Era în toiul pregătirilor de nuntă când a aflat despre evenimentele din 11 septembrie. Nu trecuse mult de când Aqeel Ibrahim Lazim terminase stomatologia şi tocmai discuta detaliile ceremoniei ce avea să urmeze când privirea i-a surprins imaginile ce se derulau pe televizorul din colţul camerei de zi - turnurile arzând, oameni murind.

Imagini de groază şi, totodată, ireale, dintr-o ţară îndepărtată pe care nu o vizitase niciodată, dar pe care propaganda oficială a ţării sale, Irakul, o portretiza drept "putere duşmănoasă". Nu era unul din filmele brutale ce rulau, în ultima vreme, la televiziunea regimului condus de Saddam Hussein. Era realitatea.

"Mă gândeam că este apocalipsa"

"Mi-e greu să descriu în vorbe ce am simţit în acel moment", admite Lazim, acum, zece ani mai târziu. "Era un amestec de mirare, compasiune şi şoc. Mă gândeam că este apocalipsa, prăbuşirea definitivă a întregii civilizaţii umane".

Ceea ce nu putea anticipa tânărul din Basra, acum în vârstă de 35 de ani, era că acea realitate îi va umbri nu doar nunta ci va aduce ţării sale şi un lung război, dar şi dispariţia dictatorului Saddam Hussein. Era intrigat dar şi nesigur. "Atacurile au avut ca ţinte civili. Şi dacă ai milă nu te întrebi ce origine sau naţionalitate au victimele. Eram, ca om, foarte trist pentru acele victime. Dar, cumva, era o senzaţie total neobişnuită de compasiune, în condiţiile în care făptaşii doriseră în mod special să se ştie că sunt musulmani".

Oare va fi bănuit regimul încă din acea seară ce consecinţe va avea pentru Irak teroarea stârnită de al-Qaida? Lazim îşi aminteşte că liderii puterii manifestau, în noaptea de 12 septembrie, o mare doză de nervozitate. Străzile se umpluseră de trupe speciale de securitate şi de militanţi înarmaţi ai partidului Baath, de guvernământ. "Ca şi cum Irakul ar fi putut deveni, la rândul său, ţinta unor asemenea atacuri".

La petrecerea burlacilor şi, mai apoi, la nuntă nu a prea existat alt subiect de conversaţie. "Am primit mai multe ştiri decât felicitări", rememorează Lazim, profesor, astăzi, la Facultatea de Stomatologiei a Universităţii din Basra. De confesiune şiită, era, din principiu, un critic al regimului sunit al lui Saddam Hussein. Acum era şi el convocat la mitingurile de susţinere pentru Saddam. Pe unii i-au dus cu forţa, îşi aminteşte Lazim.

Semnele unui apropiat război

A devenit repede clar că, în urma atacurilor din 11 septembrie, asupra Irakului pluteşte pericolul unui nou tăzboi. Saddam Hussein fusese acuzat de oficialii americană că deţine arme de distrugere în masă. S-a discutat şi despre legături directe cu conducerea al-Qaida. Ambele acuzaţii s-au dovedit ulterior false.

Dar pentru irakieni erau semnele unei inevitabile confruntări, îşi aminteşte Lazim, rememorând un mesaj transmis lumii de preşedintele de atunci al Statelor Unite: "Bush le-a spus tuturor liderilor: sunteţi fie cu noi, fie împotriva noastră. La noi, SUA erau duşmanul total, de vreme ce răspunseseră cu război invaziei (irakiene) în Kuweit".

Noul război avea să înceapă un an şi jumătate mai târziu, pe 19 martie 2003. Amintirile lui Lazim sunt şi astăzi la fel de bivalente precum îi erau trăirile, atunci: "Mulţi din preajma mea au fost împotriva invaziei. Dar, în egală măsură, speram în căderea lui Saddam Hussein".

Cădere ce a urmat după 22 de zile şi a fost primită cu multă euforie de către populaţie. "Scăpaserăm, în sfârşit, de acest regim. Dar, în egală măsură, eram trişti să vedem trupe de ocupaţie în oraşul nostru".

Lazim şi conaţionalii săi trăiau o până atunci nemaiîntâlnită libertate: "Era incredibil. Brusc, puteam să ne exprimăm complet liber părerile". Şi profesional i-a priit: în vremea lui Saddam Hussein, un cabinet stomatologic particular ar fi fost ceva inimaginabil.

O ţară se scufundă în haos

Preţul nou câştigatei libertăţi a fost însă mare şi plătit cu mult sânge. Ţara a alunecat vreme de ani buni în haos, violenţă şi teroare, suniţii şi şiiţi s-au masacrat reciproc, nimeni nu se mai simţea în siguranţă în calea atacurilor şi răpirilor. "Nu era libertatea la care sperasem. Era o libertate în deplină absenţă a legii". Zeci de mii de irakieni au murit în răstimp. Situaţia s-a mai îmbunătăţit. Dar nu prea mai există familie irakiană în care să nu existe victime.

Lazim şi-a pierdut vărul, pe Mohammed, răpit în 2006 de necunoscuţi. L-au căutat în întreaga ţară - în spitale, la poliţie, chiar şi la morgă. "Sălile erau pline cu cadavre. Stăteam şocat în faţa lor şi mă întrebam de ce or fi fost ucişi aceşti oameni. Autorităţile nu mai erau în măsură să facă faţă cu camerele frigorifice". Vărul lui Lazim a fost ulterior declarat mort - fără a i se da de urma rămăşiţelor.

În faţa imaginilor de la 11 septembrie, Lazim se duce cu gândul la trauma pe care o trăiesc supravieţuitorii. Mulţi copii nevinovaţi s-au născut, în Irak, într-o atmosferă de război, violenţă şi teroare. "Au trăit-o pe pielea lor. Şi continuă să trăiască în teamă: teama că ar putea fi răpiţi, teama că ar putea fi ucişi, teama că ar putea avea loc un atentat cu maşină capcană şi vor muri mulţi oameni". Din motive de securitate, Lazim îşi duce, personal, în fiecare dimineaţă, cei doi copii - pe Mohammed şi pe Sarah - la şcoală.

Autor: Munaf al Saidy (Basra) / ics
Redactor: Petre M. Iancu