Planul prevede derularea de operaţiuni ofensive, în prezent sîngeroase, menite să cureţe anumite porţiuni de teren de talibani, să asigure protecţia acestor zone, adesea mult rămase în urmă, şi să promoveze rapida lor dezvoltare economică.

Mulţi experţi sunt de părerere că situaţia nu poate fi soluţionată doar prin mijloace militare. Unii critici susţin chiar că operaţiunea Meduza – o premieră în istoria alianţei NATO şi a forţei internaţionale de asistenţă, riscă să fie contraproductivă. Fapt e că, de sîmbătă, această operaţiune e în plină desfăşurare în regiunea meridională a oraşului Kandahar şi s-a soldat pînă acum cu uciderea a cel puţin 260 de talibani – între care 50 sau 60 doar în cursul celor 24 de ore ale zilei de marţi. Circa 2.000 de militari sunt implicaţi în luptele din zonă, dintre care, pînă marţi, îşi pierduseră viaţa 19 combatanţi britanici şi canadieni, majoritatea din pricina prăbuşirii unui avion de recunoaştere. Alţii din cauza focului deschis din eroare de către aliaţii americani.

Anterior, ISAF se mulţumise cu o atitudine mult mai pasivă, lăsînd doar trupele conduse de americani, în cadrul operaţiunii Enduring Freedom să-i vîneze pe teroriştii al Quaidei şi pe aliaţii lor islamişti din Afganistan. Lucrurile s-au schimbat la finele lunii iulie, cînd NATO şi forţele internaţionale de asistenţă au preluat comanda în sudul Afganistanului, unde talibanii se bucură de influenţă şi au reuşit să-şi sporească acţiunile. Se estimează că talibanii dispun în diverse districte de aproximativ 5.000 de combatanţi, hotărîţi să le facă viaţa grea trupelor aliate.

Dar operaţiunea Meduza nu se rezumă la această ofensivă, ci îşi propune să refacă securitatea în diversele zone din sud şi sud-est, spre a relansa dezvoltarea, a combate sărăcia şi a le răpi astfel talibanilor o sursă importantă de reîmprospătare a propriilor rînduri.

Generalul german Christoph Ammon, şefului centrului de operaţiuni ISAF din capitala afgană Kabul a subliniat că, nu e vorba, în context doar de

„operaţiuni militare, ci de asanarea terenului social, astfel încît talibanii să nu mai fie în stare să-şi recruteze noi adepţi”.

Deşi s-a vorbit de o „renaştere” a talibanilor în sudul Afganistanului, popularitatea extremiştilor islamici „e departe de cea de care s-au bucurat aliaţii al Quaidei cînd au cucerit puterea, în 1994”, relevă autorul pakistanez Ahmed Rashid, considerat a fi principalul expert în domeniu.

Potrivit lui, „talibanii nu se bucură de simpatie. Ei se sprijină pe frică şi teroare, profitînd de pe urma oamenilor care doresc să rămînă neutri şi să nu se amestece”. Dacă la începutul anilor 90, talibanii îşi asiguraseră popularitatea făcînd o ofertă de natură să atragă masele, acum succesul lor relativ „se datorează incapacităţii părţii adverse de a întocmi un plan şi de a asigura aprovizionarea populaţiei”, e de părere Ahmed Rashid.

Or, trupele internaţionale încearcă acum să înlăture tocmai acest neajuns şi altele interdependente. Fiindcă fără securitate nu poate exista stabilitate şi deci nici dezvoltare, rămînerea în urmă economică şi sărăcia alimentînd la rîndul lor destabilizarea. Pe moment, forţele internaţionale se concentrează asupra aprovizionării provinciei Ţabul cu apă, energie, precum şi asupra construcţiei de legături rutiere. Rămîne de văzut, dacă trupele occidentale din Afganistan vor reuşi să distrugă cercul vicios care marchează teatrul lor de operaţiuni din sud. Unii experţi estimează că nu vor avea la dispoziţie mai mult de un an spre a dovedi utilitatea noului lor plan operaţional.