1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Laureaţii Freedom of Speech Award 2020, acordat de DW

4 mai 2020

17 jurnalişti din 14 ţări au fost distinşi de DW cu premiul Freedom of Speech. În acest an, distincţia este dedicată tuturor "jurnaliştilor care dau dovadă de curaj" relatând pe larg despre pandemia de coronavirus.

DW Freedom of Speech Award 2020 - ACHTUNG SPERRFRIST!
Imagine: DW

Peter Limbourg, preşedintele-director general al Deutsche Welle, a subliniat la Berlin, cu prilejul decernării premiilor, că "mulţi dintre laureaţii din acest an ai Freedom of Speech Award au fost persecutaţi" din cauza relatărilor lor pe tema pandemiei de coronavirus.

Peter Limbourg: În multe colţuri ale lumii este îngrădită libertatea presei Imagine: DW/J. Röhl

"În acest an, am acordat premiul Freedom of Speech mai multor persoane decât în anii precedenţi. Asistăm în aceste vremuri de criză la un fenomen global, acela privind îngrădirea libertăţii presei în multe ţări de pe glob. Considerăm important ca jurnaliştii, care, pe timp de pandemie, se străduiesc să culeagă informaţii şi caută adevărul, să fie evidenţiaţi", a mai spus Limbourg.

Printre jurnaliştii care au primit în acest an premiul pentru libertatea de expresie, acordat din 2015 încoace de Deutsche Welle, se numără mai mulţi europeni. Ana Lalic din Serbia lucrează pentru portalul de ştiri "Nova.rs" şi a fost închisă timp de două zile după ce a publicat un articol referitor la lipsa echipamentelor de protecţie şi aparaturii medicale în Novi Sad, localitate din nordul Serbiei. Ea a fost acuzată că răspândeşte informaţii false şi creează panică. Jurnalistul de investigaţie sloven Blaž Zgaga a fost persecutat de autorităţi şi a primit ameninţări cu moartea anonime. Zgaga este membru al reţelei internaționale a jurnaliştilor de investigaţie ICIJ.

Jurnalistul sloven Blaz ZgagaImagine: Nacional/Zomislav Čuveljak
Jurnalista Ana Lalic din SerbiaImagine: N1

Sergej Sazuk din Belarus a fost arestat pe 25 martie şi eliberat abia pe 2 aprilie. Oficial, Sazuk, care lucrează pentru portalul de ştiri "Yezhednevnik", a fost acuzat că ar fi primit şpagă. Înaintea arestării sale, jurnalistul a criticat modul în care guvernul de la Minsk gestionează actuala criză. Preşedintele Alexandr Lukaşenco declarase anterior: "Cineva ar trebui să se ocupe de presa care relatează despre pandemie."

Jurnalista rusă Ielena MilaşinaImagine: imago stock&people

Jurnalista de investigaţie rusă Ielena Milaşina a publicat pe 12 aprilie în "Novaya Gazeta" un articol despre felul în care autorităţile cecene au reacţionat la actuala pandemie. Doar o zi mai târziu, Milaşina  s-a trezit cu ameninţări cu moartea, lansate în reţelele de socializare. 

Michelle Bachelet, Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului, a salutat alegerea făcută de DW în acest an prin acordarea  premiilor Freedom of Speech unor jurnalişti persecutaţi în ţările lor. Este şocant, a explicat Bachelet, că jurnalişti care relatează despre pandemia de coronavirus au de suferit, că "sunt atacaţi, ameninţaţi, arestaţi, acuzaţi pentru fapte pe care nu le-au comis, că dispar chiar fără urmă". 

maw / das