Locul în care tinerii descoperă credinţa
18 aprilie 2019"Pentru noi şi pentru istoria noastră este un moment foarte important. Dar nu-l sărbătorim în mod deosebit", mărturiseşte Frère Jasper. Olandezul în vârstă de 34 de ani este unul dintre cei 100 de membri ai comunităţii ecumenice din Taizé. Sunt credincioşi aparţinând mai multor biserici - protestantă, catolică, reformată - reuniţi sub un singur acoperiş.
70 de ani au trecut de când primii bărbaţi, 7 la număr, au jurat să-şi trăiască restul vieţii în modestie, smerenie şi castitate. Ordinul a luat fiinţă în duminica Paştelui, în 1949, transformând mica aşezare din sud-estul Franţei într-unul dintre cele mai importante centre ecumenice din lume. În fiecare an, la reuniunea tinerilor credincioşi de la Taizé participă peste o sută de mii de persoane. În 2019, cu ocazia sărbătorilor pascale, localitatea găzduieşte câteva mii de oaspeţi din Europa, dar şi din India, Coreea de Sud, Japonia sau El Salvador.
Speranţă şi deschidere
Mario Ernesto Cornejo din El Salvador este iezuit. Petrece Paştele împreună cu prietenii în localitatea Taizé. Spune că pentru el vizita în Franţa reprezintă o "experienţă spirituală". Oamenii de aici vorbesc deschis despre credinţa lor şi se roagă împreună. "Toate acestea îmi dau speranţă", mărturiseşte Mario Ernesto. "Aici mă detaşez de problemele cotidiene şi mă pot gândi la ceea ce este important pentru mine. Aici pot fi eu însămi", pune Kira, în vârstă de 18 ani, din Finlanda. Este a doua oară când străbate lungul drum din nordul Europei în Burgundia. "În adolescenţă am trăit aici experienţe religioase profunde şi vreau să le transmit mai departe. Mă fascinează faptul că aici se întâlnesc şi îşi împărtăşesc credinţa tineri din toate colţurile lumii." mărturiseşte Elke Wolters din Rostock. Ea vine la Taizé de câteva decenii.
Teama zilei de mâine şi schimbări climatice
Frère Jasper vorbeşte despre problemele tinerilor care vin la Taizé. În opinia sa, cei din sudul Europei trăiesc cu teama zilei de mâine. Chiar şi cei bine instruiţi profesional îşi găsesc greu un loc de muncă. Deseori, tinerii discută despre schimbările climatice, despre situaţia din Europa sau spun că îşi fac griji în privinţa viitorului. "Dar constatăm şi că au multe idei aşa că îi încurajăm să transforme lumea în care trăim într-un loc mai bun", spune Frère Jasper. Trei sferturi din tinerii care sosesc la Taizé au sub 30 de ani.
La rugăciunea de la prânz, pe lângă cei aproape 70 de membri ai ordinului, prezenţi în "Biserica Reconcilierii", se găsesc şi 2500 de adolescenţi şi tineri. Cântece liniştitoare în opt limbi străine, un pasaj din Biblie, din când în când fraze simple rostite de călugări. Linişte, minute în şir. 40 de minute fără chichoteli, fără şuşoteli, fără sunetul telefoanelor mobile.
Cultul nu contează
Cântecele sunt captivante, uşoare chiar şi pentru cei fără calităţi de solist sau ureche muzicală. La Taizé contează ataşamentul faţă de Dumnezeu, legătura cu El pe care tinerii o caută, nu biserica sau bisericile. La Taizé nu există "trebuie" sau "nu ai voie". Membrii comunităţii ecumenice de la Taizé nu vor să sărbătorească în mod deosebit propria lor istorie. Au făcut-o în 2015, anul în care fondatorul, Frère Roger (1915 - 2005), ar fi împlinit o sută de ani şi care a marcat 75 de ani de la sosirea sa la Taizé.
Frère Daniel, acum în vârstă de 97 de ani, este unul dintre cei şapte credincioşi care au pus bazele ordinului ecumenic. Ca şi ceilalţi şase membri, fratele Daniel este creştin protestant. Primul catolic s-a alăturat acestei comunităţi în 1969. În prezent, numărul lor este de ordinul zecilor. Nu confesiunea îi defineşte pe oaspeţii ordinului de la Taizé, spune Frère Jasper. Fiindcă toţi sunt în căutare. "Ar trebui să fim mai atenţi la aspiraţiile şi speranţele tinerilor noştri", recomandă el.