Mai multe unități de producție farmaceutică și instituții medicale au raportat pagube în urma atacurilor desfășurate de SUA și Israel asupra Iranului. Potrivit lui Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), a fost afectată, printre altele, unitatea farmaceutică Tofigh Daru din Teheran.

Acolo sunt produse medicamente pentru tratarea cancerului și a sclerozei multiple. Atacuri ar fi avut loc și asupra spitalului psihiatric Delaram Sina și asupra Institutului Pasteur din Iran - acesta din urmă, potrivit OMS, nu și-a putut continua temporar serviciile de sănătate.

Peste 100 de experți internaționali în drept din SUA, printre care specialiști de la universități de prestigiu precum Harvard, Yale, Stanford și University of California, au declarat într-o scrisoare publică că comportamentul forțelor armate americane și declarațiile unor înalți oficiali ai SUA „ridică îngrijorări serioase cu privire la încălcări ale drepturilor omului și ale dreptului internațional umanitar, inclusiv posibile crime de război”.

Experții s-au declarat „profund îngrijorați de atacurile asupra școlilor, unităților medicale și locuințelor” și au făcut referire la un atac asupra unei școli din Iran în prima zi a războiului.

Atac cu rachete asupra unei unități farmaceutice

Mehdi Pirsalehi, ministru adjunct al Sănătății și șef al Organizației Iraniene pentru Alimente și Medicamente, a declarat că fabrica Tofigh Daru era unul dintre cei mai importanți producători de substanțe active pentru medicamentele utilizate în spitale și în sălile de operație. „În urma atacurilor, atât liniile de producție, cât și departamentele de cercetare și dezvoltare au fost complet distruse.”

Armata israeliană a confirmat atacul, motivând că centrul de cercetare și dezvoltare ar fi furnizat în mod sistematic substanțe chimice regimului iranian. „Tofigh Daru este un furnizor principal al Organizației pentru Cercetare și Inovare în Domeniul Apărării, responsabilă de dezvoltarea armelor chimice.”

Experții avertizează asupra consecințelor pentru bolnavii cronici

Experți în drepturile omului și medici văd riscuri deosebite mai ales pentru pacienții cu boli cronice grave. Medicii și activiștii pentru drepturile omului care trăiesc în Austria, Dr. Hassan Nayeb-Hashem și Dr. Hamid Hemmatpour, subliniază într-un interviu acordat DW că distrugerea țintită a unităților medicale și farmaceutice este calificată în mod explicit drept crimă de război, atât conform Convențiilor de la Geneva, cât și regulilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Nayeb-Hashem explică faptul că Tofigh Daru producea o gamă largă de medicamente esențiale, printre care medicamente oncologice, anestezice pentru intervenții chirurgicale, tratamente pentru scleroză multiplă, medicamente pentru afecțiuni hormonale, precum și analgezice puternice, cum ar fi fentanilul.

El atrage însă atenția și asupra consecințelor de politică industrială: „Fabrica era responsabilă pentru o mare parte din producția națională și avea în portofoliu, cu succes, 50 de substanțe active strategice. În urma atacurilor recente, un volum masiv de medicamente a dispărut din circuitul intern. În condițiile actuale, este extrem de dificil ca aceste cantități să fie procurate din străinătate.”

În special în cazul bolilor cronice, chiar și o întrerupere temporară a producției poate avea consecințe grave. Medicamentele oncologice se numără printre cele mai scumpe medicamente din țară.

În Iran, costurile unor medicamente echivalează uneori cu salariul lunar a două sau trei persoane; variantele importate nu sunt adesea decontate de casele de asigurări de sănătate și sunt disponibile doar în măsură limitată pentru mulți pacienți. De asemenea, intervențiile chirurgicale neurgente ar putea fi amânate în cazul unor penurii de anestezice.

Importul de medicamente, extrem de dificil

Hamid Hemmatpour se teme acum de o deteriorare drastică a situației: „În situații de război este aproape imposibil să se importe medicamente din țări precum India. Distrugerea producției interne rupe coloana vertebrală a sistemului.”

El povestește despre un pacient oncologic din Teheran care, din disperare, a apelat la organizația caritabilă MAHAK: „Acolo i s-a spus că nici măcar cele mai simple analgezice sau medicamente împotriva amețelilor după chimioterapie nu mai sunt disponibile. Necesitatea este absolută.”

Lipsa personalului medical

Hemmatpour mai atrage atenția și asupra deficitului de medici specialiști. „Pe lângă distrugerile fizice, mulți medici și chirurgi cu experiență nu mai sunt disponibili sau nu se mai întorc în Iran din motive de securitate.”

Odată cu izbucnirea războiului, numeroși medici cu dublă cetățenie au părăsit țara, chiar dacă autoritățile au împiedicat plecarea multor cadre medicale. În plus, numeroase cabinete private din Teheran s-au închis. Consecința este o supraîncărcare masivă a medicilor rămași. În unele cartiere din Teheran, un singur medic trebuie să consulte zilnic între 200 și 300 de pacienți.

Situația este deosebit de dramatică în provincii: „Am avut un caz al unui pacient rănit în timpul protestelor naționale, care avea nevoie de mai multe intervenții chirurgicale extrem de specializate. A fost transferat între patru orașe și, în cele din urmă, și-a pierdut totuși piciorul. Cei mai mulți specialiști se află în metropole precum Teheran, Mașhad, Șiraz sau Isfahan – alte orașe se confruntă cu o lipsă acută a acestora.”

Nayeb-Hashem subliniază: „Adevărata tragedie este că, chiar dacă războiul s-ar încheia astăzi, guvernul iranian ar reconstrui probabil mai întâi instalațiile militare, nu sănătatea și siguranța populației.”