”Într-o zi o să ajung milionar. Trebuie să ai vise mărețe”, îmi spune Franky J.J. Jones, cu ochii lui mari, căprui și un zâmbet șmecher, optimist. A venit și azi aici, în locul în care oamenilor ca el le este permis să viseze. O clădire veche din cărămidă, atent renovată, în sud-estul Berlinului, unde fete și băieți, unii dependenți de droguri, fără adăpost, cu trecuturi dintre cele mai colorate, pot spera la un viitor. Un loc în care pot avea tangență cu lumea strălucitoare cunoscută din revistele găsite la metrou: moda.   

Pentru că Ayleen Meissner și Eva Sichelstiel, două designere din Germania, cred cu tărie că moda ar trebui scoasă din acel con elitist cu care ne-am obișnuit. Au fondat așadar ”People Design” în 2014, un label creat împreună cu tineri de pe stradă, în ideea de a aduce moda mai aproape de oameni, de societatea de lângă noi.

În căutarea unei portițe de ieșire

Este luni dimineață și încăperile de la People Design devin din ce în ce mai aglomerate. Aerul rece de toamnă târzie intră în atelier de fiecare dată când se deschide ușa. Câteva fete stau deja în fața mașinilor de cusut, trecând cu atenție câte o bucată de material pe sub acul rapid și zgomotos. Altele schițează modele, măsoară, iau notițe.

Franky pare să fie cel mai vorbăreț dintre toți. E probabil și cel mai înaintat în vârstă, deși nimeni nu prea știe exact câți ani are. Organizația non-profit oferă sprijin tinerilor cu vârste cuprinse între 13 și 27 de ani. El spune că are 25 și nu i se pun prea multe întrebări suplimentare. Cu degetele înghețate de la frigul și umezeala de afară, Franky își scoate telefonul mobil din buzunar și îmi arată fotografia unei rochii la care a lucrat pentru cea mai recentă colecție, numită ”Zăpadă vara”. ”Tot ce am făcut eu s-a vândut. Deci pot să-ți arăt numai poze”, exclamă tânărul entuziast. A contribuit la mai multe piese vestimentare, deși lui nu-i prea place să croiască și să coase. E mai mult fascinat de conceperea proiectelor, de partea de PR. De fapt a și scris două romane, îmi spune nonșalant. ”Serios, poți să mă cauți pe Google”, adaugă el, probabil simțind o oarecare îndoială în privirea mea. ”Caută Franky J.J. Jones, acesta este numele pe care mi l-am atribuit în romanele mele. Este un fel de autobiografie fantastică”.

În partea din spate a atelierului, Maria, o adolescentă cu plete blonde, mult mai introvertită, lucrează la o pereche de pantaloni. Nici ea nu vrea să se afle numele ei real. ”Nu sunt bună de nimic”, exclamă nervos, privind descurajată materialul de culoare neagră. Ayleen, una dintre designere și co-fondatoarea proiectului, o contrazice zâmbind: ”Este foarte bună! A revenit la școală și a început o ucenicie în croitorie. Acum un an nici n-ar fi vorbit cu nimeni. Era foarte speriată de necunoscuți”. Chiar dacă cele două designere nu au nicio pregătire în domeniul terapiei psihologice, se simte o anumită sensibilitate în felul cum interacționează cu tinerii. ”Mă tratează ca pe un om normal aici”, confirmă Maria, fără să se uite prea des în ochii interlocutorului. Nu îi place să vorbească despre viața ei. Spune totuși, cu jumătate de gură, că înainte de a afla de People Design, a fugit dintr-o clinică de psihiatrie. Cicatricile de pe mâna ei stângă, care urcă până sub mâneca neagră de lână, vorbesc mai mult decât ar putea-o face cuvintele ei.  

Miroase ca acasă

People Design, o aripă a organizației caritabile ”Karuna” (una dintre cele mai mari din Germania dedicată sprijinului copiilor străzii), prezintă câte o colecție în fiecare an. Obiectele sunt vândute în magazine temporare, așa-numite pop-up shops. Iar tinerii participă la întregul proces de creație, lucrând împreună cu cele două specialiste de la idee la produsul finit: fac cercetare, propun idei de design, cumpără împreună materiale textile, merg la muzee pentru a găsi inspirație și chiar produc obiecte de mobilier pentru magazinele în care urmează să fie vândute creațiile. Acest proiect vrea să scoată în evidență creativitatea, ca rezultat al muncii în echipă, spune Ayleen: ”Noi nu intenționăm să-i învățăm pe acești tineri pur și simplu ce înseamnă croitoria, ci să le oferim motivație și poate să-i ajutăm să se pună pe picioarele lor într-o zi”.  

Conversația noastră este întreruptă la 12:30 fix, când Roxanne, o tânără care face de câteva luni serviciu în folosul comunității la People Design, anunță tare: ”E gata masa!” Toți se adună în sala de mese, în partea cealaltă a clădirii. E cald, deasupra mesei mari atârnă câteva lămpi moderne, împrăștiind în încăpere o lumină caldă, iar din bucătăria deschisă pătrund aburi și o aromă de mâncare proaspăt gătită. Miroase ca acasă. În meniul de astăzi: cartofi la cuptor în sos de smântână și salată. Pentru unii dintre cei prezenți la masă, acesta este singurul loc în care pot mânca un prânz cald. Și probabil singurul în care cineva le-a gătit în ultimul timp. Designerele și asistenții sociali vin și ei la masă. În fiecare zi mănâncă împreună. Unii vorbesc mai încet, alții râd la glumele lui Franky. Câțiva par total absenți. Din privirea asistenților sociali îți dai seama că știu despre ce e vorba. Droguri. După ce termină masa, patru tineri merg la etajul superior la terapie. Organizația le pune la dispoziție terapeuți. Ceilalți se reîntorc în atelier.

Din România, aventurier la New York, hoț și scriitor la Berlin

Maria continuă lucrul la pantalonii negri. Sunt preferații ei din ultima colecție. Fiecare tânăr are voie să-și reproducă și să poarte piesa vestimentară care i-a plăcut cel mai mult. În spatele fetei se află un rând de umerașe cu câteva haine nevâdute: o bluză transparentă cu buline albastru deschis, o fustă asortată, o pereche de pantaloni țesuți manual. ”Uite, eu am făcut asta”, îmi spune Maria, arătând cu degetul către o inimă aplicată, pe care a țesut-o cu mâna ei pe pantalonul de pe umeraș.

Franky ni se alătură din nou: ”Să știi că sunt de calitate superioară!” Se vede cu ochiul liber că Ayleen și Eva au fost severe în ceea ce privește calitatea pieselor vestimentare. Nici prețul nu spune altceva: fiecare obiect costă mai multe sute de euro. Unele, chiar mai mult decât chiria lunară a lui Franky, care acum are o locuință. Până nu demult, lucrurile nu au fost atât de roz pentru el. ”Eram tânăr și prost”, își aduce aminte, punând mâinile în buzunar, ridicând din umeri. Franky este originar din România, a crescut la Viena cu părinții, iar la 18 ani și-a luat viața în piept și a plecat la Berlin. ”Am venit aici, era cool să fiu în așa un oraș mare. Aveam prieteni care furau. Am furat și eu. Apoi am plecat la New York, acolo am spălat vase în restaurante, am lucrat ca pizza boy, am dormit pe străzi. O dată am cunoscut niște mafioți, sunt multe de povestit. Când n-am mai avut ce face acolo și am adunat destui bani pentru biletul de avion, m-am întors la Berlin. M-au arestat de la aeroport direct. Mersesem cu metroul de prea multe ori fără bilet și aveam multe restanțe”. Așa că Franky a aflat de People Design după câteva luni petrecute în închisoare. Eva și Ayleen i-au recunoscut imediat talentul și umorul, convingându-l să rămână în echipă.

Înainte de a începe acest proiect, Eva lucrase ca agent PR la Berlin. Ayleen era designer de modă la Amsterdam. Fiecare căuta ceva mai mult decât să producă pur și simplu modă, așa că s-au unit, au prezentat conceptul și au devenit o organizație subsidiară a ”Karuna”. La People Design, moda străzii este creată chiar de oamenii străzii. Fiecare piesă vestimentară are propria poveste, la fel ca cei care o creează. Unele povești au chiar final fericit. Ca cea a lui Franky. A terminat școala, are un serviciu ca paznic în timpul nopții, iar ziua mai face un curs de faianțator. Ar vrea să și studieze, dar încă nu e sigur. Între timp, speră ca un mare regizor de film să-i descopere romanele. Pentru că a găsit un loc în care oamenii ca el mai au un strop de speranță. 

Autoare: Lavinia Pitu