Este o zi la a cărei pregătire s-a lucrat de mai bine de un sfert de secol: președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ajunge astăzi (17 ianuarie 2026) în Paraguay unde, de la ora 17 (ora României) se va semna cel mai amplu acord comercial din istoria UE, încheiat cu blocul sud-american Mercosur.

Uniunea Europeană prezintă acest megacompromis drept dovada că poate construi alianțe și își poate croi propriul drum într-o epocă marcată de dezordine. Pactul rămâne însă nepopular în rândul activiștilor pentru climă, al fermierilor și al unui actor greu al UE, Franța, și ar putea fi încă blocat atunci când europarlamentarii își vor spune cuvântul, într-un vot ce ar urma să aibă loc mai târziu, în acest an.

Acordul, comerț, dar și dialog politic

Noul acord va reuni cele 27 de state membre ale UE cu Brazilia, Argentina, Paraguay și Uruguay, creând una dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume.

Negocierile au început în anul 2000, o perioadă de vârf a globalizării, când Europei îi era mai ușor să găsească noi parteneri. Însă, pe fondul războiului din Ucraina și al tarifelor americane care perturbă comerțul internațional, analistul de politică externă Andres Malamud spune că acordul are acum o greutate politică diferită.

”Acum 26 de ani, era un acord despre leadership, despre stabilirea regulilor comerțului mondial”, a punctat pentru DW cercetătorul în științe sociale de la Universitatea din Lisabona. Astăzi, când ponderea UE în economia globală a scăzut, ”este vorba despre reziliență”.

Malamud descrie acordul drept o încercare a UE de a reafirma ordinea bazată pe reguli și normele internaționale, ”care dispar treptat în restul lumii”. În acest sens, adaugă expertul portughez, ”nu este vorba doar despre comerț, ci despre cooperare politică și dialog politic”.

Acces mai mare al UE la minerale

Deși acordul nu va schimba radical produsul intern brut al UE, el ar putea deschide accesul la materiale considerate esențiale pentru viitorul continentului.

Uniunea Europeană urmărește un acces mai facil la vastele rezerve minerale ale Braziliei, în contextul în care încearcă să își reducă dependența de materiile prime din China, necesare tehnologiilor verzi și producției de armament. Tarifele mai mici ar putea permite exportatorilor brazilieni să-și extindă afacerile cu Europa.

Brazilia asigură aproximativ 10% din extracția globală de aluminiu, 13% din cea de grafit și 16% din cea de tantal. De asemenea, domină piața mondială a niobiului, un metal utilizat în numeroase domenii, de la producția de oțel până la magneții supraconductori din cel mai mare accelerator de particule din lume, Large Hadron Collider (LHC), de lângă Geneva, în Elveția.

Activiștii pentru climă se opun acordului, avertizând că acesta va accelera defrișările din Amazon și va distruge ecosisteme. Iar stimulentele sporite pentru minerit sunt doar unul dintre motivele pentru care aceștia contestă recentele evoluții politice transcontinentale.

Un câștig pe termen scurt pentru industria auto?

Industria auto germană este considerată marele câștigător de partea europeană, în condițiile în care furnizorii de componente caută noi clienți pentru a amortiza impactul taxelor vamale americane și al cererii slăbite din China.

”Este extrem de important să găsim noi piețe”, declara luna trecută, pentru DW, Matthias Zink, directorul unei direcții a producătorului german de componente auto Schaeffler. ”Creșterea va veni din afara piețelor consacrate. Va fi creștere în Brazilia, în India, în Asia de Sud-Est”.

O parte a acestei ecuații, menționată mai rar de producătorii auto, este însă goana după piețe cu reglementări mai laxe, unde să poată vinde pe viitor mai multe automobile pe benzină și motorină, mai poluante. O interdicție la nivelul UE privind vânzarea majorității vehiculelor noi cu motoare termice urmează să intre în vigoare în 2035, deși blocul comunitar a diluat deja unele prevederi.

Ocolirea Franței

Entuziasmul constructorilor auto germani nu a reușit să tempereze furia fermierilor europeni, care susțin că sunt sacrificați. ”UE vrea să salveze industriile germane și europene pe seama fermierilor”, a comentat pentru DW un protestatar, în timpul unui miting desfășurat luna trecută la Bruxelles, unde tractoarele au blocat străzile cu grămezi de cartofi.

În ultimul an, executivul european a adăugat noi măsuri de ”salvgardare” pentru a limita importurile de carne din America de Sud și a evita concurența neloială, însă acestea nu au convins cel mai sceptic stat membru, Franța.

Polonia, Irlanda, Austria și Ungaria s-au opus de asemenea pactului din motive legate de agricultură, dar au fost puse în minoritate de ceilalți membri ai UE, într-un vot desfășurat săptămâna trecută.

Deși unele decizii majore, precum sancțiunile, pot fi blocate de veto-ul oricărui stat membru, politicile comerciale ale UE necesită doar sprijinul unei așa-numite majorități calificate. Este însă un gest rar ca UE să facă un pas major fără sprijinul Franței. La Bruxelles, acest lucru a fost interpretat ca o dovadă că blocul poate acționa în ciuda diviziunilor, dar și ca un semn că urmează noi bătălii politice.

Trump impulsionează o nouă eră a comerțului UE

Semnarea acordului ar putea marca un punct de cotitură pentru comerțul european. Oficialii avansează și alte acorduri care fuseseră anterior blocate din cauza standardelor climatice sau agricole.

Anul trecut, Bruxelles-ul a parafat un acord vechi de un deceniu cu Indonezia, iar înainte de sfârșitul lunii, von der Leyen ar putea anunța un nou pact comercial cu India.

Inu Manak, cercetătoare principală la think tank-ul american Council on Foreign Relations, vorbește despre o tendință mai amplă. ”A existat o schimbare vizibilă în rândul tuturor partenerilor comerciali ai SUA, care se gândesc unde își pot diversifica legăturile comerciale”. Manak spune, într-o discuție cu DW, că administrația SUA ”nu a reflectat încă foarte profund asupra a ceea ce înseamnă o fragmentare mai accentuată a economiei globale ca urmare a propriilor acțiuni”.

Concurența chineză

Competiția dură pentru influență globală mută echilibrul de putere în favoarea partenerilor europeni din Asia și America de Sud, care altădată erau considerați executanți ai regulilor altora. Or, impresia lui Manak este că acești actori comerciali se întreabă dacă nu cumva ar putea renunța la acceptarea acestor norme.

”Țările spun: de ce am face toate aceste lucruri cu voi, când putem obține o ofertă mai bună lucrând, de exemplu, cu China? Acolo nu există atât de multe condiții”.