1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ucraina a înăsprit legea mobilizării

Lilia Rzheutska
13 aprilie 2024

Ucraina are nevoie urgentă de soldaţi. Rada Supremă de la Kiev a înăsprit legea mobilizării. Pe fondul prelungirii războiului cu Rusia, este posibilă adoptarea în continuare a altor măsuri nepopulare.

Noua lege îi obligă pe toți ucrainenii între 18 și 60 de ani să se înregistreze pentru serviciul militar
Noua lege îi obligă pe toți ucrainenii între 18 și 60 de ani să se înregistreze pentru serviciul militarImagine: LIBKOS/AP/dpa/picture alliance

"Adoptaţi legea. Avem nevoie urgentă de ea. Ne apărăm cu ultimele noastre puteri", a îndemnat general-locotenentul Juri Sodol în Rada Supremă, înaintea votului. Pe front, numărul ocupanţilor ruşi este de şapte până la zece ori mai mare comparativ cu cel al soldaţilor ucraineni. Conform lui Sodol, forţele de apărare ucrainene ar fi insuficiente.

Deputaţii au dat curs apelului său şi au decis pe 11 aprilie înăsprirea legii privind mobilizarea. Proiectul fusese înaintat în Rada la sfârşitul lunii ianuarie iar membrii parlamentului unicameral au avut de analizat peste patru mii de amendamente. Legea poate intra în vigoare la o lună după ce va primi semnătura preşedintelui Volodimir Zelenski.  

Legea mobilizării: Proceduri noi, amenzi, dar şi recompense

"Procedurile de înscriere în registrul militar şi de înrolare se modifică. Există prevederi noi privind amânarea serviciului militar sau scutirea de armată. Lista persoanelor apte de înrolare se actualizează. Noua lege limitează posibilităţile de evitare a serviciului militar", afirmă parlamentarul Pavlo Frolov (partidul de guvernământ "Slujitorul Poporului").  

De exemplu, persoanelor care nu îşi actualizează datele la oficiile teritoriale li se poate retrage, prin decizie judecătorească, permisul de conducere. Cu toate acestea, sancţiunea poate fi aplicată doar dacă vehiculul deţinut nu este principala sursă de venit a proprietarului.

Oricine evită mobilizarea riscă amenzi mai mari, cuprinse între 17.000 şi 22.500 de grivne (aproximativ 400 respectiv 530 de Euro). Iar prelucrarea documentelor, a buletinelor de identitate şi a paşapoartelor în reprezentanţele diplomatice ale Ucrainei este posibilă doar în condiţiile în care datele personale ale solicitantului au fost actualizate în evidenţele militare.

Legea a fost aprobată cu 283 de voturi, față de cele 226 minim necesareImagine: Ukrainian Presidential Press Service/REUTERS

Ca stimulent pentru efectuarea serviciului militar, legea prevede posibilitatea fiecărui recrut de a-şi alege unitatea şi de a încheia un contract corespunzător cu Ministerul Apărării. Un concediu suplimentar şi recompensele pentru distrugerea sau capturarea armelor şi echipamentelor inamicului sunt menite să-i convingă pe ucraineni să se alăture forţelor militare.   

Motivaţia scade, avertizează opoziţia

Iniţial, una dintre propuneri prevedea lăsarea la vatră a soldaţilor care au slujit 36 de luni, dar în ajunul votului comisia parlamentară a exclus-o. Anterior, comandantul-şef al forţelor armate, Oleksandr Sîrskîi, şi ministrul Apărării, Rustem Umerov, solicitaseră adoptarea unei legi separate privind rotaţia trupelor şi demobilizarea.  

Modificarea a fost aspru criticată de către opoziţie, care a refuzat să semneze proiectul de lege în această formă. "Dreptul la demobilizare este un factor important în motivarea cetăţenilor. Partidul Slujitorul Poporului şi sateliţii acestuia i-au scuipat în faţă pe militari şi pe familiile lor", menţiona pe platforma "Telegram" Irina Heraşcenco, unul dintre preşedinţii grupului de opoziţie "Solidaritatea europeană". 

"Bineînţeles că nimeni nu va arunca armele şi va pleca acasă de pe front. Aşa ceva este puţin probabil şi în mod cert nu se va întâmpla. Dar, în rândul soldaţilor aflaţi pe câmpul de luptă, motivaţia va scădea cu siguranţă. O lipsă de motivaţie se va constata şi printre cei ce se doreşte a fi mobilizaţi", afirmă la rândul său politologul Ihor Reiterovici de la Universitatea Taras Şevtcenko din Kiev.

Ucraina: Voluntari pregătiți să-și apere țara

03:25

This browser does not support the video element.

Multe reguli noi pentru recruţi

Cu doar o săptămână în urmă, în Ucraina intrase în vigoare legea privind reducerea vârstei de mobilizare de la 27 la 25 de ani. Preşedintele Zelenski mai semnase o lege, care îi permite departamentului apărării să colecteze, din diferite evidenţe guvernamentale, datele cetăţenilor cu vârste cuprinse între 17 şi 60 de ani. Toate informaţiile vor fi stocate sistematic într-un cont electronic al recrutului.

O altă noutate a ultimelor săptămâni ar fi eliminarea categoriei "capacitate limitată de efectuare a serviciului militar". Legea semnată deja de preşedintele Zelenski îi obligă pe bărbaţii înscrişi până acum în această categorie să se supună, în termen de nouă luni, unor noi evaluări medicale. Comisia medicală va decide cine este apt sau inapt pentru serviciul militar.

Şi alte măsuri nepopulare ar putea fi necesare

Pe fondul agresiunii ruse continue, colonelul în rezervă Ivan Jakubeţ, fost comandant al forţelor aeriene ucrainene, este de părere că Ucraina va fi nevoită să adopte şi alte măsuri nepopulare. Ar fi posibil ca limita vârstei de mobilizare să scadă până la 21 de ani. 

Limita vârstei de recrutare ar putea scădea la 21 de aniImagine: picture alliance/dpa/ukrin

În opinia sa, forţele armate ucrainene vor trebui consolidate cât mai repede posibil. Instruirea celor care se vor alătura armatei de-acum încolo va dura între trei şi şase luni. "De oameni e nevoie pe front. Fiindcă, fără oameni care să asigure apărarea, grenadele, gloanţele, dronele şi toate tehnologiile sunt doar o bucată de fier şi atât. Avem nevoie într-adevăr de mobilizare."

Autorităţile ucrainene nu au dat publicităţii numărul exact al recruţilor care se vor alătura anul acesta forţelor armate. "Nu avem nevoie de o jumătate de milion", declara preşedintele Zelenski la începutul lunii aprilie. Cifra fusese adusă în discuţie anul trecut de fostul comandant-şef Valeri Zalujnîi. Legea marțială în Ucraina este în vigoare din ziua invaziei, 24 februarie 202, iar mobilizarea a început în aceeași zi.   

Lilia Rzheutska ziaristă ucraineancă