DW: Domnule Meier-Klodt, conflictul transnistrean nu a fost soluționat încã, la 25 de ani de la încheierea ostilitãților. A ajuns sã se considere un succes faptul că pãrțile conflictuale – guvernul Republicii Moldova și reprezentanții regiunii separatiste Transnistria - au ajuns la un dialog. Faptul cã cele douã pãrți de aflã la aceeași masã a discuțiilor, dupã doi ani în care formatul 5+2 a fost întrerupt, se datoreazã președinției germane a OSCE. Cum se poate ajunge la o soluționare pe termen lung a acestui conflict?

CMK: Conflictul transnistrean este într-adevãr departe de o soluționare complexã. Dar întrunirea în format 5+2, pe care am avut-o la Berlin în iunie, poate fi totuși consideratã un început. Nu a fost o întrunire de dragul de a ne întâlni, ca multe altele din trecut. Pentru prima datã dupã cinci ani de zile, am încheiat un protocol consensual între toți cei prezenți, cu un ”roadmap”, termene limitã și teme concrete.

Ambele pãrți s-au angajat sã se întâlneascã în mod regulat și sã gãseascã soluții active pentru chestiuni practice. Dar cel puțin la fel de important este faptul cã toți partenerii internaționali – dincolo de OSCE, cei doi co-moderatori Rusia și Ucraina, dar și observatorii SUA și UE – susțin acest demers. Trebuie subliniat cât de important este acest fenomen, faptul cã toți cei implicați lucreazã la reanimarea acestui concept.

DW: Ce v-a determinat sã alegeți acest drum al pașilor mici și concreți?

CMK: Un an la președinția OSCE constituie un timp scurt. A fost așadar foarte important sã stabilim țeluri realiste, care sã poatã fi realizate de ambele pãrți. Din discuțiile anterioare, mi-a fost clar cã cele douã pãrți sunt încã departe de viziunea unanimã a unei soluții. Sã cerem, în calitate de mediator, o soluție imediatã chiar la începutul negocierilor nu ar fi fost în interesul nimănui. Procesul s-ar fi încheiat înainte de a fi reluat. Așa cã ne-am înțeles sã facem pași mãrunți, care sã vină în întâmpinarea nevoilor oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, pentru a reporni, pentru a câștiga încredere și mici reușite, pe care sã putem construi mai departe. Au fost decise împreunã cu Chișinãul și Tiraspolul domenii concrete în care s-au gãsit soluții de compromis și în care se poate schimba rapid ceva: proiecte de mediu, telecomunicații, apostilarea dimplomelor universitare emise în Transnistria, plãcuțele cu numere pe autoturismele private, pentru cãlãtoriile în strãinãtate, inclusiv în Europa. Aceste subiecte sunt centrale protocolului 5+2.

DW: Pașii mãrunți care s-au realizat sunt totuși criticați în Republica Moldova, unii politicieni sau experți considerând cã Transnistria încearcã sã-și atingã subtil țelurile separatiste, printr-o recunoaștere prin "ușa din dos". OSCE este acuzatã cã pune presiune pe Chinișãu, astfel ca Moldova sã accepte acel ”roadmap” despre care vorbeați. Luați în serios aceste acuze?

CMK: Sigur cã trebuie sã luãm în serios aceastã acuzã, dar nu mi se pare îndreptățită. Care ar fi atunci rolul OSCE și al președinției acesteia? Noi suntem mediatori sau - dacã vreți - arbitri și trebuie sã ne asigurãm cã regulile și condițiile sunt respectate. Acum - cã tot urmărim Campionatul European de Fotbal – când mingea iese în afara terenului, arbitrul trebuie sã fluiere, pentru ca apoi balonul să fie aruncat înapoi în teren și meciul sã poatã continua. Procesul asiduu al soluționãrii conflictului transnistrean are și el propriile reguli. Acestea sunt reconfirmate în fiecare an de cãtre cei 57 de membri OSCE, la Consiliul Miniștrilor. Se cautã o soluție în cadrul Moldovei suverane și al integrității sale teritoriale și un statut special pentru Transnistria. OSCE și bineînțeles conducerea acesteia fac eforturi în aceastã direcție.

Dacã ne facem treaba și avem grijã ca pașii conveniți sã fie respectați, nu înseamnã cã exercităm presiune asupra cuiva. Este obligația președinției sã sprijine ambele pãrți în găsirea unui compromis, în interesul fiecãreia dintre ele. Și, la fel ca un arbitru la fotbal, trebuie sã ne asigurãm cã mingea rãmâne sau este readusã în teren.

DW: Rãzboiul din Ucraina și anexarea Crimeei de cãtre Rusia au dus la o destabilizare și mai profundã a regiunii. Ce pași trebuie sã facã Moscova, pentru a fi acceptatã în continuare ca partener de încredere de cãtre toate părțile formatului 5+2?

CMK: Tocmai pe fondul contextului atât de sensibil, este impresionant sã vedem cã toate pãrțile implicate au acceptat strategia noastrã. Sunt foarte recunoscãtor pentru acest lucru. Și Rusia a participat aici foarte constructiv. Dar la fel de important a fost atât sprijinul Ucrainei, cât și cel al SUA și UE.

DW: Mulți cetãțeni transnistreni au pãrãsit țara, mulțumitã pașaportului moldovenesc și liberalizãrii vizelor. Numãrul cererilor de azil al persoanelor venite în Germania din aceastã regiune a crescut vertiginos – în primul trimestru al anului au fost aproximativ 1.400, conform statisticilor. Sãrãcia, încãlcarea drepturilor omului, încãlcarea libertãții presei și a exprimãrii opiniei sunt principalele motive pentru care oamenii vor sã plece din regiune. La care se adaugã constanta instabilitate politicã. Ce pot face Germania și UE pentru a îmbunãtãți condițiile de trai în Transnistria și în Moldova, în general?

CMK: Auzim mereu cã soluționarea conflictului transnistrean are o prioritate destul de scãzutã pentru cetãțenii de pe ambele maluri ale Nistrului. Dar toate detaliile pe care le-ați adus în discuție aratã cã nu ar trebui sã fie așa. Un conflict nerezolvat are efecte nefaste asupra țãrii, la modul general. De aceea, președintele în exercițiu al OSCE, ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a subliniat cã rezolvarea acestor conflicte amânate din spațiul OSCE este o prioritate pentru președinția organizației. Sunt conflicte pe care trebuie sã le suporte cetãțenii și care au efecte negative pe termen lung. Dar existã o șansã de îmbunãtãțire a situației, dacã se iau mãsuri active. În ceea ce privește Transnistria, cred cã se întrevede luminița de la capãtul tunelului. Existã progrese, care, dacã sunt luate în serios de clasa politicã de la început, pot duce la îmbunãtãțirea situației pentru cetãțeni. Apoi mai existã o serie de proiecte menite sã îmbunãtãțeascã încrederea, susținute de UE și de Germania. Țelul președinției germane a OSCE este de a concretiza rezultatele unor astfel de mãsuri.

DW: România - țara vecinã și ”sora mai mare” a Republicii Moldova – a reacționat pânã acum destul de rezervat cu privire la criza permanentã de peste granița de est. Reunificarea nu reprezintã un subiect de discuție la nivel oficial, deși unioniștii de pe ambele pãrți ale Prutului dau întotdeuna ca exemplu ”modelul german”. Vã așteptați la o implicare mai activã a Bucureștiului și, dacã da, cum ar putea sã arate aceasta?

CMK: Este adevãrat cã România este interesatã în mod special de soluționarea conflictului transnistrean. De aceea, sunt recunoscãtor cã Bucureștiul urmeazã linia Uniunii Europene. Datoritã importanței pe care o are în acest context, consult întotdeauna România, chiar dacã nu face parte din procesul 5+2.

DW: Care sunt pașii urmãtori ai misiunii dvs. speciale?

CMK: Urmãtoarea etapã este sã pregãtim dezbateri informale în cadrul așa-numitei ”Conferințe Bavaria” din iulie. Protocolul de la Berlin numește aceastã conferințã în mod special ca moment la care se vor discuta primele măsuri de transpunere a chestiunilor hotărâte. Vom vedea ce va mai fi posibil în acest an. Dupã cum știți, în aceastã a doua jumãtate a anului vor avea loc alegeri de ambele pãrți. Cu siguranțã acest lucru va avea o influențã asupra posibilitãților, dar cert este un lucru: vom face lucrurile în așa fel încât noua președinție a OSCE, cea a Austriei, sã aibã un fundament solid pe care sã construiascã mai departe.