Pe 28 septembrie la Chișinău vor avea loc alegeri parlamentare, de rezultatul cărora va depinde dacă țara își va continua parcursul pro-european sau va reveni în sfera de influență a Rusiei.

Găgăuzia este o regiune autonomă în cadrul Republicii Moldova. Spre deosebire de celelalte regiuni, unde româna este limba vorbită de majoritatea populației, aici se vorbește preponderent rusa, fiind o consecință a procesului de rusificare din perioada sovietică. Prin urmare, nu este deloc surprinzător că populația de aici, în mare parte, se informează din surse media de limbă rusă și este pro-rusă.

Deși cei mai mulți locuitori ai Găgăuziei afirmă că susțin o Moldovă neutră, partidele pro-ruse continuă să domine peisajul politic local, promovând menținerea unor legături strânse cu Federația Rusă.

Totuși, sunt foarte mulți tineri din această regiune, care văd viitorul Moldovei în Uniunea Europeană, cea care în ultimii ani a investit în construcția de drumuri, sisteme de alimentare cu apă și grădinițe.

Printre aceștia este și Nata Cebotari, scriitoare și jurnalistă din Găgăuzia, cu care am discutat despre viitorul autonomiei în contextul integrării europene a Republicii Moldova.

Rusificarea Găgăuziei

DW: Îmi povesteai înainte de interviu că te-ai născut în Găgăuzia, însă în familie, când erai mică nu vorbeați în limba găgăuză. De ce? A existat și aici fenomenul rusificării, așa ca în restul Moldovei?

Nata Cebotari: Da, dacă mergem atât de departe pot să zic că filosofia familiei mele era că, pentru a reuși în viață, trebuie să știi limba rusă. Mama, tata și toate rudele mele vorbeau între ei găgăuza, dar cu mine vorbeau în rusă, deoarece credeau că o fată trebuie să învețe, să plece de aici, să meargă la studii neapărat la Moscova ca să devină o persoană importantă. Atunci se credea că doar Moscova poate forma un „om mare”.

Îmi amintesc foarte bine perioada când eram la școala primară, când profesorii ne interziceau să vorbim găgăuza la școală. Atunci când colegii începeau să vorbească între ei găgăuza îmi amintesc că profesoara îi chema și le spunea: „Acasă puteți vorbi găgăuza, e limbă pentru acasă. La școală, pe stradă și în magazin trebuie să vorbiți rusa”. Profesorul era o autoritate, dacă el spunea așa, așa trebuia să fie. Uneori erau chemați părinții și li se explica că găgăuza e pentru casă, iar copiii trebuie să vorbească rusa la școală.

Când am ajuns în clasa a X-a la liceu, abia atunci au apărut cursurile de găgăuză și română. Orele de găgăuză se rezumau la învățarea unor poezii și expresii simple. În liceu eu am început să învăț simultan găgăuza și româna. Deoarece româna nu fusese predată în școala primară, am ajuns să stăpânesc mai bine româna, dar nu găgăuza. Româna se preda, existau manuale, ghiduri, planuri de lecții, era tot pentru a învăța gramatica, vocabularul și literatura.

În schimb, găgăuza nu se preda calitativ. Probabil abia peste 5-10 ani după ce am terminat liceul, în anul 1996, au început să se elaboreze curricule pentru disciplina de găgăuză.

DW: Te-am întrebat despre asta pentru că mereu vorbim despre această regiune ca fiind rusofilă, iar limba este indispensabil legată de identitatea unui popor. Cum se identifică oamenii de aici - găgăuzi sau rusofili?

N.C.: E o întrebare bună... Chiar astăzi mă gândeam la generația părinților mei, care sunt trecuți de 65-70 de ani, că nici până astăzi nu și-au redobândit sentimentul de apartenență găgăuză. De aceea, cred că oamenii din Găgăuzia se simt mai degrabă ruși sufletește, iar limba găgăuză a fost „mutată” forțat în case și curți, unde a și rămas. Chiar dacă acum găgăuza se poate auzi peste tot – în magazine, pe străzi, nu e problema că nu se vorbește, mai degrabă e despre cunoașterea limbii. Dacă aș putea să mă exprim la fel de bine în găgăuză ca în rusă, probabil aș vorbi și eu în găgăuză. Dar ei nu au conștiința că „sunt găgăuz”.

Totodată, găgăuzii cred că această regiune a fost odată cedată Imperiului Rus și că încă mai aparținem lui. Eu însă nu cred că aparțin acestui imperiu. Dar, dacă ați fi fost primăvara trecută, când a fost arestată bașcana Guțul și când au început primele proteste în Comrat și Ceadîr-Lunga, dacă ați fi auzit ce spuneau oamenii, nu doar că v-ați fi mirat, ci v-ați fi îngrozit. Pentru că, în secolul 21, găgăuzii care au propria autonomie, propria limbă, propriile simboluri ale puterii, un statut juridic special în cadrul Moldovei, garantat de Constituție, se raportează mai mult la Rusia, succesoarea Uniunii Sovietice, care nu mai există de peste 30 de ani, doar pentru că Imperiul Rus le-a dat odată acest pământ. Poți urmări aceste evoluții ca să înțelegi cât de departe a rămas populația simplă. Pentru mine aceasta este o tragedie.

Politicienii și exploatarea fricilor

DW: De peste 30 de ani Moldova este independentă. Pe parcursul acestor ani politicienii au înțeles ce ai menționat mai sus și au speculat politic pe ideea că găgăuzilor le este mai bine cu Rusia. De ce asta a funcționat mereu, iar astăzi când zici Găgăuzia parcă te-ai referi la o provincie rusească?

N.C.: Nu este vorba că politicienii au trebuit să convingă oamenii că e mai bine cu Rusia, pentru că asta era deja „împletit” genetic în conștiință. Mi se pare că generații întregi s-au născut cu ideea că trebuie să aparțină lumii ruse.

Totodată, politicienii au jucat pe temerile oamenilor că vor veni românii și îi vor transforma pe găgăuzi în sclavi. Am auzit acest narativ încă din copilărie, de când am început să înțeleg. Politicienii au exploatat mereu frica că, dacă nu ne arătăm loialitatea față de Rusia, România ne va „mânca”. Tema unirii, promovată în Chișinău, era folosită pentru a menține populația izolată și speriată.

La începutul independenței, regiunea era foarte izolată, nu exista internet, ziare, mai ales după trecerea la alfabetul latin. Generația bunicii mele putea citi în română, dar nu știau limba bine, citeau ziare în chirilică și înțelegeau ce se întâmplă în Moldova.

Apoi a venit era televiziunii. Regiunea era izolată, iar înainte să apară antenele de satelit sau antenele parabolice oamenii aveau doar canalele televiziunii centrale a URSS și un canal moldovenesc, pe care nu îl puteau urmări bine, pentru că nu cunoșteau româna. Politicienii vorbeau în rusă și le prezentau oamenilor „agenda zilei” și imaginea lumii.

Imaginea Uniunii Europene în percepția găgăuzilor

DW: Fricile au funcționat în toate timpurile, dar cum a ajuns în lista fricilor găgăuzilor și Uniunea Europeană?

N.C.: „Motivul” pentru care nu vor găgăuzii în UE este că „acolo sunt gay și lesbiene”. Nu știu de ce ei cred asta. Poți ieși pe stradă și întreba pe oricine, probabil tot ce îți va răspunde este că acolo sunt gay și se calcă în picioare valorile familiei. Toate clișeele promovate de așa-zisa opoziție moldovenească. Logica asta nici nu poate fi explicată.

Când lucram la ziarul orășenesc „Znamia”, făceam analize. Am făcut analize pe ani: cât a investit UE în proiecte în Ceadîr-Lunga și satele din jur. Nu există nicio reacție de empatie față de aceste informații și articole. Ei aveau un singur argument. „Ei dau bani și gata.” Ei consideră normal că Europa trebuie să dea bani. Pur și simplu trebuie. Fără explicații.

De exemplu, în Ceadîr-Lunga a fost construit un sistem de canalizare nou, apeductul a fost reabilitat, s-au reparat drumuri în sate, oamenii au apă în case. Până în 2017, în unele sate oamenii mergeau 2-3 km până la fântână. Și ei tot nu apreciază UE pentru asta. Mai există teama că „Europa ne bagă în credite ca să facă din noi sclavi”. Le explici că nu e așa, dar pentru ei asta nu contează. Eu cred că trebuie să se schimbe mentalitatea.

DW: În curând vom merge iarăși la vot. Cum crezi, cât vor mai vota găgăuzii pentru aceste partide pro-ruse sau anti-europene?

N.C.: Prognoza mea va fi la fel ca și în anii precedenți. Rezultatul e aproape mereu același. Din păcate, nu scade: 90–95% vor vota cu partidele pro-ruse. La fel cum votau comuniștii și socialiștii, iar acum, nu știu, au fost excluse partidele lui Șor, dar dacă ar fi participat, probabil ar fi întrecut și comuniștii, și socialiștii.

Există un stereotip că găgăuzii sunt oameni închiși, nu prea au încredere în străini. Acum nu mai putem folosi acest stereotip, pentru că atunci când a venit necunoscuta Evghenia Guțul, am văzut că ea a câștigat. Consider că a ajuns la conducerea regiunii într-o conjunctură de interese și pe bani.

Și Victoria Furtună, care era absolut necunoscută în Găgăuzia, în unele sate a depășit-o chiar și pe Irina Vlah, care a fost başcană opt ani. Nu cred că găgăuzii au devenit brusc mai deschiși, ei nu au încredere în străini. Pentru mine, explicația este că totul a fost cumpărat cu bani.

Ceea ce mă preocupă foarte mult în privința alegerilor parlamentare este că majoritatea parlamentară va determina viața noastră pentru următorii patru ani. Dar eu cred că nu e vorba doar de patru ani. Dacă partidele pro-ruse vor obține majoritatea, putem ajunge înapoi cu 10, 20 sau chiar 30 de ani.

„Ajutoare” de la oligarhul penal Șor

DW: Cum văd totuși găgăuzii diferența dintre Șor și UE? UE oferă bani, Șor la fel. Atunci de ce găgăuzii aleg partidele lui Șor?

N.C.: Nu există o explicație, pentru că oamenii spun: „Da, el a furat, dar și dăruiește”. Este o chestiune de moralitate.

Încerc mereu să explic oamenilor pe înțelesul lor, nu cu cuvintele folosite de politicieni. De exemplu: în satul vostru există hoți. În satul vecin fură gâștele, iar apoi vin la voi și vi le dau, spunând „luați, pentru că am păstrat pentru voi”. E normal? Nu, e anormal. Șor face același lucru: a luat banii tuturor din Moldova și îi împarte găgăuzilor. Credeți că e corect? E încălcare a legii.

Nu am putut să-i conving nici că aceste „ajutoare” și bani din partea lui Șor nu sunt legale. Eu le spun: nu puteți să le luați, pentru că vin ilegal în Moldova. Tot ce oferă UE sunt bani verificați, din taxele cetățenilor europeni, verificați înainte de a fi dați cuiva. Mii de verificări înainte de a oferi credite, granturi sau donații.

Șor a furat acești bani. Nu știm nici măcar volumul exact. Pentru ei nu este un argument că banii lui Șor sunt ilegali. Șor nu are nevoie de Găgăuzia ca teritoriu, îi trebuie protecția legislativă – „scutul”. Găgăuzia are statut autonom și dreptul de a-și crea legi. Șor știa că autoritățile centrale nu vor provoca confruntări interne care ar putea degenera în violențe.

Cum este privit războiul din Ucraina

DW: Găgăuzii știu că Rusia a atacat Ucraina, de ce nu se tem că scenariul s-ar putea repeta și aici? Oare nu se tem că satele lor vor ajunge distruse și că Rusia nu se va opri la Odesa, ci la Prut?

N.C.: Aceasta este încă o întrebare foarte complicată, la care, probabil, o persoană rațională nu poate găsi răspuns. Dar v-ar putea surprinde faptul că găgăuzii nu consideră acest război ca fiind războiul Ucrainei pentru dreptul de a trăi într-un stat independent și liber. Ei cred că li s-a indus această ideologie în minte sau poate că niciodată nu a dispărut: Ucraina este un stat artificial, iar dacă Lenin nu ar fi „dăruit” ceva, Ucraina nu ar fi existat și de aceea Ucraina este teritoriu rusesc și Putin face totul corect.

Din păcate, războiul continuă de trei ani și jumătate, iar oamenii continuă să creadă că Putin face totul corect. De ce? Nu știu. De ce nu se tem că războiul ar putea veni aici? La fel nu știu. Eu le spun că Putin nu va veni singur. Vor veni mai întâi tancurile, iar înainte de tancuri vor veni rachetele. Iar când vor zbura rachetele, acestea nu vor alege casa în care locuiește Cebotari. Racheta va cădea peste orice casă. Chiar dacă ar cădea în mijlocul cartierului în care ne aflăm, casa voastră și a mea vor fi distruse.