Wicky Junggeburth este născut în Köln. Dacă îl întrebi ce înseamnă pentru el carnavalul, îţi va răspunde fredonând un cântec ale cărui versuri vorbesc despre lucruri trăznite, muzică, dans, voie-bună şi, ici-colo, câte un pupic împărţit pe stradă. "Pentru o vreme uiţi toate grijile. Dar după miercurea cenuşii se termină totul", spune el.

Cel puţin acestea sunt regulile carnavalului renan. În oraşul Köln, "cel de-al cincilea anotimp" are "nebunii" şi regulile lui. În sudul Germaniei, carnavalul se sărbătoreşte cu care alegorice în care vrăjitoarele şi demonii sunt figurile predominante, pe când în Veneţia sau Rio de Janeiro, personajele care defilează la parade sunt cu totul altele. Peste tot însă, carnavalul înseamnă bucurie, muzică şi costume viu colorate.

Locuitorii din oraşul Dom-ului au carnavalul în sânge. Înfiinţat de romani în urmă cu două mii de ani şi ocupat, de-a lungul secolelor, de francezi şi prusaci, Kölnul a devenit căminul multor străini; o metropolă vie şi tolerantă. Umoristul Konrad Beikircher descrie cel mai bine comunitatea din urbea de pe malurile Rinului: "Un humus care îmbină stilul de viaţă roman cu parisianul savoir vivre peste care au înflorit conştiinţa apartenenţei şi dialectul kölsch".

"Du bist die Stadt, die wir alle lieben"

Într-adevăr, Köln-ul este oraşul german cu cei mai mulţi muzicieni care cântă în dialect. Renumite sunt piesele celor de la "Bläck Föös"; cântece pline de umor şi culoare locală. "Cred că dialectele sunt singurele lucruri specifice pe care oraşele şi regiunile le mai au în ziua de azi. Centrele comerciale şi arterele pietonale arată peste tot la fel", este de părere Hartmut Priess, basistul trupei.

Kölnezii şi-au păstrat o parte din identitate prin muzică. "Dar şi pentru oaspeţii noştri e important să ne audă cântând în dialect fiindcă astfel au ocazia să audă vechea noastră limbă şi să se familiarizeze cu ea", mai spune Priess.

Pentru locuitorii străvechii metropole, alintaţi de către băştinaşi cu diminutivul "Immis" (imigranţi), carnavalul devine rapid o cale de integrare. Chiar şi cei care nu vorbesc deloc germana, cel târziu după câteva zile de carnaval tot sunt în stare să reproducă un refren cântat în dialect (kölsch) sau măcar să facă o scurtă declaraţie de dragoste muzicală: "Du bes die Stadt, op die mer all he stonn" adică "Du bist die Stadt, die wir alle lieben" ("Eşti oraşul pe care noi toţi îl iubim").

În picioarele goale

Die Bläck Föös nu a fost prima trupă care a cântat în dialect, însă provine dintr-o generaţie marcată de rock britanic şi şlagăre autohtone. Deşi sună englezeşte, în dialect numele formaţiei înseamnă "picioare goale". Apariţiile lor la carnavalul renan, în anii ´70, cu chitare electrice, plete, blugi şi fără încălţări, nu erau privite cu ochi buni. Dar trupa a fost de neoprit, iar fiecare piesă s-a transformat într-un evergreen.

Bläck Fööss crede că în oraşul Köln domină o mentalitate aparte. În timpul carnavalului însă, bucuria sărbătorii se revarsă din sufletele adevăraţilor kölnezi peste întreaga metropolă. "Nu pot să vă descriu în cuvinte starea pe care o avem în această perioadă. Pur şi simplu cred că am primit-o odată cu laptele mamei", spune Wicky Junggeburth. "Unui străin de Köln îi este imposibil să ne înţeleagă euforia", adaugă cântăreţul. "Oamenii spun: începând din ianuarie, kölnezii umblă cu nasuri de clown şi nu e normal. Dar pentru noi e firesc şi nu ne ruşinăm din pricina asta".

Cine crede că muzica specifică oraşului de la Rin se cântă numai în perioada de carnaval, se înşeală - explică basistul trupei Bläck Föös. "După miercurea cenuşii, intrăm în post. Timp de şase săptămâni e linişte. Dar în ziua de Paşte, kölnezului îi revine pofta de viaţă. Şi ia ghiciţi: pe ce muzică facem petreceri?"

Autori: Suzanne Cords, Claudia Ştefan
Redactor: Rodica Binder