Până la recentul ei deces, la 89 de ani, în urma unui cancer la pancreas, Ruth Bader Ginsburg a încorporat, decenii la rând, speranțele juridice ale stângii americane, din unghiul căreia eminenta judecătoare evreică a devenit iute și avea să și rămână o legendă vie.

Dar nu biografia și jurisprudența marcând cariera la Curtea Supremă a excelentei juriste prefăcute în icoană animă și înfierbântă stânga americană și globală. Ci posibila ei înlocuire, conform legii, de către actualul președinte al SUA, un conservator republican, cu aprobarea unui Senat controlat încă de o majoritate conservatoare, republicană. 

Ce inflamează moral, politic și juridic spiritele

Chestiunea comportă aspecte morale, juridice și politice. Morale, pentru că nu e clar în ce măsură e etic ca, în final de mandat, un președinte și un Senat să mai numească și să aprobe un judecător pe viață, cum sunt cei nouă membri ai Curții Supreme. Nu puțini se întreabă dacă n-ar fi oare mai corect să se aștepte verdictul urnelor înainte de a se face o numire cu efecte majore și de lungă durată asupra societății americane. 

Chestiunea e spinoasă, juridic, pentru că înlocuirea unui judecător e de natură să modifice întreaga jurisprudență americană. Și e politică, fiindcă, o dată cu realcătuirea grupului arbitrilor supremi ai puterii judecătorești se schimbă eventual și accentul și orientarea conservatoare sau liberală a sentințelor adoptate de judecătorii Curții prin vot.

Nu trebuie uitat, în context, că aproape orice măsură de importanță adoptată de puterea politică de peste ocean sfârșește prin a fi examinată, confirmată ori invalidată de Curtea Supremă a Statelor Unite. 

La nivel federal, instituția are acum o subțire majoritate nominal conservatoare. Moartea și înlocuirea rapidă a liberalei Ruth Bader Ginsburg cu o judecătoare conservatoare, care ar conveni actualului președinte al SUA și liderului majorității republicane din Senat, Mitch McConnell, ar putea, teoretic, consolida această majoritate de dreapta a Curții. 

Cine ar putea s-o substituie la Curtea Supremă pe Ruth Bader Ginsburg

În discuție sunt eventual, cum s-a speculat, o membră a Curții Supreme din Florida, de descendență cubaneză, care știe bine cum mutilează comunismul o țară minunată, ca patria ei din Caraibe, cea distrusă de castrism. E probabil ca Barbara Lagoa să fie deci în stare să țină piept cântecelor de sirenă ale extremei stângi. Dată fiind comunitatea cubaneză și sufragiile unor feministe, opțiunea în favoarea ei i-ar putea aduce lui Donald Trump beneficiul unor voturi în plus într-un stat federal cheie în orice scrutin prezidențial.  

Câștig de  cauză ar mai putea avea Amy Coney Barrett, o credincioasă romano-catolică din Chicago, care a fost multă vreme mâna dreaptă a excepționalului expert în drept al Curții Supreme, Antonin Scalia. Moartea acestui excepțional judecător conservator în timpul mandatului lui Barack Obama ar fi fost cât pe ce să fie urmată de înlocuirea lui, cu puțin înainte de alegeri, cu un judecător de stânga. Substituirea a fost însă blocată de Mitch McConell și de majoritatea republicană pe care o conduce în Senat, fiind efectuată apoi sub președinția lui Donald Trump.

Mecanismul legal și constituțional

Conform Constituției americane, ”președintele numește judecătorii la sfatul și cu aprobarea Senatului”. Cu toate acestea, suflarea progresistă americană și globală le cere președintelui și republicanilor care domină camera superioară a Congresului american să renunțe la dreptul lor în numele și în spiritul deciziei majorității conservatoare din Senat, de acum patru ani. Dacă (amânarea) s-a făcut atunci, afirmă stânga democrată, să se facă și acum la fel.

Or, acest argument e, politic și instituțional, doar aparent justificat. În fapt e nul și neavenit. Acum patru ani, Senatul s-a prevalat de dreptul său de a refuza numirea, de către președintele Obama, după ani de radicală transformare a politicii interne și externe americane, a unui judecător de stânga care să consfințească pe termen lung revoluționara prefacere. Iar acum, în aceeași logică instituțională, aceeași majoritate insistă asupra privilegiului prezidențial de a numi și a dreptului ei, perfect legal, de a accepta un judecător numit de un președinte de culoarea ei politică.  

Miza înlocuirii din unghiul progresiștilor radicali 

Deși înveșmântată în termeni moralizatori, însăși revendicarea abținerii prezidențiale și parlamentare e, la drept vorbind, o lovitură politicianistă pe obrazul democrației americane, pe al statului de drept și al osaturii lui legale și instituționale. Că stânga americană nu ezită s-o administreze ține nu doar de disprețul ei extrem și necondiționat față de președinte, față de orice aduce a conservatorism și față de instituții tradiționale. Ține și de obsesia puterii, care marchează gândirea progresistă, ca și de ceea ce revoluționarul german maoist, Rudi Dutschke, numea, în siajul comunismului chinez și al gândirii lui Antonio Gramsci, ”lungul marș prin instituții”. Marș, menit să le ofere la un moment dat pe tavă puterea revoluționarilor marxiști din Apus.

În cauză, nu în ultimul rând, e efectul trufiei și nădejdii generate de progresul uriaș pe care l-a realizat stânga radicală în ultimele decenii în acapararea controlului asupra unei mari părți din universități, presă, corporații și, în genere, asupra arhitecturii instituționale americane. Un control, care, în cazul scontatei victorii democrate în scrutinul prezidențial american, n-ar mai fi îngrădit, o vreme, decât de eventuala majoritate de dreapta a Curții Supreme.  

Inspirată de opțiuni juridice tradiționale, conservatoare, manifestate de pildă în perpetuarea câștigului de cauză dat libertății de opinie și expresie în detrimentul unanimității neomarxiste, această îngrădire ar amâna distrugerea și reconstrucția socialistă a societății americane și a statului american. Ceea ce, pentru ideologii crescuți la școala politicilor colectiviste, identitare, victimizatoare, anticapitaliste, rasist-antirasiste și radical-ecologice, ar echivala cu un dezastru total. 

Antidotul posibil

Ca să evite consolidarea conservatoare a Curții Supreme printr-o procedură de numire care durează, în medie, 80 de zile, știut fiind că actualul șef al statului american va rămâne la butoane încă 100 de zile, stânga democrată mai are, totuși, o ultimă speranță. E șantajul politic la adresa unor senatori republicani care, tineri încă, doresc să se vadă realeși ca reprezentanți ai unor state cu schimbătoare majorități de dreapta sau de stânga. 

Timorați de radicalismul progresist manifestat în protestele maraton generate de moartea lui George Floyd în custodia poliției, sau mânați de ura inspirată de Donald Trump, unii dintre ei ar putea bascula și trece cu arme și bagaje în tabăra democrată. 

Doar trei republicani traseiști ar fi suficienți ca să blocheze validarea unei eventuale Barbara Lagoa sau Amey Coney Barrett la Curtea Supremă. Ar putea fi senatoarele Lisa Murkowski și Susan Collins, precum și Mitt Romney, un vindicativ dușman intim al președintelui Trump. Chestiunea depășește însă, în mod evident, această dimensiune tactică. Dacă prezervarea sistemului democratic întemeiat pe drepturi și libertăți individuale depinde realmente doar de componența Curții Supreme, vai și amar de farul american al libertății.