spuneai, într-un cadru minunat, încărcat de istorie.

Aleea Celebrităţilor din Sibiu cuprinde între timp peste 70 de nume de referinţă din lumea teatrului şi a artelor spectacoluluiImagine: Medana Weident/DW

Ediţia cu numărul 31 are ca temă PRIETENIA, un motto cum nu se poate mai potrivit. Fără prietenie, fără relaţiile care s-au ţesut de-a lungul anilor, fără revenirea artiştilor după prima experienţă avută la Sibiu şi coagularea de noi şi noi proiecte şi idei, festivalul nu ar fi atins dimensiunile pe care astăzi le are şi importanţa de care se bucură la nivel internaţional. Aşa cum şi Goethe-Institut a devenit un prieten apropiat al FITS, după cum aminteam la începutul discuţiei noastre. 

Prietenia a fost tema celei de-a 31-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la SibiuImagine: Medana Weident/DW

Aşa este. Cuvântului "prietenie” ar trebui să-i mai adăugăm unul: empatia, iar empatia este premisa prieteniei. E vorba de dorinţa de a-l asculta pe celălalt, de dorinţa de a-l înţelege. Aşa se naşte prietenia. Vedem acest lucru în programul festivalului, dar şi în rândul oamenilor, al artiştilor cât şi al publicului. E atât de important să fim împreună şi să trăim experienţa unui spectacol împreună, chiar dacă avem percepţii diferite.

Purtăm această discuţie la capătul unei conferinţe FITS consacrată unui proiect nu doar extrem de interesant ci şi extrem de necesar, născut într-o perioadă foarte grea, care a afectat profund viaţa noastră culturală, cea a pandemiei de coronavirus. New Stages South East este un proiect iniţiat de Goethe-Institut în colaborare cu Teatrul Oberhausen şi a fost gândit pentru a promova schimbul de idei între tineri artişti din sud-estul Europei.

La discuţia moderată de celebrul dramaturg Matei Vişniec au participat alături de directorul Goethe-Institut, Joachim Umlauf, regizorul Hunor Horvath, şeful Secţiei Germane a Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, curatoarea Roxana Lepădat şi tânăra dramaturgă şi regizoare Petro Ionescu.Imagine: Medana Weident/DW

Ideea acestui proiect a fost de a aduce laolaltă tineri creatori de teatru din şapte ţări din regiune - Cipru, Grecia, Bulgaria, România, Bosnia-Herţegovina, Croaţia şi Serbia - pentru ca în workshop-uri, împreună cu mentori mai în vârstă, dramaturgi din Germania şi ţările amintite, să scrie noi texte dramatice, care să abordeze de regulă teme politice, sociale, teme legate de sexualitate, de emancipare... A devenit un proiect extraordinar pentru că, timp de trei ani, tineri autori au avut şansa de a prezenta realizări remarcabile şi asta fără nicio presiune, fără obligaţia de a finaliza un text. Cinci dintre aceste lucrări au fost premiate, iar trei dintre ele au fost deja montate pe diferite scene din Germania, dar şi în ţara de origine. Aşa s-a născut un dialog între creatori de teatru occidentali şi sud-esteuropeni, atât de necesar. Dacă întrebi pe cineva în Germania în ce măsură cunoaşte autori contemporani din sud-estul Europei, vei constata că răspunsul nu e prea amplu. Şi invers se întâmplă acelaşi lucru.

Teona Galgoţiu despre temerile tinerilor faţă de viitor

05:04

This browser does not support the video element.

Am fost anul trecut la Oberhausen, unde au fost prezentate aceste texte şi am văzut cât de mare e interesul publicului german pentru creaţia tinerilor artişti din Europa de Sud-Est. 

Interesul a fost într-adevăr foarte mare. Extrem de interesant a fost să vezi ce teme de actualitate abordează aceşti tineri şi cum le abordează. Aş mai adăuga un amănunt: în Oberhausen şi în general în Bazinul Ruhr trăiesc mulţi oameni care provin tocmai din acest spaţiu european, pe care îl reprezentau tinerii dramaturgi şi regizori implicaţi în proiectul New Stages South East. Iar oamenii din public, care au emigrat, în timp, din ţări precum România, Bulgaria sau fosta Iugoslavie, se regăsesc şi ei în problematica abordată pe scenă, când e vorba de exemplu de perioada dinainte de 1989, de trecutul comunist, de război. 

Aş vrea să vorbim puţin şi despre un alt proiect, în care este implicat şi Goethe-Institut, şi a cărui finalizare va fi prezentată la ediţia următoare a Festivalului de la Sibiu. E vorba despre un spectacol la care lucrează deja Rimini Protokoll legat de minoritatea germană din România. 

Este parte a unui amplu proiect european, care se bucură de o suţinere mai largă nu doar din partea Goethe-Institut, ci şi a altor instituţii culturale, cum ar fi Institutul Francez, sau a mai multor universităţi din Europa, cu focusul pe percepţia raporturilor est-vest din ultimii 30-50 de ani. Un proiect din acest amplu program aparţine celebrului colectiv de teatru Rimini Protokoll, cunoscut pentru spectacolele sale remarcabile de teatru documentar. Artiştii germani au stat de vorbă cu urmaşi ai etnicilor germani care au părăsit România înainte de 1989, o bună parte fiind vânduţi practic de regimul ceauşist Germaniei Federale. Spectacolul tematizează efectele acestor vânzări, acestei emigrări în masă, asupra familiilor celor în cauză. Ne bucurăm foarte mult că va fi o importantă producţie care va avea premiera în cadrul ediţiei de anul viitor a Festivalului de la Sibiu. Cu puţin timp înainte va avea loc şi premiera germană la Karlsruhe. E un amplu proiect pe care îl aşteptăm cu bucurie şi nerăbdare.