Negocierile privind liberalizarea comerţului, din nou în impas?
5 septembrie 2007Afirmaţia acestuia vine cu câteva zile înaintea reuniunii ţărilor din Forumul Cooperaţiei Economice Asia-Pacific (APEC). "Cred că ciclul negocierilor de la Doha poate fi menţinut, dar ţinând cont de calendarul politic american, cu alegeri prezidenţiale în 2008, vom intra în criză de timp şi riscăm să ajungem la un impas", a declarat Mandelson, într-un interviu acordat BBC. Comisarul consideră că, din această cauză, reluarea luni a negocierilor OMC la Geneva şi reuniunea ţărilor membre APEC, care va avea loc la sfârşitul săptămânii la Sydney, trebuie să relanseze negocierile. Negociatorii, inclusiv Uniunea Europeană, trebuie să se angajeze în mod serios şi să identifice domeniile în care pot fi mai flexibili şi în care se pot pune de acord, pentru ca o soluţie de ieşire din impas să poată apărea în cursul acestei toamne, a explicat Mandelson. "Dacă nu vom reuşi să facem aceste lucruri, mă tem că negocierile se vor bloca şi că va fi foarte greu să le reluăm", a spus comisarul european, care a cerut Statelor Unite să îşi clarifice poziţia în privinţa subvenţiilor agricole.