Publicaţia Der Spiegel a publicat la acea vreme o analiză foarte critică la adresa armatei germane. Ziarisul susţinea în articolul său că armata germană ar fi "doar parţial pregătită" să se apere în faţa unui pericol, fiind cel mai probabil nevoită să facă uz de rachete nucleare într-o atare situaţie. Autorul materialului publicat în celebra revistă ajunsese la această concluzie pornind de la o evaluare proprie a unor manevre NATO.

Reverberaţiile articolului s-au făcut neîntârziat simţite pe scena politică germană, politicenii de vârf ai ţării la acea vreme acuzându-l pe gazetar de trădare naţională, cei mai vehemenţi fiind ministrul apărării, Franz Josef Strauß şi însuşi cancelarul Konrad Adenauer. Procurorii au depus plângere împotriva întregii redacţii a publicaţiei, obţinându-se mandate de arestare pe numele autorului articolului şi al redactorului şef, acesta din urmă petrecând de altfel 100 de zile în puşcărie. În plus, timp de mai multe săptămâni birourile de la Der Spiegel au rămas închise.

Proteste

Maniera în care au procedat autorităţile statului împotriva ziariştilor a suscitat proteste în varii segmente ale populaţiei, dar şi în rândul politicienilor coaliţiei aflată la guvernare în 1962. Într-un final, ministrul Strauß a trebuit să îşi dea demisia, fiind evident faptul că a jucat un rol hotărâtor în represaliile vizându-i pe jurnaliştii revistei germane. În plus, Curtea Constituţională a decis că nu există dovezi care să suţină acuzaţia de trădare a secretelor de stat.

Aşa-numitul "scandal Spiegel" a declanşat nu doar o amplă dezbatere referitoare la relaţia dintre stat şi ziarişti, ci şi mai multe întrebări fundamentale. Este îndreptăţit un stat democratic să "reglementeze" activitatea jurnaliştilor critici cu conducerea ţării? Se bucură mass-media germane de libertate atunci când scriu despre acţiunile politicienilor?

Într-un interviu acordat Deutsche Welle, Bodo Hombach, politician social-democrat şi director al grupului media WAZ s-a arătat convins de faptul că "astăzi nu mai sunt posibile astfel de imixtiuni politice prosteşti şi de o asemenea anvergură în presa germană". Pe de altă parte, alţi specialişti atrag atenţia că, în ultimii ani, raportul întocmit de organizaţia "Reporteri fără frontiere", care monitorizează libertatea presei în statele lumii, a plasat în Germania pe locurile 17, respectiv 19. O dovadă că la acest capitol, Germania are probleme mari, unele chiar foarte recente.

Influenţa politică în presa germană. Cazul Brender

Cazul Brender a fost considerat a fi un mare regres în ceea ce priveşte libertatea de exprimare în Republica Federală. Nikolaus Brender a fost, până în 2010, redactorul şef al postului public de televiziune ZDF. Pentru că a dorit să rămână independent, spunând exact ceea ce gândeşte, formaţiunea politică creştin-democrată CDU l-a considerat un personaj deranjant.

Cu precădere premierul de la acea vreme al landului Hessa, Roland Koch, a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a împiedica prelungirea contractului lui Brender la şefia ZDF. Deloc surprinzător, Nikolaus Brender a trebuit să plece. Cum a fost însă posibil acest lucru?

Toate posturile publice de radio şi televiziune din Germania sunt controlate oficial de varii consilii de administraţie. Pentru a putea fi uitate mai uşor practicile naziste de controlare a mass-media, după încheierea războiului s-a decis reglementarea cât mai democratică a presei germane, astfel că din consiliile de administraţie fac parte doar grupuri de persoane "relevante" din punct de vedere social, inclusiv reprezentanţi aparţinând tuturor partidelor politice. Consiliul de administraţie al ZDF era însă dominat de politicieni ai CDU, motiv pentru care îndepărtarea lui Brender a fost foarte facilă.

Consilii controlate politic

Felul în care a fost tratat Nikolaus Brender de către un consiliu controlat politic a generat dezbateri aprinse în presa germană. Într-atât de masivă a fost influenţa politică în acest caz, încât chiar şi presa conservatoare a considerat că în "afacerea ZDF" au fost depăşite nepermis anumite limite. Alţii, precum fostul coordonator al departamentului de politică de la ARD, Hartmann von der Tann avea să recunoască faptul că imixtiunea politică în bucătăria internă a presei era la ordinea zilei, mai ales când venea vorba de numirile în funcţii.

Manipulare şi libertate confiscată

Riscul manipulării este extrem de crescut într-o perioadă în care ziariştilor li se cere mai degrabă viteză de reacţie şi mai rar sau deloc profunzime în conţinutul materialului jurnalistic, spune publicistul Dirk Fleck, autotul al cărţii "A patra putere". Investigaţiile politice serioase şi aprofundate sunt din ce în ce mai rare, totul în detrimentul unei bune informări a publicului. De această situaţie mizerabilă, în care presiunea financiară este enormă, profită în schimb presa de scandal, mai spune Fleck.

Nu de puţine ori, mai ales ziarele mici, regionale, preiau în totalitate ofertele agenţiilor de PR, care livrează astfel acestor gazete, mură în gură, articole complete, cu tot cu interviuri şi scurte reportaje. "Şi acesta este un mod prin care se pierde libertatea presei", acuză Michael Konken, de la Asociaţia Jurnaliştilor Germani. Konken mai spune de asemenea că au existat şi există nenumărate cazuri în care unele companii au refuzat să mai cumpere publicitate în ziarele, publicaţiile sau la posturile de radio şi televiziune care au reflectat în mod critic anumite acţiuni ale respectivelor firme. "Asta nu este libertatea presei pe care ne-o imaginăm noi", a conchis Michael Konken.