1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Magie pe malurile Rinului

Peter Kolakowski / Alina Kuehnel7 iulie 2008

Dispariţii misterioase, iepuraşi transformaţi în porumbei, mobilier plutind în aer. Nu sunt jocuri pe computer şi nici efecte speciale la televizor. Sunt spectacole de magie, live. La Neuss, s-au întrunit top-magicieni.

Imagine: Phantasialand

Aproape două mii de oameni urmăresc spectacolul de pe scenă. Acolo, el, cel mai tânăr campion mondial al magiei, Franklin, farmecă la propriu audienţa, mai ales partea feminină a ei. Femeile însă pot fermeca şi ele.

Cartea de joc din manşetăImagine: PA/OKAPIA

"Există mult interes în rândul femeilor care se înscriu la concurs. Anul acesta unul din cinci magicieni este o magiciană".

Muzica se stinge şi vrăjitori din toate colţurile lumii îi duc pe spectatori în lumea iluziilor.

Competiţie magică

Sos şi Victoria, din Rusia, îşi schimbă costumaţia de scenă la fiecare două secunde. Întâi o rochie de seară, apoi o blăniţă minusculă şi de unde are de fapt Victoria superba haină de blană? Cel mai rapid spectacol de modă din lume, prezentat de celebra pereche de magicieni din Rusia, a fost recent medaliat la Paris cu aur.

Cum reuşesc? Răspunsul rămâne, atât pentru public dar mai ales pentru colegii de breaslă, un mare secret. În fond, la Neuss cei mai buni magicieni se înfruntă pentru titlul de campion al Germaniei. Toate vrăjitoriile sunt legale, ţine să precizeze organizatorul competiţiei Erasamus Stein:

Imagine: dpa

"Magicienii şi magicienele au venit din toată lumea. Astăzi i-am întâmpinat pe participanţii din Elveţia, Armenia, Rusia, China, Mongolia, Austria, Cehia şi Slovenia. Sunt vrăjitori din toate colţurile lumii, pentru că Germania se bucură de un bun renume. Nu degeaba se spune "

Printr-o scamatorie apare pe scenă chinezoaica Huang Chen. Bilete, eşarfe şi porumbei apar din buzunarul magicienei pentru a transforma rapid în figurine de hârtie. Spectatorii sunt fascinaţi.

"Excelentă ultima vrăjitoare, nu? Parcă visezi. Dar fiecare număr de magie are şarmul lui. M-am dus aproape de scenă, dar tot nu am reuşit să disting nimic din secretele lor", recunoaşte fascinat şi dezamăgit în acelaşi timp un spectator.

După mai multe scamatorii, Robert dispare pur şi simplu de pe scenă. Organizatorul Erasamus Stein îi ia locul şi de abia îşi mai poate stăpâni râsul. "Magia este pur şi simplu nemuritoare", decretează Stein şi spectatorii îl aprobă fără rezervă.