La un sfert de secol de la genocidul de la Srebrenița, tinerii din regiune fac apel la deschidere: "Nu aveți voie să uitați ce s-a întâmplat, pentru că atunci când uităm, astfel de lucruri se pot repeta, iar o nouă Srebrenița nu are voie să se mai întâmple nimănui", spune Lamia Bravo din Bosnia-Herțegovina.

În estul acestei țări, în mica localitate Srebrenița, a avut loc în iulie 1995 cea mai gravă crimă din Europa de după al Doilea Război Mondial: bande înarmate sârbești au ucis acolo peste 8.000 de tineri și bărbați musulmani. Tribunalele internaționale au numit genocid acest masacru fără precedent în rândul populației civile. "La Srebrenița, Europa a eșuat", spune Gudrun Steinacker în dialog cu DW. Fosta diplomată, una din cele mai bune cunoscătoare ale problematicii balcanice din rândul diplomaților germani, ultima oară ambasadoare germană în Macedonia de Nord și Muntenegru, este sigură: "După patru ani de război și epurare etnică, cu lagăre de concentrare, violuri în masă și dislocări forțate de populație, ar fi trebuit să știm ce se poate întâmpla."

Detaliile acestei drame de neconceput au fost analizate minuțios de Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie. Potrivit instanței de la Haga, partea sârbă începuse deja în martie 1995 planificarea strategică a masacrului, în ultima fază a războiului civil din Bosnia-Herțegovina (1992-1995).

25.000 de persoane refugiate la baza ONU

Obiectivul a fost ocuparea orașului Srebrenița, declarat de Consiliul de Securitate al ONU cu doi ani în urmă drept zonă de securitate a ONU ("Safe Area"), una din cele șase regiuni cu un astfel de statut. Aproximativ 400 de căști albastre olandeze, soldați din cadrul ONU insuficient înarmați, urmau să păzească Srebrenica ca punct de refugiere pentru numeroase persoane care fugeau din calea luptelor și violențelor.

În timp ce trupele bosniace din "Republica Sârbă" au luat cu asalt orașul pe 11 iulie, luând ostatici soldații ONU, 25.000 de refugiați au venit în căutare de protecție la baza ONU din Potočari, la intrarea în Srebrenița, în condiții de caniculă și igienă foarte deficitară. O zi mai târziu au avut loc primele abuzuri, violuri și crime. Pe 12 și 13 iulie, femei, fete și bătrâni au fost înghesuiți în autobuze și trimiși în ținuturi aflate sub controlul unităților bosniace musulmane. 

Între 13 și 17 iulie, unitățile sârbe au omorât peste 8.000 de bărbați și tineri și i-au aruncat în gropi comune. 7.000 dintre victime au fost între timp identificate și înmormântate cum se cuvine în cimitirul memorial din Potočari. Specialiștii legiști veniți inclusiv din străinătate au lucrat la marginea rezistenței lor psihice, deoarece criminalii sârbi au deschis ulterior cu excavatoarele gropile comune și au luat părți din cadavre pe care le-au îngropat în alte locuri. O încercare de a ascunde crimele și de a le face mai greu de lămurit. Specialiștii legiști au fost nevoiți să preia resturile umane din mai multe gropi comune diferite și să încerce să identifice victimele.

Cei care au condus și comandat genocidul, fostul lider al sârbilor bosniaci Radovan Karadžić și liderul militar Ratko Mladić au fost condamnați de tribunalul ONU de la Haga la închisoare pe viață. Procesele și sentințele au avut loc abia în urmă cu câțiva ani, pentru că a fost nevoie de ani buni pentru a-i prinde pe cei doi. Alți complici au fost de asemenea aduși în fața justiției și pedepsiți pentru rolul jucat în crimele de război amintite. Dar cea mai mare parte din criminalii de atunci sunt încă oameni liberi. Mulți au fugit în Serbia, unde trăiesc fără să-i deranjeze cineva.

Cei mai mulți criminali sunt încă liberi

"În special cadrele militare medii nu au fost trase la răspundere", spune Murat Tahirović din Sarajevo pentru Deutsche Welle. El este președintele "Asociației Victimelor și Martorilor Genocidului" și ne-a declarat: "Deși organizația noastră a furnizat documente ample despre cele 24 de unități implicate și despre cei 227 de membri ai acestora, anchetatorii nu au reacționat deloc".

De ce au comis unitățile militare și paramilitare sârbești acest masacru care nu a avut nicio importanță din punct de vedere militar? Generalul-șef Mladić a stimulat ani la rând ura trupelor sale față de populația musulmană, numită "turci". Este o trimitere la bătălia pierdută în Kosovo în fața otomanilor în urmă cu peste 600 de ani, care ar fi urmat să fie răzbunată. Urmarea acestei înfrângeri în fața otomanilor suferite de prințul sârb Lazar a fost că Serbia a fost guvernată de Istanbul pentru aproape cinci secole.

Puternica Biserică Ortodoxă Sârbă l-a numit oficial pe Mladić urmaș legitim al lui Lazar. Până și membrii renumitei grupări paramilitare conduse de Željko Ražnatović zis "Arkan" au primit statut de "Eroi din Kosovo" în rândul populației sârbe. La un an de la masacrul de la Srebrenița, Karadžić scria: "Războinicul sârb luptă până în ziua de azi la Kosovo împotriva turcilor. Este aceeași luptă epică pentru supraviețuire, pentru viață, cu același inamic – turcul, cel care nu-i lasă pe sârbi începând din 1389 să trăiască în pace în satele lor".

La 25 de ani de la crimele de la Srebrenița, conducerea oficială a Serbiei și majoritatea populației nu recunosc în continuare masacrul drept genocid. Numele criminalilor de război Mladić și Karadžić sunt date în continuare străzilor, școlilor, căminelor studențești. Numeroase persoane care au participat direct sau indirect la genocid sunt azi politicieni sau oameni de afaceri.

"Multă lume își mai amintește de Srebrenița doar în ziua comemorărilor", critică profesorul de istorie din Sarajevo Husnija Kamberović, în dialog cu Deutsche Welle. "Poate că și străinătatea ar vrea să dea uitării Srebrenița, pentru că a jucat un rol atât de rușinos în acel masacru". Mai mult: "Doar construirea unei societăți nenaționaliste poate fi de ajutor".