În ultimele săptămâni, etnicii sârbi au demisionat din instituțiile kosovare și există riscul de a se organiza într-un stat paralel. Motivul: Pristina nu dorește să amâne din nou obligativitatea înlocuirii plăcuțelor de înmatriculare auto emise de Serbia cu cele locale. În acest context, acordul bilateral mediat de Berlinși Paris a fost respins de Belgrad. Konrad Clewing este expert în Balcani la Institutul Leibniz pentru Europa de Est și de Sud-Est din Regensburg și a vorbit pentru Deutsche Welle despre șansele unui compromis.

DW: Domnule Clewing, părți din propunerea franco-germană pentru un acord-cadru pentru Kosovo și Serbiaau fost publicate recent. Cum apreciați această propunere?

Konrad Clewing: Dacă ceea ce a apărut pe site-ul Euractiv.de este corect, atunci ne aflăm în fața unei inițiative promițătoare. O „declarație pentru relațiile de bună vecinătate” poate suna ca un clișeu diplomatic dar o astfel de obligație asumată reciproc ar fi o pârghie pentru un tratament echilibrat între părți. 

Sârbilor nu li se cere imposibilul, adică recunoașterea Kosovo. Propunerii, în schimb, îi lipsește un punct important - ca niciuna dintre cele două țări să nu sprijine pe teritoriul celeilalte instituții care nu sunt în conformitate cu cadrul legal. Or, Serbia își menține unele dintre instituțiile sale paralele în Kosovo. Un exemplu elocvent este Universitatea Pristina din Kosovska Mitrovica, care funcționează în baza unui cadru juridic elaborat de Republica Serbia. Un asemenea cadru instituțional paralel tolerat de Belgrad nu face decât să perpetueze instabilitatea.

Cât de gravă e situația?

Retragerea personalului sârb din instituțiile oficiale, în nordul Kosovo, poate avea consecințe grave. Un factor de risc și mai ridicat pentru securitatea regiunii l-ar reprezenta existența instituțiilor paralele controlate de crima organizată. De aceea este necesară acțiunea diplomatică a Statelor Unite, Franței, Germaniei și Uniunii Europene.

Exact acești actori i-au cerut deja premierului Albin Kurti să amâne introducerea plăcuțelor de înmatriculare din Kosovo iar acesta a refuzat.

Să amintim mai întâi că partidul lui Kurti a apărut dintr-o mișcare care s-a opus tutelei internaționale asupra Kosovo. De aceea, este logic ca el să nu acționeze la ordinele țărilor occidentale în chestiuni importante. Nu a permis alegeri sârbești în Kosovo. Iar această atitudine i-a atras și un oarecare succes politic. Kurti s-a simțit astfel pe o poziție mai solidă, ca prim ministru. Dar în situația actuală, un asemenea curs este riscant.

Ce ar trebui să facă guvernul kosovar pentru a evita escaladarea?

Instituțiile din Kosovo nu au în prezent puterea de a reglementa înmatricularea mașinilor în cele patru municipalități din nord. Pur și simplu, ar fi înțelept să nu încerce nimic care nu poate fi pus în aplicare prin mijloacele statului de drept. În prezent, acest lucru ar putea fi impus doar prin utilizarea forței iar reacția minorității sârbe ar fi violentă. De aceea ar fi de preferat ca întregul proces să fie amânat până la semnarea acelui acord mediat de Germania și Franța.

Pentru Serbia, formarea Comunităţii Municipalităţilor Sârbe este o condiţie prealabilă pentru semnarea acordului. Kurti, dimpotrivă, respinge înființarea unei comunități bazate pe principii etnice. 

În propriul său interes, guvernul kosovar ar trebui să prezinte un concept pentru municipalitățile cu majoritate sârbă din nordul țării. În 2015, Curtea Constituțională din Kosovo a permis existența unor astfel de comunități de municipalități, promise încă din 2013. Un proiect de lege trebuia de mult adoptat, încă de pe vremea fostului guvern de la Pristina. În situația geopolitică de astăzi, după atacul rusesc asupra Ucrainei, este și mai important ca astfel de probleme importante să nu rămână nerezolvate.

În absența unui acord între Serbia și Kosovo, comunitatea internațională ar putea întoarce spatele regiunii?

Occidentul ar trebui cu adevărat să învețe ceva de pe urma războiului din Ucraina. Acordul dintre Serbia și Kosovo poate fi obținut doar sub supravegherea și cu garanțiile actorilor occidentali. O condiție prealabilă necesară pentru aceasta este ca Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică să trateze Kosovo ca pe un membru cu drepturi depline al comunității de state. Dacă ținem cont de faptul că atât NATO cât și UE au susținut Kosovo în 1999, actuala poziție neutră în privința statutului e mai mult decât absurdă și unul dintre motivele pentru care în regiune persistă un potențial exploziv.