1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Moscova: Powell cere Rusiei explicaţii pentru tehnologia militară vîndută Irakului

26 ianuarie 2004

Secretarul american de Stat Colin Powell a sosit în capitala Rusiei, venind de la Tbilisi unde a asistat la ceremoniile de instalare a preşedintelui ales al Georgiei, Mihail Saakaşvili. Pe agenda şefului diplomaţiei de la Washington se află discuţii cu omologul său moscovit Igor Ivanov, căruia îi va transmite îngrijorarea Statelor Unite faţă de ultimele evoluţii politice din Rusia, ce pun în pericol democraţia, cît şi faţă de rolul pe care Moscova îl joacă în fostele republici sovietice. Powell le-a spus reporterilor că ţara sa încă mai aşteaptă răspunsul Rusiei la acuzaţiile referitoare la livrarea de tehnologie militară sofisticată către regimul Saddam Hussein.