1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Meteorica ascensiune a Evei Kaili

Jannis Papadimitriou
12 decembrie 2022

Vicepreşedinta Parlamentului European, suspectată de corupţie, este considerată în Grecia unul din marile talente politice ale generaţiei sale. O retrospectivă.

Franţa, Strassbourg | Eva Kaili în Parlamentul European
Arestată la Bruxelles pentru acuzaţii de corupţie: politiciana elenă Eva KailiImagine: Christoph Hardt/Panama Pictures/picture alliance

În Grecia, alegerile locale sunt considerate o trambulină ideală către funcţiile mai înalte. Mai ales în anii 2000, alegătorii şi-au dorit să vadă feţe noi în politică. La Atena, un anume Alexis Tsipras a făcut furori când a candidat, în 2006, pentru funcţia de primar, obţinând din nimic 10 la sută pentru Partidul de Stânga. La Salonic, cel de-al doilea oraş ca mărime al ţării, numele unei tinere femei s-a aflat în aceeaşi perioadă pe buzele tuturor: Eva Kaili, studentă la arhitectură, începând din 2002 consilier local din partea grupului social-democrat al ministrului Securităţii de mai târziu, Spiros Vougias, profesor universitar, care a şi descoperit-o pe tânăra speranţă. Tânăra socialistă a fost cel mai tânăr consilier local din istoria oraşului. "În plus, este şi cea mai frumoasă consilieră locală", scria în epocă ziarul elen Proto Thema.

Eva Kaili în Parlamentul EuropeanImagine: Eurokinissi/ZUMA/IMAGO

Are voie un politician să arate bine? A contat exclusiv înfăţişarea ei exterioară? Aceste întrebări nu i-au mai dat pace niciodată tinerei grecoaice. Într-un interviu acordat mult mai târziu săptămânalului atenian Parapolitika, ea a declarat: "A fost dificil să mă descurc cu această mentalitate. Dar prin asta am învăţat să am pretenţii mai mari de la mine. Poate că nu mi-aş da atâta silinţă dacă nu aş avea nimic de dovedit."

Primul ei mentor, Spiros Vougias, este considerat un calofil, o fire veselă, străină de intrigile politice. Dar este un apropiat al noului şef al partidului socialist PASOK, Giorgos Papandreu. De asta a profitat şi proaspăt aleasa consilieră locală. La alegerile parlamentare din 2004, Eva Kaili a câştigat un mandat pentru socialişti, devenind cea mai tânără deputată din istoria Greciei. A fost o surpriză uriaşă. Dar s-a văzut nevoită să renunţe la mandat fiindcă, potrivit legii electorale, liderul partidului, Papandreu, a avut voie să candideze în mai multe circumscripţii şi să se decidă pe care o alege abia după publicarea rezultatului. Surprinzător, el s-a decis pentru circumscripţia Salonic, astfel că Eva Kaili a trebuit să-i facă loc.

Ziaristă pentru scurtă vreme

În perioada următoare, ea s-a decis pentru o carieră de moderator tv, absolvind un curs de o jumătate de an la „Ergastiri (Laboratorul ) pentru Jurnalism" de la Atena. Această şcoală privată a format până acum generaţii întregi de jurnalişti. Adesea absolvenţii trebuie să înceapă totul de la zero şi să accepte mai multe joburi neplătite până să-şi găsească o slujbă stabilă pe piaţa media din Atena, foarte disputată. Dar Kaili a fost scutită de acest calvar. Chiar înainte de a absolvi, a fost invitată să modereze o emisiune a principalului post elen de televiziune MEGA. Cu un rating foarte mare, asta trebuie recunoscut.

Fostul premier Giorgos Papandreu a frânat iniţial ascensiunea Evei KailiImagine: Giorgos Kontarinis/ANE/Eurokinissi/picture alliance

Într-un interviu acordat mai târziu postului MEGA, tânăra speranţă politică a declarat că a fost "tristă" când Papandreu s-a decis să ocupe el fotoliul de deputat de Salonic. Ea a adăugat că liderul PASOK a luat probabil această decizie fiindcă s-a gândit că va avea mai puţine probleme cu ea decât cu un socialist cu state vechi în partid. O lovitură dată şefului pe la spate? În orice caz, Kaili a declarat că s-a simţit în acea perioadă "motivată şi încăpăţânată".

Atac cu tentă sexistă, rămas nesancţionat

Iar şansa ei nu a întârziat prea mult. În 2007, Eva Kaili a fost din nou aleasă în Parlament şi şi-a putut exercita mandatul. Dar mulţi colegi de partid au avut o atitudine sceptică faţă de ea. Tonul a devenit foarte dur în timpul crizei datoriilor din Grecia. După ce premierul Giorgos Papandreu a anunţat un referendum privind măsurile de austeritate cerute de creditori, fiind mustrat pentru asta de partenerii din UE, s-a ajuns la o ruptură cu ministrul de Finanţe, Evangelos Venizelos. Surprinzător, Kaili i-a luat partea lui Venizelos, atrăgând asupra sa mânia tuturor socialiştilor cu vechime. Într-o şedinţă de criză a grupului parlamentar socialist, secretarul general al PASOK, Sokrates Xinidis, a calificat-o pe tânăra deputată drept "curvă".

Kaili a fost un personaj controversat în propriul partidImagine: Giannis Papanikos/ZUMA/picture alliance

Iar premierul Papandreu nu a considerat că trebuie să intervină. Deşi Kaili a cerut o procedură disciplinară în interiorul partidului, acest groaznic atac a rămas până astăzi nesancţionat. Dar măcar atât: Xinidis a părăsit între timp scena politică. Într-un interviu acordat mai târziu cotidianului To Vima , Kaili a subliniat că Xinidis ar fi trebuit în primul rând să ceară iertare propriilor sale alegătoare.

Nouă carieră politică la nivelul UE

La alegerile europarlamentare din 2014, socialista s-a mutat la Bruxelles, ca deputată din partea PASOK. Adesea, europarlamentarii eleni se străduiesc să devină membri ai prestigioasei Comisii pentru Politică Externă. Kaili s-a orientat însă spre Comisia pentru Industrie şi Comerţ. Ea s-a ocupat şi de digitalizare, electromobilitate sau geo-blocking, fiind în ultima vreme preşedintă a influentului grup de coordonare a ştiinţei şi tehnologiei viitorului (STOA). În ianuarie 2022, grecoaica a fost aleasă cu largă majoritate în funcţia de vicepreşedintă a Parlamentului European.

Eva Kaili la cumpărături în Atena, împreună cu partenerul ei Francesco GiorgiImagine: Apostolis Papanikolaou/Eurokinissi/ANE/picture alliance

Un alt reprezentant al PASOK la Bruxelles este Nikos Andrulakis, un tânăr inginer din Creta. Cei doi sunt cât se poate de diferiţi. Andrulakis provine dintr-o famiie modestă, pare la prima vedere reţinut şi pledează pentru o reîntoarcere la agenda socialistă tradiţională. Dar a dovedit cel târziu în decembrie 2021 că şi el este dotat cu un talent politic ieşit din comun. La sfârşitul anului trecut, Andrulakis a fost ales preşedinte al socialiştilor eleni, reuşind să se impună până şi în faţa fostului premier Papandreu.

Nikos Andrulakis, eurodeputat, noul preşedinte al PASOK Imagine: Eurokinissi/AFP

Prin asta s-a schimbat şi echlibrul de forţe la Bruxelles. Înainte, Kaili îşi luase titulatura de "preşedintă a Grupului Parlamentar PASOK din Parlamentul European", ceea ce sună cam ciudat, dat fiind că acest grup este format din numai doi eurodeputaţi. Acum Andrulakis este şeful. Presa elenă a tot relatat în ultima vreme că ar exista conflicte între cei doi. Vara trecută s-a ajuns la ruptură, când Andrulakis s-a declarat victimă a scandalului interceptărilor ilegale din Grecia iar Kaili s-a distanţat de el.

După ce au devenit cunoscute recentele acuzaţii de corupţie, şeful socialiştilor a acţionat rapid, dând-o afară pe Kaili din partid şi calificând-o drept "cal troian al conservatorilor" care se află la guvernare la Atena. Acuzaţiile de corupţie au umplut paharul, a declarat Andrulakis pentru postul tv Alpha, de la Atena, fără a intra în detalii. El a evitat să comenteze dacă acuzaţiile i se par îndreptăţite sau nu. Dar a conchis: "Nu sunt judecător, nu ştiu, dar a trebuit să iau o decizie pentru a proteja partidul nostru."