Într-un interviu acordat SpotMedia.ro, Remus Ștefureac a explicat de ce în cel mai recent sondaj INSCOP PNL a crescut, iar AUR a scăzut pentru prima dată după alegeri: „dincolo de șocul războiului, AUR se va înscrie pe o tendință descendentă doar în măsura în care guvernarea va limita numărul de subiecte care să fie valorificate de acest partid în cheie populistă”.

În general, însă, în Europa, valul ultrapopulist, adesea finanțat de Moscova, se va diminua și va păli, apreciază Remus Ștefureac.

Spotmedia: Un sondaj INSCOP, realizat la începutul lunii martie, arată o dublare a  procentului românilor care cred că țara merge într-o direcție bună. Cum se explică acest puseu de optimism tocmai acum?

Remus Ștefureac: Da, e o creștere de la 18 la 35%.

Într-un asemenea context complicat și emoțional, cifrele pot suferi modificări surprinzătoare.

35% care cred că mergem într-o direcție bună rămân semnificativ mai puțini decât cei care cred contrariul. Dar în septembrie anul trecut procentul era de numai 10-11%.

Cred că principala explicație e agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, care a pus în umbră o serie de probleme care alimentau percepția unei direcții greșite și a evidențiat o serie de avantaje ale României, în primul rând, apartenența la NATO și UE.

De aici starea de siguranță a românilor, comparativ cu drama ucrainenilor, a fost mai bine valorizată.

Explicația secundară poate fi legată de încheierea restricțiilor legate de pandemie.

Dacă se simt în siguranță, cum explicăm multiplele manifestări de panică? De la îmbulzeala la pașapoarte și casele de schimb valutar, la cea de la benzinarii și rafturile cu ulei?

Lucrăm cu cifre. Aproximativ 6 milioane de români consideră că mergem într-o direcție bună, probabil că nu ei sunt la coadă la pașapoarte. Și, în cazul benzinei, deși cozile au fost mari, doar o minoritate s-a panicat.

Asemenea crize, întreținute de media și rețele sociale, contribuie la starea de anxietate a populației. Dar cantitativ nu vorbim de ponderi foarte mari.

Există un sondaj al altui institut care arată că doar o treime dintre români ar fi dispuși să-și apere țara cu arma în mână. Cum se explică?

Cred că e un procent fals, am măsurat și noi, iar procentul este spre 60%. Dar nu vreau să comentez datele altor institute, pentru că nu cunosc modalitatea în care au fost culese.

În plus, avalanșa de comentarii din social media uneori ne poate crea o falsă impresie legată de atitudinile populației, care pot fi interpretate greșit. În social media comentează cei care vor să fie mai vizibili, sunt propagate și mesaje care nu sunt dominante în societate.

Nu spun că apărarea României generează un mare entuziasm, dar majoritatea ar fi dispusă să-și apere țara. Am măsurat și spun asta cu toată responsabilitatea.

Mobilizarea uluitoare a românilor a devenit subiect de știri și admirație internațională. Cum se explică ea, având în vedere că suntem după o perioadă de alienare socială, din cauza pandemiei, iar ucrainenii nu sunt neapărat cei mai dragi vecini?

Da, reacția românilor este uimitoare, chiar și pentru românii înșiși. Şi poate fi o explicație a creșterii percepției de direcție bună. Ne-am obișnuit, ca societate, să ne vedem în tușe mai degrabă negative.

Acum ne vedem în oglinda frumoasă a reacției față de refugiați. Una a realității, fără propagandă, o reacție în primul rând a voluntarilor. Și poate că asta ne îmbunătățește percepția asupra noastră ca națiune, ca țară și de aici în privința direcției.

Dar atunci când a fost vorba despre ipoteza de a primi refugiați sirieni o mare parte a populației a fost reticentă, dacă nu chiar reactivă?

Proximitatea războiului contează foarte mult, la fel tipologia refugiaților. 80-90% sunt mame cu copii. Conflictele din Siria, poate Afganistan, erau mai îndepărtate, iar profilul refugiaților era diferit, erau mulți bărbați în putere.

O altă explicație poate fi că fluxurile de refugiați din Siria nu au trecut prin România. De data aceasta, am avut 400 de mii de refugiați în 3 săptămâni, 100 de mii au rămas și pare că greul de-abia acum va veni. Populația cel mai greu încercată, care nu a avut o soluție de fugă pe moment, vine acum spre granițele vestice ale Ucrainei.

Atitudinea față de refugiați este un fel de „game changer”, un moment de inflexiune, în care învățăm să ne privim pe noi înșine cu alți ochi și învățăm compasiunea față de populația unei țări vecine.

Și poate chiar va contribui la îmbunătățirea relației cu ea, pentru că, da, au mai existat stări de tensiune. După război, temele delicate, precum minoritatea română din Ucraina, vor fi reglate cu mult mai ușor.

Culoarea pielii și mai ales religia, faptul că ucrainenii sunt europeni identici cu noi, ortodocși ca noi, contează?

Poate fi un element. Din păcate, nu doar în România, conturarea stereotipurilor este un păcat des întâlnit. E facil acest automatism de interpretare în care musulman = terorist și de aici dificultăți de acceptare.

Dar e important să comparăm situații similare pentru a ajunge la concluzii corecte. Nu știm cum ar fi reacționat românii dacă în două săptămâni, brusc, s-ar fi trezit la graniță cu 300 de mii de femei și copii refugiați din Siria.

Sondajul INSCOP arată un PSD constant și un PNL care câștigă 3 procente, deși este partidul care prin premier și ministrul Energiei ar trebui să resimtă cel mai dur criza energiei.

PNL a și fost impactat de criza facturilor. Anul trecut și la începutul anului PNL era la 15-16%. Revenirea ușoară a PNL ar putea fi și ea temporară, în context emoțional.

Cred că poate fi pusă în principal pe seama activității și prezenței mai vizibile a celor doi lideri de imagine ai partidului, premierul Ciucă și președintele Iohannis, care, în contextul crizei din Ucraina, au fost cei mai vizibili actori și în asociere cu vectori de la mare credibilitate – NATO, UE.

Și președintele a câștigat câteva procente la încredere. 

Este posibil ca în contextul războiului, decizia de a gira o majoritate foarte solidă să fie privită cu alți ochi de o parte dintre cei care au contestat-o?

Este esențial pentru orice țară din proximitatea unei zone de război să aibă stabilitate politică. A avea o majoritate parlamentară de 70% evident că ajută. Așa cum ajută a avea un premier cu profil militar pentru încrederea unei populații, care resimte riscul războiului și are nevoie de ancore de credibilitate și stabilitate.

Un guvern minoritar nu ar fi fost o soluție fericită, deși în vremuri de război primează un termen pe care ar trebui să învățam să-l revalorizăm – interesul național.

Dar cred că la momentul formării coaliției nici experții în intelligence militar nu anticipau un asemenea tip de război, cel puțin agențiile americane au început să emită avertismente din ianuarie.

Citiți interviul integral AICI.