În timp ce zeci de milioane de germani şi sute de milioane de europeni se îndreaptă  spre biserici spre a se ruga de Crăciun, mulţi creştini continuă să se ascundă, să fie prigoniţi, intimidaţi, întemniţaţi sau ucişi.

La fiecare cinci minute, undeva în lumea islamică este ucis un creştin din pricina credinţei sale. Despre acest martiriu continuu abia dacă se vorbeşte în occident.

Indignarea provocată de caricaturile daneze ori de un film anti-musulman realizat de un creştin egiptean refugiat în SUA a cuprins toate meridianele. În lumea islamică, desenele critice la adresa lui Mahomed au stârnit o furie apoplectică, au provocat proteste în masă, ieşiri în stradă furtunoase şi vărsări de sânge sub ochii adesea impasibili ai autorităţilor şi forţelor de poliţie. 

Nu mai puţin impasibili sunt bună parte din oficiali când în unele ţări musulmane extremiştii islamişti comit cele mai diverse violenţe. Când atacă şi incendiază biserici, se dedau violurilor şi schingiurilor, omoară credincioşi, doar pentru că, botezându-se, şi-au „trădat” provenienţa musulmană ori, pur şi simplu, ca în Nigeria, pentru că se roagă într-un lăcaş creştin.

Unele organizaţii cifrează numărul creştinilor persecutaţi undeva în lume la 100 de milioane. Thomas Schirrmacher, un teolog protestant, citat recent de ziarul berlinez Die Welt, afirmă că „9 din 10 persoane prigonite azi pentru credinţa lor sunt creştini, în special creştini din ţările islamice”.

N-ar trebui totuşi uitaţi, în context, nici numeroşii credincioşi din varii ţări comuniste, precum  China şi mai cu seamă Corea de Nord. Şi n-ar trebui daţi uitării nici evreii, tibetanii, neoprotestanţii sau budiştii şi hinduşii supuşi urgisirilor şi martiriului pentru identitatea şi convingerile lor religioase. 

Pericolul îi paşte în primul rând pe minoritari. Pentru creştini, ţările cele mai periculoase - dincolo de cele care, precum Arabia Saudită, nici nu le permit să-şi dureze ori să întreţină biserici - sunt cele africane şi asiatice în care la cârmă se află islamiştii.

Mari părţi ale Somaliei şi Nigeriei sunt sub controlul integriştilor. Fundamentaliştii islamici puri şi duri mai controlează  Iranul şi Sudanul arab. În toate aceste zone, oamenii atraşi, ca odinioară evreul român, Nicu Steinhardt, de credinţa creştină, se regăsesc în acut pericol de moarte de îndată ce li se află opţiunea. 

Nu mult altfel va fi, de acum încolo, situaţia şi în Egipt, ţară care, ca şi aproape întregul Maghreb, a încăput sub controlul islamiştilor, se îndreaptă spre teocratizare şi va cunoaşte probabil o intensificare fără precedent a persecuţiilor la care nu de azi de ieri este supusă minoritatea ei creştină coptă. La începutul anului 2012 şi-au pierdut viaţa în Egipt zeci de credincioşi copţi, ucişi în atentate islamiste, precum cel asupra unei biserici din Alexandria.

De-a dreptul primejdioasă e şi deţinerea unui exemplar al Bibliei, nu doar în Arabia Saudită, unde provoacă, drept pedeapsă, biciuirea vinovatului, de pildă a muncitorilor filipinezi, ci chiar şi într-o ţară creştină precum Kenia. Găsită în această ţară în posesia acelor refugiaţi somalezi care doresc să se convertească, dar n-au reuşit, din pricina sărăciei, să se mute din cartiere controlate de miliţiile islamiste, Şabab, posesia Scrierilor Sacre echivalează cu izolarea de familie sau poate chiar cu moartea.  

Brutalitatea şi setea de sânge a acestei organizaţii care a pus stăpânire pe aproape întreaga Somalie nu e depăşită decât de cruzimea formaţiunii teroriste nigeriene Boko Haram. Tentativa de a vizita, de Crăciun, un lăcaş creştin în zonele din nordul Nigeriei în care jihadiştii salafişti sunt la ei acasă e o aventură care poate fi fatală. Nenumăraţi creştini nigerieni au plătit-o, în trecut, cu viaţa, fiind aruncaţi în aer, în biserici, de către teroriştii musulmani. 

Din nefericire, necurmatul martiriu contemporan al creştinilor nu are loc doar în ţările islamice. La umbra nepăsării unei părţi a presei apusene, au loc persecuţii şi chiar execuţii la poarta Europei, ba tot mai des chiar şi în inima creştină a Occidentului.

E vorba de musulmani care ar dori să se boteze în vest, dar se tem de vindicta lumii din care provin, precum şi de creştini înjunghiaţi sau împuşcaţi într-o Turcie guvernată de islamişti şi tot mai expusă presiunilor islamizării. În Turcia, autorităţile înclină tot mai mult să închidă ochii la asemenea asasinate, în vreme ce în Europa, resursele neîndestulătoare nu permit poliţiilor să-i protejeze suficient pe musulmanii care vor să se despartă de comunităţile lor islamice şi să se convertească la altă religie.     

Cum va fi, pe viitor, situaţia în Afganistan, cum este, de ani de zile, în Irak, după retragerea trupelor americane şi europene, ori în zone controlate de islamişti, precum Gaza, ar trebui să se ştie. Singura ţară din Orientul Apropiat în care creştinii nu trebuie să-şi facă griji e Israelul. Nici Extremul Orient nu stă prea bine la acest capitol.

Şi nu e vorba, în context, de China sau Coreea comunistă, ci de „liberala” Indonezie, în care, după cum releva ziarul Die Welt, „unele comunităţi se confruntă cu dispoziţii guvernamentale, cerându-le să-şi demoleze proaspăt construitele biserici”.