„Sunt doar un puști de 22 de ani care chiar muncește și zi și noapte pentru un vis” și „maneaua este rău famată doar din cauza rasismului, nu din cauza muzicii în sine”, le-a spus celor care l-au aplaudat, dar și celor care l-au huiduit, Vlad Babașa cântărețul invitat aseară de trupa Coldplay să cânte la concertul din România. Tânărul care semnează Babasha este numărul unu în trending pe Youtube între piesele românești și probabil așa a fost ales de Chris Martin, deși povestea e că solistul Coldplay, plimbându-se prin Centrul Vechi al Bucureștiului i-a auzit într-o boxă una dintre melodii. Când a urcat lângă Chris Martin pe scena Stadionului Național a fost afișat mesajul „If you want love, be love. If you want peace, be peace”, dar după ce a început să cânte, Babasha nu a simțit nici destulă pace, nici prea multă iubire. A fost huiduit și fluierat de aproape jumătate de stadion. 

Reacția a fost neobișnuită pentru această trupă celebră care peste tot pe unde merge invită la concertele sale cântăreți din comunități marginalizate și al cărei motto pentru turneul său internațional este „Everyone is an alien somewhere” (Toată lumea este un străin / extraterestru undeva). Sloganul s-a dovedit mai real decât își puteau imagina. Huiduielile au stricat atmosfera: vocea, maneaua și invitatul nu le-au plăcut prea mult celor care au plătit între 200 și 400 de euro pentru a-i asculta și vedea pe viu pe cei de la Coldplay. Cei care au huiduit n-au înțeles filosofia formației. Poate că n-au ascultat cu atenție ce cântă, n-au urmărit fenomenul Coldplay și nici nu sunt suficient de deschiși încât să accepte combinația pe care le-a propus-o trupa. Nu e primul scandal în care snobismul bate bunul simț și se transformă în grobianism. În urmă cu câțiva ani, invitații la Premiile Gopo s-au simțit jigniți că organizatorii l-au adus pe scena Teatrului Național pe manelistul Dan Bursuc, deși cântărețul avusese un rol în „Soldații. Poveste din Ferentari”, film premiat acolo, de altfel. Spectatorii, selectați altminteri din elita culturală a capitalei, s-au îmbufnat, au făcut comentarii cu voce tare, au strâmbat din nas. Le-a plăcut filmul, dar nu voiau să-i vadă pe scenă pe maneliști, era cumva sub demnitatea lor. Nu conta calitatea vocii sau a muzicii pentru că prea mulți erau captivi ai unor prejudecăți culturale.

La concertul Coldplay huiduielile au demonstrat aceeași respingere, o formă de a protesta că dintre toți cântăreții români, britanicii au ales un manelist rom, pe care n-ar avea nicio problemă să-l asculte la petreceri, nunți sau botezuri, dar nu acolo unde veniseră pentru rock, unde plătiseră pentru o mare trupă. Huiduielile acestor spectatori, cei mai mulți oameni educați, cu stabilitate financiară, care au văzut lumea, explică într-un fel nivelul civilizațional al României de azi, sfera impulsurilor și emoțiilor care îi îndeamnă pe atât de mulți să respingă tot ceea ce nu se încadrează în prototipul lor cultural. 

Respingerea lui Babasha invitat să cânte de Coldplay nu are legătură doar cu bunul simț: nu-l huidui pe cel ales de trupa ta favorită, măcar din respect. Nu-l huidui pentru că ai plătit doar să asculți Coldplay, fiindcă asta demonstrează că nu vrei să fii parte a unui experiment cultural, care face parte din bilet. Huiduiala de pe Stadionul Național scoate la iveală un mod de a gândi: superioritatea unora față de ceilalți. Ceilalți sunt inferiori, știm că există, dar nu vrem să stăm la masă cu ei, nu vrem să-i vedem, să-i mirosim, să-i ascultăm. Să cânte în comunitățile lor, să meargă la restaurantele lor, la școlile lor, la nunțile lor. Majoritatea nu-i vrea în față: Coldplay n-a putut găsi un român neaoș care să cânte, care să fie reprezentativ pentru lumea bună, cu care să nu le fie rușine? Babasha pe scena Coldplay dă anxietate, e o sfidare inacceptabilă, atentează la nivelul cultural al nației, strică imaginea țării. Acesta e tonul general al remarcilor de pe rețelele sociale și de pe forumurile de discuții. Există senzația că românii trăiesc o incertitudine culturală, că se tem de un viitor în care ceilalți ar putea fi cei aleși, ceilalți ar putea da tonul, ceilalți ar putea deveni majoritari. 

Tradiția istorică în care xenofobia și naționalismul, care a făcut ravagii în ultimul secol autohton stă pitită în spatele micilor gesturi culturale, a voturilor radicale și a celor care mizează pe partidul-stat cu iz autoritarist.