Flutură flamurile progresiste de la New York până la Los Angeles, după desemnarea Kamalei Harris ca posibilă vicepreședintă. Bucuria democraților ar putea fi prematură. Cadoul care li s-a facut pare un dar foarte otrăvit.

De ce tocmai Kamala

De ce s-a văzut înfrânt în alegerile preliminare Bernie Sanders, în ciuda simpatiei nutrite pentru el de segmente importante ale electoratului democrat? Spre rușinea lui, Sanders a irosit simpatiile investite în e de stânga radicală pierzând zdrobitor nu în fața unui matador carismatic, expert în a câștiga orice scrutin. S-a văzut biruit fără drept de apel de un Joe Biden anemic, un politician perdant în mai multe curse prezidențiale, vulnerabil învinuirilor de sexism și de rasism, care și-a ratat în repetate rânduri șansa să se arate, mental, la înălțime. Și atunci, cum i se explică victoria?

Biden a profitat din plin de vulnerabilitatea reprezentată de biografia politică a adversarului său populist de stânga. Lungul șir al opțiunilor socialiste ale lui Sanders și elogiile lui repetate pentru dictatori comuniști sângeroși, precum cubanezul Fidel Castro și nicaraguanul Daniel Ortega, au îngropat pretențiile lui Sanders de a culege voturi și de la centrul spectrului politic american.

Or, de unde să-și asigure challengerul lui Donald Trump voturi în scrutinul prezidențial, dacă nu de la centru? E limpede că treimea de dreapta a națiunii va vota în bloc pentru președintele în exercițiu, în vreme ce o parte a electoratului nehotărât se va simți silit, în cel din urmă, să susțină "răul mai mic", refuzând ideea unei administrații de extremă stânga.

Aici intră în scenă vicepreședintele, desemnat astfel încât să asigure acel procent din votul statelor cheie, care ar putea face, la numărul de electori, diferența dintre o victorie a președintelui în exercițiu și un triumf al challengerului sau.

În alegeri libere nu prea triumfă ideologii

Ajutat de nemulțumirile masive iscate de greutățile recesiunii generate de pandemie și susținut de presa mainstream și de rețelele de socializare, ca și de elita economică și politică globală, Biden pare a fi de pe acum sigur de o biruință categorică.

Dar la urne nu se prezintă fondatorul rețelei Twitter, șefii de la CNN, New York Times, Washington Post și Los Angeles Times ori președinții unor giganți tehnologici.

La urne, Biden nu se va putea bizui nici pe ideologii transgender, ai rasismului antirasist și ai corectitudinii politice, nici pe aliații lor comuniști, socialiști  și culturnici ai revoluției neoiacobine în curs peste ocean. Dacă adversarul său prezidențial, care știe să câștige alegeri, se reține și nu va mai gafa decisiv în următoarele două luni, e foarte posibil ca Biden să aibă nevoie ca de aer de segmente ale electoratului de centru și de voturile moderate și pragmatice.

În acest scop e obligat să defileze cu o vicepreședintă căreia să i se confecționeze o imagine credibilă de politiciană moderată și pragmatică.

Dar cât de pragmatică a fost decizia în favoarea Kamalei Harris? Și cât de pragmatică și moderată este ea cu adevărat?

Cu bune și cu rele

Celebrată la stânga ca premieră în calitate de femeie și persoană de culoare în viitoarea ei funcție de vicepreședinte al SUA, opțiunea în favoarea eminentei juriste provenite dintr-o familie de imigranți are virtuți și neajunsuri. E salutară dacă e privită prin prisma palmei aplicate pe obrazul suprematiștilor albi. Dar e nu mai puțin problematică, de vreme ce la adoptarea ei au contat mai puțin meritele ei personale și profesionale ci, înainte de orice, criteriile rasiale și de gen.

Or, și discriminarea pozitivă, rasială, de gen sau de orice alt soi, tot o discriminare este. Una inadmisibilă în opinia multor moderați și pragmatici. Invalidat ca eficient combatant împotriva rasismului, un candidat ales pe criterii ideologice și antimeritocratice pornește deci, din capul locului, în scrutinul american, cu un sever handicap. Care s-ar fi dovedit chiar și mai serios în cazul unei filocomuniste adulatoare de tiranie cubaneză, precum Karen Bass, ineligibilă în state cheie ca Florida, cu mulți alegători de origine cubaneză.

Dar handicapul cu pricina s-ar fi putut și reduce. S-ar fi diminuat, la rigoare, dacă echipa dindărătul lui Biden i-ar fi dat câștig de cauză unei progresiste inteligente, precum fosta ambasadoare la ONU, Susan Rice, feblețea administrației Obama.

Așa cum stau lucrurile acum, e clar pe ce mizează tabăra democrată. De la New York la Chicago și de la Minneapolis la Portland și Los Angeles, metropolele americane conduse de dregători democrați s-au scufundat într-un haos al vandalismului, jafului, tâlhăriei și crimei. La Portland, după cum a admis și o parte a presei de stânga, care n-a cenzurat complet această informație amintind de rugurile de cărți naziste, s-au ars și Biblii în protestele neomarxiștilor de la Black Lives Matter.

Toate acestea n-au cum să nu sperie puternic ample grupuri ale electoratului de centru, cu atât mai mult cu cât primarii localităților afectate de dublarea ratei crimelor, ca New York, și guvernatorii statelor constituind bastioane democrate au cedat revendicărilor elitei și gloatei extremiste de anemiere a forțelor de poliție, acuzate de un prezumtiv "rasism structural".

Când ipocrizia bate realitatea

Acești dregători par interesați de o perpetuare a violențelor de natură să convingă națiunea că doar debarcarea lui Trump ar putea restabili liniștea și ordinea. În plus, intră în joc lașitatea lor în fața hărțuirilor extremiste, demnitarii democrați acceptând, timorați, nu doar șifonarea sistematică a imaginii forțelor de ordine, ci și golirea bugetelor alocate lor. Ceea ce a obligat chiar și comandanți de culoare, ca șefa poliției din Chicago, să demisioneze.

Concomitent, nu puțini procurori aleși în aceste zone dominate de stânga s-au arătat, spre deosebire de Kamala Harris, extrem de îngăduitori și indulgenți cu răufăcătorii, mai ales dacă erau delincvenți de culoare sau membri ai minorităților sexuale. În aceste condiții, echipa Biden va încerca din răsputeri să promoveze imaginea unei Kamala Harris de procuror cândva dur.

Or, tentativa construcției unei astfel de narațiuni e o întreprindere cum nu se poate mai șubredă. Electoratul șocat și angoasat de anarhie și anomie va afla, în campanie, că Harris, care a pierdut și mai jalnic decât Sanders în alegerile preliminare în fața aceluiași Biden prezumtiv senil, a cedat ea însăși presiunilor radicale. Căci spre a se conforma narațiunilor tot mai radicale ale electoratului și partidului ei de stânga, Harris a încercat viguros să se distanțeze de propria ei carieră juridică.

Deloc întâmplător, inconsistenta Kamala Harris are în Congres, în anii din urmă, un parcurs politic prin care, potrivit criticilor ei, i-a depășit pe stânga chiar pe extremiștii de genul autodeclaratului socialist Bernie Sanders.

În fine, desemnata candidată la vicepresedinția SUA face frecvent acuzații neprobate și nefondate. De pildă, împotriva noului ei șef, Biden, pe care l-a acuzat necruțător de un trecut rasist. Și de abuzuri sexuale în serie. Abia acum, că i se pare oportun, a renunțat la virulenta ei polemică. Or, relativismul ideologic și dublul limbaj nu sunt semne de moderație și pragmatism. Cum îi va ședea ei ca femeie alături de ceea ce ea însăși zugrăvea a fi un hărțuitor cu obsesii sexuale girându-le pe acuzatoarele lui? Și cât de serioase mai pot fi cotate principiile feministe ale Partidului Democrat?

Departe, deci, de ea, “moderația” și “pragmatismul” împodobind ficțiunea care celebrează, în media progresistă, desemnarea ei. Reiese că Harris poate conta ca politiciană "de centru" doar în raport cu extrema stângă pură și dură. Și față de celebritățile ei cu simpatii pentru activismul islamist și neomarxist ca Alexandria Ocasio-Cortez (AOC), Ilhan Omar sau Rashida Tlaib. Iar ca moderată, Harris n-are cum să treacă decât dacă, potrivit analiștilor de la Commentary, se confundă pragmatismul și relativismul ideologic cu ipocrizia și oportunismul.

Prin urmare, dacă Biden e, cum susțin republicanii, nu doar vârstnic, ci și senil și lesne manipulabil, o Kamala Harris duplicitară și posibil radicală ar putea ajunge să conducă SUA în următorii patru ani. Ar fi o perspectivă alarmantă pentru adepții unei democrații americane puternice.

Iată de ce neajunsurile ar putea ușor depăși speratele avantaje ale desemnării ei. E această primă decizie de personal majoră adoptată de Biden (în măsura în care a adoptat-o el) o pornire cu stângul? Cu o Kamala Harris sucindu-se permanent după cum bate vântul, așa este.