Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver riscă să devină un dezastru financiar
12 februarie 2010Când preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, Jaques Rogge, a anunţat în anul 2003 că Jocurile Olimpice de iarnă 2010 vor avea loc la Vancouver, canadienii s-au bucurat nespus. Comitetul Olimpic Internaţional şi guvernul de la Ottawa promiteau, la nivel regional dar şi internaţional, venituri suplimentare de 9,6 milioane de dolari, crearea a mai multe mii de noi locuri de muncă şi, deloc de neglijat, extinderea turismului.
În ianuarie 2009, premierul provinciei British Columbia, Gordan Campbell declara într-un interviu acordat postului de televiziune CBC: "Realizarea Jocurilor Olimpice se încadrează în buget. Toate arenele sportive au fost terminate şi sunt pregătite pentru desfăşurarea competiţiilor. Olimpiada este pentru noi o provocare economică, cu ajutorul căreia suntem motivaţi să privim înainte şi să generăm noi locuri de muncă."
Adevărul a ieşit la iveală câteva săptămâni după interviu: costurile pentru organizarea Jocurilor Olimpice au depăşit cu mult bugetul preconizat. Calculele iniţiale ale Comitetului Olimpic de la Vancouver, care prevedeau un buget de 1,5 miliarde de dolari, s-au dovedit a fi eronate, costurile depăşind până astăzi suma de 9,6 miliarde de dolari. Iar experţii estimează că Jocurile Olimpice vor aduce la bugetul de stat doar aproximativ un miliard de dolari, ceea ce ar duce la o pierdere semnificativă.
Totuşi, guvernul de la Ottawa continuă să creadă într-o revigorare economică a regiunii Vancouver datorită turismului şi efectului pozitiv, de lungă durată, al Jocurilor Olimpice.
Wendy Underwood, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Turismului, este sigură că cele 2,8 miliarde de dolari investite de executiv în infrastructură vor aduce un câştig: "În ultimii cinci ani au fost efectuate serioase lucrări în dezvoltarea oraşului Vancouver. După Jocurile Olimpice ne vom bucura de o infrastructură mult mai bună. Mai mult decât atât, Vancouver va profita de imaginea pozitivă generată de Olimpiadă, mulţumită celor trei miliarde de oameni care vor urmări competiţiile sportive la televizor."
Deocamdată, numărul real al turiştilor riscă să se situeze sub aşteptările oficiale. În cazul în care Vancouver se va alege de pe urma Olimpiadei doar cu datorii, Canada nu ar face decît să urmeze exemplul altor state. Jocurile Olimpice de la Atena din anul 2004 s-au soldat cu datorii de peste 7 miliarde de euro, iar Montrealul şi-a plătit datoriile generate de Jocurile Olimpice din 1976 până în anul 2002.
Autori: Dörte Keilholz/ Maria Pascu
Redactor: Rodica Binder