V-a luat ani din viață să începeți să descifrați limba germană și acum ați ajuns în Köln convinși că vă veți descurca? Ați înțeles logica construcției frazelor? Uitați tot. Sună diferit, chiar unele litere se pronunță altfel, are alt vocabular și gramatica diferă de germana aceea din manuale.

Dar e ok. Dați-vă drumul la germană, așa cum o știți. Oamenii vor aprecia efortul, poate vă vor răspunde în germana literară, poate vor fi suficient de săritori încât să schimbe discuția în engleză, pentru a vă face conversația mai ușoară. În orice caz, le-ați câștigat simpatia prin efort. Și, apoi, puținele cuvinte care contează nici nu sunt greu de reținut: Bier. Și până nu spuneți explicit că nu mai vreți, punând biscuitele pe gura paharului, doamna sau domnul care vă servește (și care nu e ospătar, ci Köbes, una dintre meseriile de secole deosebit de onorabile și extrem de importante în acest oraș) vă va aduce iar și iar un alt pahar plin de Kölsch, cum se numește berea locală, de cum s-a golit cel de dinainte. Bine, paharul e un fel de a spune: Kölsch se bea în pahare de 0,2 litri, astfel că restul lumii - mai cu seamă vecinii din Düsseldorf - face bășcălie și le numesc eprubete.

Serialul Spy/Master, produs de HBO Max și inspirat de viața celui mai cunoscut spion român, Ion Mihai Pacepa, nu spune chiar totul despre modul în care omul lui Ceaușescu a defectat. ”Răpirea” lui Pacepa s-a produs la Köln, pe malul Rinului, în selectul cartier Marienburg: aici, la 15 minute de mers pe jos până la Ambasada României, în dreptul monumentului dedicat fostului cancelar prusac Otto von Bismarck, a oprit la o trecere de pietoni mașina misiunii diplomatice americane care l-a luat pe creierul spionajului ceaușist. Pacepa avea atunci 50 de ani și fusese trimis de regimul comunist să pună la cale un atentat la redacția postului de radio Europa Liberă.

Era în iulie 1978, o vreme când prea puțini români aveau șansa de a călători în Germania. Altfel stau lucrurile după aproape o jumătate de secol: 5,2% din străinii care locuiesc în landul din care face parte Kölnul, Renania de Nord-Vestfalia, sunt cetățeni români. Adică aproape 170.000. Unii fac munci sezoniere, în construcții sau agricultură, alții lucrează în abatoare, sunt și destui care și-au deschis restaurante, la fel cum în universitățile din zonă învață mulți studenți români iar în sistemul de sănătate întâlnești la tot pasul medici din România.

O vreme au fost și situații problematice, de ambele părți: au existat migranți din România care au abuzat de sistemul social german, au fost însă și patroni germani care au abuzat de muncitorii români. S-a lucrat mult și cu real succes, de-a lungul vremii, la îmbunătățirea relațiilor bilaterale iar DW își arogă fără modestie o mică parte din merite - tocmai pentru că, așa cum scria cândva o jurnalistă germană, România este ”o țară mai bună decât îi este imaginea”.

Dacă suporterii Tricolorilor care vor veni la Köln pentru meciul de sâmbătă, 22 iunie, împotriva Belgiei, de pe RheinEnergieStadion, cunoscut și ca Müngersdorfer Stadion, vor face aceeași atmosferă ca la începutul acestei săptămâni, la partida contra Ucrainei de la München, cu certitudine imaginea României va avea și mai mult de câștigat.

Sfântul Rin, cu malul bun și malul greșit

Tricolorii sunt cazați pe malul drept al Rinului. Este malul ”greșit”, spun localnicii care trăiesc pe malul stâng, cel vestic, unde se află, de altfel, și stadionul. Este una dintre rivalitățile locale, care vine încă din vremea romanilor: pe malul drept (numit astăzi ”schäl Sick”, care în dialectul local înseamnă exact ”partea greșită”) trăiau mici grupuscule germanice barbare, care dădeau periodic iama înspre zidurile castrului roman de pe malul stâng. Unii continuă să susțină și în ziua de azi că aici, la Rin, se termină Deutschland și începe Germania.

Rinul, traversat astăzi de șapte poduri în zona orașului, a fost mereu navigat de-a lungul istoriei. Astfel că micile sate care, pe rând, s-au lipit până au format metropola de astăzi, cu peste un milion de locuitori, au avut ca principale preocupări vămuitul și pirateria: când cei de pe malul drept taxau vapoarele cu mărfuri, cei de pe malul stâng prădau ce mai rămânea pe vas. Și invers.

Iubește-ți orașul!

Oamenii Kölnului își adoră orașul. E ca prima iubire, la începuturi. E greu de spus cât de multe melodii sunt dedicate orașului sau cartierelor (Veedels, în dialectul local). Sunt 86 la număr, între care cumva mai speciale sunt Vringsveedel sau Kwartier Latäng, Belgisches Viertel, Eigelstein, Marienburg sau Rodenkirchen - deși fiecare vine cu ceva deosebit, de la cârciumile specifice, die Kneipen, până la vilele elegante sau la centura verde a orașului, cu parcuri interminabile. Și toate la un loc trăiesc un an întreg în așteptarea celui mai important moment: Carnavalul, al cincelea anotimp, celebrat la lăsata secului, înainte de marile posturi, cel al Crăciunului (o zi, 11 a 11-a) și, mai ales, cel al Paștelui (petrecere care ține o săptămână).

”Liebe deine Stadt!”. Iubește-ți orașul! Nu scrie doar în sufletele localnicilor sau în cântecele dedicate Kölnului, ci și pe acoperișuri. Oamenii de aici sunt fideli echipei locale de fotbal până în cele mai dezastruoase momente (iar în ultimele decenii FC Köln a cam făcut exces de eșecuri). Și nu ar schimba pentru nimic berea locului, Kölschul. ”Drink doch ene met”, dar haide, bea una cu noi! Aproape că ar prefera să plece în concediu doar până într-un alt cartier, nu mai departe, pentru că niciunde nu găsesc berea lor de-acasă.

Cel mai frumos cel mai urât oraș al Germaniei

Probabil că pentru mulți dintre vizitatorii orașului e greu de înțeles de unde această conexiune cu orașul care, cu mici excepții, nu este nici pe departe o bijuterie arhitectonică. Unii merg până acolo încât îi conferă statutul de cel mai urât oraș al Germaniei.

S-a ajuns la asta după ce, alături de Dresda, Köln a fost aproape ras de pe fața pământului, la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, de aviația americană. Când armele au tăcut, prima grijă a localnicilor a fost să își ridice locuințe noi, astfel că, la sfârșitul anilor 40 și pe parcursul anilor 50, s-a construit intensiv. Pentru noile clădiri din jurul Domului rămas în picioare, stilul arhitectural nu a fost o prioritate, ci eficiența.

Vechea colonie romană (Colonia Claudia Ara Agrippinensium este denumirea așezării fondate de romani, din care a și derivat numele de astăzi al orașului, Köln / Cologne / Colonia) a rămas până în prezent cu un aer de colonie - atât din cauza acestor clădiri lipsite de personalitate, construite în grabă și care par câteodată a se repeta la nesfârșit, dar și grație locuitorilor care, la fel ca în urmă cu 2000 și ceva de ani, continuă să vină aici din toate colțurile lumii și nu au chef să mai plece. Și atunci, vorba unuia dintre cântecele închinate orașului, ”suntem multiculinari, suntem multiculturali, suntem din toate punctele de vedere actuali, chiar și sexual”. Pe scurt: ”Viva Colonia!”. Diversitate în toate privințele - sau în aproape toate: până la FC Köln și până la Kölsch!

Vecinătăți și rivalități

Așa că, după cum spun oamenii locului, Kölle is e Jefühl, este o stare de spirit - și nu există cuvinte să descrie sentimentul trăit ”wann ich an Kölle denk / Wann ich an ming Heimat denk”, ”când mă gândesc la Köln, când mă gândesc la legătura mea cu locul în care m-am născut”.

Așadar, dacă ați ocolit deja bariera lingvistică, ați cerut bere, fără să cădeți în păcatul de a comanda o Hefe sau, ”do leeven Jott!”, pentru numele lui Dumnezeu, un Alt, și ați învățat să spuneți adevăratul NU adresat chelnerului, mai sunt câteva lucruri pe care nu se cade să le rostiți. Nu amintiți de Düsseldorf (orașul ai cărui locuitori își permit să ia în derâdere paharele de Kölsch, în caz că ați uitat)!

E o rivalitate veche de aproape un mileniu între cele două orașe pe care Rinul le leagă la nici 40 de kilometri distanță. De la ce s-au luat nu mai e foarte clar, oamenii se luau acum câteva sute de ani din te miri ce: prințul elector din Köln s-a supărat pe taxele prea mari percepute de cardinalii catolici - în ciuda progresismului civil, Köln este și capitala catolicismului ultraconservator la nord de Vatican - așa că și-a luat averea și s-a mutat 40 de kilometri mai în amonte pe Rin, la Bonn, devenit de atunci un oraș universitar și al elitelor, spre deosebire de Kölnul lăsat mai mult proletariatului.

În fond, ce mai contează motivul rivalităților când, hei, nici nu se pune problema să tulburi așa bunătate de istorie!

Artă, ciocolată, muștar și odicolon

În rest, da, cum spun toate ghidurile: Domul. Multă vreme cea mai mare biserică din lume, catedrala care domină orașul și malurile Rinului este de neratat. Priveliștea din turla de 93 de metri este unică și merită efortul celor 533 de trepte. Și tezaurul catedralei este prețios. În spatele altarului se află relicvele celor trei magi, care, de altfel, sunt considerați protectorii Kölnului.

De neratat sunt însă și muzeele de artă - Ludwigs Museum, cu o impresionantă colecție modernă și contemporană, din care nu lipsesc Warhol, Lichtenstein sau Picasso, expresionismul german sau avangarda rusească, Wallraf-Richartz, care adăpostește capodopere clasice, de la foarte vechi icoane până la Rubens (care a și trăit aici o vreme) și mai apoi la Monet, Van Gogh sau Munch. Kolumba expune colecția de artă, în special creștină, a bogatei și influentei episcopii Köln. MAKK, muzeul de artă aplicată, reunește peste 100.000 de piese de decorațiuni interioare, sculpturi, tapițerii, mobilier, bijuterii, chiar și arme.

Pentru pasionații de istorie există multă arheologie în Muzeul Romano-German, povestea locului se poate desluși în muzeul orașului iar centrul de documentare a trecutului nazist al Kölnului are, din nefericire, despre ce povesti. Apropo, din loc în loc, pe trotuare, veți vedea pietre cubice aurii cu nume înscrise pe ele: marchează locuințe din care au fost deportați evreii în timpul dictaturii hitleriste.

Nu se poate pleca de la Köln fără o vizită la muzeul ciocolatei și o alta, peste drum, la cel al muștarului. Atenție: Muzeul Berii nu este chiar un muzeu, dar nu-l ocoliți, mai ales dacă sunteți dintre cei care nu se înțeleg cu Kölschul, ce blasfemie! Are multe sortimente de bere din toată Germania (inclusiv bere afumată) și din străinătate și este unul dintre inimile orașului vechi, bijuteria rămasă scăpată, cu unele clădiri vechi de circa 800 de ani. Luați-vă timp pentru acest centru istoric. Se mănâncă bine, fie în oricare din berăriile vechi, fie la Torro Negro, una dintre afacerile românești din oraș, fie la Spanferkel, mica rotiserie în care proprietarii, niște musulmani, pregătesc sandvișuri cu carne de porc. Se bea mult și, desigur, se cântă. De exemplu, la Papa Joe’s Em Streckstrump, chiar lipit de Biermuseum, despre care cu mândrie se spune că ar fi cel mai vechi local de jazz din Germania în care se cântă în continuare live.

Iar dacă tot ați venit pentru un meci de fotbal la Köln, o vizită la muzeul sporturilor și al olimpiadelor este ca o repriză de prelungiri câștigată. În fine, pentru că tot am vorbit mai devreme despre aerul de colonie al orașului: nu ratați casa Farina, casa 4711, care a dat numele primei ape de colonie, das echte Kölnisch Wasser, Original Eau de Cologne, odicolonul cel de toate zilele. Găsiți aici mica atenție ideală cu care să vă întoarceți de la această a doua deplasare cu naționala României la Campionatul European de Fotbal!